nămáie (-ắi), s. f. – (Banat) Oaie. – Mr. nămal’u, numal’u, megl. nămal’u. Lat. ănῑmālia (Pușcariu 1151; Candrea-Dens., 1200; REW 476), cf. parm. nimal, friul. nemal „bou”, v. fr. aumaille, sp. alimaña, port. alimanha, almanho „taur tînăr”. Pentru păstrarea cuvîntului în toponimie, cf. Pușcariu, Dacor., VIII, 324. E dubletul lui animal, s. n., din fr. animal.

nămáie, nămăi, s.f. (reg., înv.) vită cornută.

nămaie f. (Banat) vită măruntă [Lat. ANIMALIA].