NĂFRÁMĂ, năframe, s. f. Bucată de pânză de in, cânepă, bumbac, borangic etc. tivită pe margini și adesea împodobită cu cusături, folosită ca basma, batistă, ștergar etc. – Din tc. mahrama.

NĂFRÁMĂ, năframe, s. f. Bucată de pânză de in, cânepă, bumbac, borangic etc. tivită pe margini și adesea împodobită cu cusături, folosită ca basma, batistă, ștergar etc. – Din tc. mahrama.

NĂFRÁMĂ, năframe și năfrămi, s. f. Bucată de pînză de in, cînepă, bumbac, borangic etc. (subțire, fină) tivită pe margini și folosită ca basma, broboadă, maramă (mai rar ca batistă, ștergar etc.). A vărsat aurul blestemat... într-o năframă și l-a băgat în sîn. GALACTION, O. I 152. Moș Istrate se ridică, și cu mîna tremurată Pune cartea în năframă, de trei ori împăturată. GOGA, C. P. 28. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. De lacrămi n-aș băga seamă, Că le șterg cu-a mea năframă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102.

năfrámă (nă-fra-) s. f., g.-d. art. năfrámei; pl. năfráme

năfrámă s. f. (sil. -fra-), g.-d. art. năfrámei; pl. năfráme

NĂFRÁMĂ s. v. maramă.

NĂFRÁMĂ ~e f. 1) Bucată de țesătură fină, de obicei de borangic, folosită ca broboadă. 2) Porțiune pătrată de pânză tivită la margini și folosită pentru a șterge nasul sau fața; batistă. /<turc. mahrama

năframă f. Mold. 1. broboadă: năframă de mătase; 2. basma: un sol de pace c’o năframă n vârf de băț EM.; 3. pânză fină: o măsuță cu năframă acoperită AL.; 4. fig. mustrare: ai căpătat o năframă? [V. maramă].

marámă (Munt.), mahrámă și mafrámă (vechĭ), nafrámă și năfrámă (Mold. Trans.) f., pl. e și ă...ămĭ (turc. ar. mahramá, basma de buzunar, de unde și ngr. mahramás, văl femeĭesc; bg. mahramá, maramá, rut. bahráma, rus. bahramá. Cp. cu cataramă). Basma maĭ mare, ștergar orĭ broboadă supțire. La țară, broboadă de mireasă și basma de mire orĭ de vornicel. Fig. Poet. Văl de mireasă. A-țĭ pune marama, a te mărita. Pl. Hora de după cununie și melodia eĭ, numită și nuneasca. – Și măr-, vechĭ măhr-. În Olt. și hramă.

năfrámă V. maramă.

NĂFRAMĂ s. maramă, (reg.) șervet, (Transilv.) pinten, (Transilv., Maram. și Bucov.) pînzătură, (Maram.) șirincă. (~ purtată pe cap.)

năfrámă, năframe, s.f. – 1. Batic, pânzătură. 2. Batistă; șărincuță, pânzăturică, japcandău. – Din tc. mahrama „basma de buzunar” (Scriban, DEX, MDA) cu disimilarea m-m > n-m.

năfrámă, năframe, s.f. – 1. Batic, pânzătură. 2. Batistă; șărincuță, pânzăturică, japcandău. – Din tc. mahrama.

năfrámă, năframe s. f. 1. Bucată de țesătură de in, cânepă, bumbac etc., folosită de femei pentru a-și acoperi capul; spec. fâșie lungă de borangic cu care femeile de la țară își acoperă capul, lăsând capetele să atârne (pe spate) până aproape de pământ. 2. Bucată de pânză care se folosește ca batistă, ștergar, podoabă sau în alte scopuri. ◊ Năframă (sau mahrama) sfintei Veronica = a) icoană nefăcută de mână, care, după tradiție, reprezintă chipul lui Iisus imprimat pe năframa cu care cuvioasa Veronica l-a șters pe fața plină de sudoare când urca drumul Calvarului; b) temă iconografică foarte răspândită în pictura medievală ortodoxă și catolică, reprezentând figura lui Iisus Hristos pe o năframă; „Sfânta față”, mandilion. [Var.: mahrámă, marámă s. f.] – Din tc. mahrama.