NĂBĂDÁICĂ, năbădăici, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) 1. Acces de furie, de mânie. 2. (Criză de) epilepsie. – Năbădăi1 + suf. -aică.

NĂBĂDÁICĂ, năbădăici, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) 1. Acces de furie, de mânie. 2. (Criză de) epilepsie. – Năbădăi1 + suf. -aică.

NĂBĂDÁICĂ, năbădăici, s. f. (Învechit și regional, mai ales la pl.) 1. Spaimă, frică. 2. Furie, mînie. V. năbădăi1. Ei! apoi să nu te apuce șaptezăci de năbădăici? ALECSANDRI, T. I 113. 3. Epilepsie. Tremura, sărmanu, ca de năbădăici. ALECSANDRI, T. 47. 4. (La sg.) Drac, diavol. Naiba, năbădaica... îi umplea de spaimă deopotrivă pe amîndoi. RUSSO, S. 103. – Pl. și: năbădăice (ALECSANDRI, T. 366). – Variantă: năpădáică (ȘEZ. VII 135) s. f.

năbădáică (reg.) (-dai-) s. f., g.-d. art. năbădắicii; pl. năbădắici

năbădáică s. f. (sil. -dai-), g.-d. art. năbădăicii; pl. năbădăici