NÂNÁȘ, -Ă s. m. și f. v. naș2.

NÂNÁȘ, -Ă s. m. și f. v. naș2.

NĂNÁȘ, -Ă, nănași, -e, s. m. și f. (Regional) 1. Naș (1). Cei doi oameni... botează copilul; cel mai bătrîn i-a fost nănaș, iar cel mai tînăr a făcut slujba de preot. RETEGANUL, P. V 59. Fie oricine ți-a fi nănaș, dar știu c-a nemerit-o bine de ți-a pus numele Chirică. CREANGĂ, P. 149. 2. Naș (2); nun. Cămășuță cu mătasă Le-a cusut mîna nănașii. GOGA, P. 87. Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socri mari și cu nuntași. COȘBUC, P. I 56. O, nănașă, draga mea, De ț-ar fi secat mîna, Cînd mi-ai pus tu cununa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. 3. Fig. (În glumă) Nuia, vargă, băț. Și iar lua mama nănașa din coardă, și iar ne jnăpăia. CREANGĂ, A. 40. – Variantă: nînáș,-ă (SADOVEANU, O. VIII 189) s. m. și f.

NÎNÁȘ, -Ă adj. v. nănaș.