NUNCIATÚRĂ s. f. v. nunțiatură.

NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. 1. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. ♦ Local unde funcționează această reprezentanță. 2. Funcția de nunțiu. [Pr.: -ți-a-. – Var.: nunciatúră s. f.] – Din it. nunziatura.

NUNCIATÚRĂ s. f. v. nunțiatură.

NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. 1. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. ♦ Local unde funcționează această reprezentanță. 2. Funcția de nunțiu. [Pr.: -ți-a-. – Var.: nunciatúră s. f.] – Din it. nunziatura.

NUNCIATÚRĂ s. f. v. nunțiatură.

NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină; localul unde se află această reprezentanță. ♦ Funcția nunțiului. – Pronunțat: -ți-a-. – Variantă: nunciatúră s. f.

nunțiatúră (-ți-a-) s. f., g.-d. art. nunțiatúrii; pl. nunțiatúri

nunțiatúră s. f. (sil. -ți-a-), g.-d. art. nunțiatúrii; pl. nunțiatúri[1]

NUNCIATÚRĂ s.f. v. nunțiatură.

NUNȚIATÚRĂ s.f. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină. ♦ Localul acestei reprezentanțe. ♦ Calitate, funcție de nunțiu. [Pron. -ți-a-, var. nunciatură s.f. / < germ. Nuntiatur, it. nunziatura].

NUNȚIATÚRĂ s. f. reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină. ◊ funcția nunțiului. (< it. nunziatura)

NUNȚIATURĂ f. 1) Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. 2) Sediul acestei reprezentanțe. 3) Funcția de nunțiu. [Sil. -ti-a-] /[1]

nunciatură f. demnitatea nunciului.

* nunciatúră, núnciŭ V. nunț-.

* nunțiatúră f., pl. ĭ (it. nunziatura). Demnitatea de nunțiŭ. – Fals nunciatură.