contór sn [At: LTR. / Pl: ~oare / E: fr comptoir, ger Kontor] Aparat de măsurat cantitatea de apă, energie electrică, gaze etc. consumată într-un anumit timp Si: ceas.

NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, subst. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesiunea de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție și reprezentând deîmpărțitul operației de împarțire. – Număra + suf. -ător.

NUMĂRĂTÓR2, numărătoare, s. n. Aparat care servește la numărarea a ceva.

NUMĂRĂTÓR1, numărători, s. m. Termenul fracției ordinare scris deasupra liniei de fracție arătînd numărul părților care intervin în fracție.

NUMĂRĂTÓR3, -OÁRE, numărători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care numără ceva.

numărătoáre2 (persoană) s. f., g.-d. art. numărătoárei; pl. numărătoáre

numărătór1 (persoană, termen al unei fracții) s. m., pl. numărătóri

numărătór2 (aparat) s. n., pl. numărătoáre

numărătoáre (persoană) s. f., g.-d art. numărătoárei; pl. numărătoáre

numărătór (persoană, termen al unei fracții) s. m., pl. numărătóri

numărătór (aparat) s. n., pl. numărătoáre

NUMĂRĂTÓR adj. v. cash, gata, gheață, lichid, numerar, sunător.

NUMĂRĂTÓR s. v. numeral.

NUMĂRĂTÓR s.m. 1. Termen al unei fracții, scris deasupra liniei de fracție, care arată numărul de părți conținute de fracție. 2. Aparat folosit pentru numărat. [< număra + -tor, după fr. numérateur].

NUMĂRĂTÓR I. s. m. 1. termen al unei fracții, deasupra liniei de fracție, indicând numărul de părți conținute de fracție. 2. aparat folosit la numerotare la tiparul înalt. II. s. m. f. persoană care numără, socotește, calculează ceva (după fr. numérateur)

NUMĂRĂTÓR1 ~oáre n. Aparat pentru numărare sau pentru numerotare. /a număra + suf. ~ător

NUMĂRĂTÓR2 ~i m. mat. Termen al unei fracții ordinare, aflat deasupra liniei de fracție, care arată câte părți egale conține această fracție; deîmpărțit al unei fracții. /a număra + suf. ~ător

numărător m. număr ce indică câte părți ale unității se coprind într’o fracțiune.

*contór n., pl. oare (fr. compteur, d. compter, a număra. V. cont). Aparat de măsurat distanțele, apa, gazu consumat ș. a. – Curat rom. măsurător, numărător.

numărătór, -oáre adj. Care numără. S.f. Acțiunea saŭ știința de a număra, de a afla număru uneĭ sume, uneĭ mulțimĭ (statistică, recensiment, catagrafie): după ultima numărătoare, populațiunea Româniiĭ e de 20,000,000. S.n., pl. oare. Aritm. Acela dintre ceĭ doĭ terminĭ aĭ uneĭ fracțiunĭ care arată de cîte orĭ cuprinde părțile unitățiĭ și care se scrie deasupra numitoruluĭ.

numărător adj. v. GATA. GHEAȚĂ. LICHID. NUMERAR. SUNĂTOR.

numărător s. v. NUMERAL.