NUMĂRĂTÚRĂ, numărături, s. f. (Pop.) Numărare. – Număra + suf. -ătură.

NUMĂRĂTÚRĂ, numărături, s. f. (Pop.) Numărare. – Număra + suf. -ătură.

NUMĂRĂTÚRĂ s. f. (Popular) Numărare. Începe unul a număra de la 1-9, trăgînd în același timp la fiecare numărătură cîte o mînă. MARIAN, Î. 205.

numărătúră (pop.) s. f., g.-d. art. numărătúrii; pl. numărătúri

numărătúră s. f., g.-d. art. numărătúrii; pl. numărătúri

NUMĂRĂTÚRĂ s. v. numărare, numărat, numărătoare.

numărătúră, numărătúri, s.f. (înv. și pop.) 1. numărare, numărătoare. 2. mănunchi de fire de tort de pe rășchitor (trei) din care se fac jirebii și păpuși. 3. monedă veche de un florint. 4. (reg.) sumă mare de bani; bănet. 5. (reg.; în sintagmă) numărătură mare = descântec rostit la patul unui muribund.

numărătură s. v. NUMĂRARE. NUMĂRAT. NUMĂRĂTOARE.