Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru numărătură

NUMĂRĂTÚRĂ, numărături, s. f. (Pop.) Numărare. – Număra + suf. -ătură.
NUMĂRĂTÚRĂ, numărături, s. f. (Pop.) Numărare. – Număra + suf. -ătură.
NUMĂRĂTÚRĂ s. f. (Popular) Numărare. Începe unul a număra de la 1-9, trăgînd în același timp la fiecare numărătură cîte o mînă. MARIAN, Î. 205.
numărătúră (pop.) s. f., g.-d. art. numărătúrii; pl. numărătúri
numărătúră s. f., g.-d. art. numărătúrii; pl. numărătúri
NUMĂRĂTÚRĂ s. v. numărare, numărat, numărătoare.
numărătúră, numărătúri, s.f. (înv. și pop.) 1. numărare, numărătoare. 2. mănunchi de fire de tort de pe rășchitor (trei) din care se fac jirebii și păpuși. 3. monedă veche de un florint. 4. (reg.) sumă mare de bani; bănet. 5. (reg.; în sintagmă) numărătură mare = descântec rostit la patul unui muribund.
numărătu s. v. NUMĂRARE. NUMĂRAT. NUMĂRĂTOARE.

Numărătură dex online | sinonim

Numărătură definitie

Intrare: numărătură
numărătură substantiv feminin