nuia definitie

11 definiții pentru nuia

NUIÁ, nuiele, s. f. 1. Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de copac; vargă. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). [Pr.: nu-ia] – Lat. novella.
NUIÁ, nuiele, s. f. 1. Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de copac; vargă. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). [Pr.: nu-ia] – Lat. novella.
NUIÁ, nuiele, s. f. 1. Ramură tînără și flexibilă, tăiată dintr-un copac sau dintr-o tufă și folosită mai ales la împletituri. V. mlădiță. Se furișează în livada îngrădită cu nuiele, peste drum. REBREANU, I. 10. Așază o leasă de nuiele numai înținată și niște frunzari peste dînsa. CREANGĂ, P. 29. Să-ngrădească ulița Tot cu pari și cu nuiele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 268. Manea se trezi, Ș-apoi se sui Pe gard de nuiele Și mai sus, pe schele. ALECSANDRI, P. P. 188. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). Să-i dați douăzeci și cinci de nuiele. RETEGANUL, P. II 51. Li se trăgea cîteva nuiele la tălpi, ca să le vie mintea la cap. GHICA, S. X.
nuiá s. f., art. nuiáua, g.-d. art. nuiélei; pl. nuiéle, art. nuiélele
nuiá s. f., art. nuiáua, g.-d. art. nuiélei; pl. nuiéle
NUIÁ s. 1. vargă, (reg.) frișcă, japă, joardă, paliță, strămurare, (Mold.) palcă, (Transilv.) palțău, (prin Transilv.) zvoacă, (înv.) stroi. (O ~ de alun.) 2. v. băț. 3. băț, coadă, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.)
nuiá (nuiéle), s. f.1. Băț, vargă. – 2. Lovitură de vargă. Lat. novella (Philippide, Principii, 33; Pușcariu 1200; Candrea-Dens., 1248; REW 5967). E dubletul lui nuvelă, s. f. (povestire scurtă), din fr. nouvelle, der. nuvelist, s. m., din fr. nouvelliste. Cf. v. sard. nuella, logud. noella „vie tînără”, it. novellame „plante tinere”.
NUIÁ nuiéle f. 1) Ramură lungă, subțire și flexibilă, curățată de ramificațiile laterale și de frunze; jordie; vargă. Gard de nuiele. 2) Lovitură dată cu astfel de ramură. ◊ A da nuiele a pedepsi prin bătaia cu bățul. [Art. nuiaua; G.-D. nuielei] /<lat. novella
nueà f. 1. cracă lungă și subțire (mai ales de salcie): gard sau împletitură de nuele; 2. vargă. [Lat. NOVELLA: lit. (ramură) noușoară].
nuĭá f., pl. ĭele (lat. novella, vlăstar, adică „nouță”. V. novelă, nuvelă). Vargă, ramură lungă și supțire tăĭată și care servește la bătut, la făcut panere, lese, gardurĭ ș.a. V. beldie.
NUIA s. 1. vargă, (reg.) frișcă, japă, joardă, paliță, strămurare, (Mold.) palcă, (Transilv.) palțău, (prin Transilv.) zvoacă, (înv.) stroi. (O ~ de alun.) 2. băț, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~.) 3. băț, coadă, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.)

nuia dex

Intrare: nuia
nuia substantiv feminin