nucleu definitie

15 definiții pentru nucleu

NUCLÉU, nuclee, s. n., (3) nuclei, s. m. 1. S. n. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. S. n. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. S. m. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. S. n. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. – Din fr. nucléus, lat. nucleus.
NUCLÉU, nuclee, s. n. 1. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. [Pl. și: (m.) nuclei] – Din fr. nucléus, lat. nucleus.
NUCLÉU, nuclee, s. n., și nuclei, s. m. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri alipite care formează scheletul moleculelor unor anumite substanțe și care rămîne neschimbat la toți derivații substanței respective. ♦ (Fiz.) Partea centrală a unui atom, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. ♦ (Biol.) Element al celulei, situat în plasmă, cu o structură proprie și îndeplinind funcții importante în viața celulei. Nucleul joacă un rol foarte important în procesul schimbului de materii, al metabolismului celulei. ANATOMIA 15. Celula de fuziune binucleată (= cu doi nuclei) se alungește în direcția epidermei; nucleii migrează spre vîrf și se divid. SĂVULESCU, M. U. I 51. ♦ Fig. Element esențial al unui lucru, al unei acțiuni. Nucleul stabil al Școlii de tractoriști era alcătuit din douăzeci și doi de băieți. GALAN, B. I 329.
nucléu (nu-cleu) s. n. / (med.) s. m., art. nucléul; pl. n. nuclée / m. nucléi
nucléu s. n. (sil. -cleu), art. nucléul; pl. nuclée
NUCLÉU s. 1. (FIZ.) (înv.) sâmbure. (~ atomic.) 2. centru, miez. (~ al unui corp.)
NUCLÉU s. v. esență, fond, materie.
NUCLÉU s.n. 1. (Chim.) Ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic și care rămâne neschimbat la toți derivații corpului respectiv. ♦ (Fiz.) Partea centrală a unui atom, care poartă electricitate pozitivă și în care se concentrează aproape întreaga masă a atomului. ♦ (Biol.) Element central al unei celule, situat în plasmă, cu structură proprie și care are funcții importante în celulă. ♦ (Astr.) Porțiune centrală a unei comete, a unei galaxii. 2. (Fig.) Element esențial al unui lucru. [Pron. -cleu, pl. -ee, (s.m.) -ei. / < fr. nucléus, lat. nucleus].
NUCLÉU s. n. 1. ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic și care rămâne neschimbat la toți derivații corpului respectiv. 2. partea centrală, încărcată pozitiv, a unui atom, în care se concentrează aproape întreaga masă a acestuia. 3. corpuscul globulos din citoplasmă, constituent principal al celulei, cu rol în reproducerea și în trasmiterea caracterelor. 4. element central cu funcție importantă în propoziție sau în frază. 5. (astr.) porțiune centrală, compactă, a unei comete. 6. (fig.) element esențial al unui lucru. (< fr. nucléus, lat. nucleus)
NUCLÉU ~e n. 1) Parte internă centrală a unui lucru; sâmbure; miez; inimă. ◊ ~ atomic parte centrală a unui atom încărcată cu sarcină electrică pozitivă și reprezentând masa lui esențială. ~ul Pământului parte centrală a Pământului. 2) biol. Corpus aflat în centrul unei celule animale sau vegetale. 3) chim. Ciclu de atomi caracteristic pentru molecula unui corp, care rămâne același la toți derivații lui. 4) fig. Grup de bază într-un colectiv, având idealuri comune. ~ul clasei. /<fr. nucléus, lat. nucleus
* núcleŭ m. și n., pl. e (lat. núcleus, sîmbure, d. núcula, nucușoară, dim. d. nux. nucis, nucă). Biol. Sîmburele din protoplazmă. – Fig. Centru, punct central, punct principal (al uneĭ societățĭ ș.a.). – Ob. nucléŭ (ca galinaceŭ).
nucleu s. v. ESENȚĂ. FOND. MATERIE.
NUCLEU s. 1. (FIZ.) (înv.) sîmbure. (~ atomic.) 2. centru, miez. (~ al unui corp.)
nucléu s.n. 1. În terminologia lui A.Martinet, se opune lui satelit, denumind acel monem care, în grupurile de două moneme compatibile, poate apărea fără celălalt. 2. În gramatica generativă, denumește structurile sintactice alcătuită din G(rupul) N(ominal) subiect + G(rupul) V(erbal) predicat, reprezentând structura propoziției de bază.
NUCLÉU s. n. (< fr. nucléus, lat. nucleus): centru al unei propoziții sau al unei fraze; element central cu funcție importantă în propoziție sau în frază; element esențial ce conferă stabilitate și contur propoziției și frazei. Termen folosit în sintagmele n. propoziției (cu referire la predicat) și n. frazei (cu referire la propoziția principală).

nucleu dex

Intrare: nucleu (pl. -ei)
nucleu pl. -ei
Intrare: nucleu (pl. -ee)
nucleu pl. -ee substantiv neutru
  • silabisire: -cleu