Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru nucleu

NUCL├ëU, nuclee, s. n., (3) nuclei, s. m. 1. S. n. (Fiz.) Particul─â central─â a unui atom alc─âtuit─â din protoni ╚Öi neutroni, purt─âtoare de sarcini electrice pozitive, ├«n care este concentrat─â aproape toat─â masa atomului. ÔŚŐ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care serve╚Öte ca centru de depunere ├«n cursul cristaliz─ârii unei solu╚Ťii sau topituri. (Astron.) Nucleu de comet─â = parte a capului unei comete format─â dintr-un conglomerat de buc─â╚Ťi de ghea╚Ť─â ╚Öi materie solidificat─â. Nucleu de galaxie = por╚Ťiune central─â a unei galaxii, cu aspect compact. 2. S. n. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formeaz─â scheletul moleculelor unei substan╚Ťe ╚Öi care r─âm├óne neschimbat la to╚Ťi deriva╚Ťii substan╚Ťei respective. 3. S. m. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de form─â sferic─â sau ovoidal─â, situat ├«n plasm─â, av├ónd o structur─â proprie ╚Öi ├«ndeplinind func╚Ťii ├«nsemnate ├«n via╚Ťa celulei. ÔÖŽ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervo╚Öi sau regiunea de origine a unor nervi. 4. S. n. Fig. Element esen╚Ťial, central al unui lucru, al unei ac╚Ťiuni. ÔÖŽ Grup restr├óns de persoane care ac╚Ťioneaz─â ├«n mod organizat ╚Öi ├«n jurul c─âruia se formeaz─â sau tinde s─â se formeze o grupare mai mare. ÔÇô Din fr. nucl├ęus, lat. nucleus.
NUCL├ëU, nuclee, s. n. 1. (Fiz.) Particul─â central─â a unui atom alc─âtuit─â din protoni ╚Öi neutroni, purt─âtoare de sarcini electrice pozitive, ├«n care este concentrat─â aproape toat─â masa atomului. ÔŚŐ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care serve╚Öte ca centru de depunere ├«n cursul cristaliz─ârii unei solu╚Ťii sau topituri. (Astron.) Nucleu de comet─â = parte a capului unei comete format─â dintr-un conglomerat de buc─â╚Ťi de ghea╚Ť─â ╚Öi materie solidificat─â. Nucleu de galaxie = por╚Ťiune central─â a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formeaz─â scheletul moleculelor unei substan╚Ťe ╚Öi care r─âm├óne neschimbat la to╚Ťi deriva╚Ťii substan╚Ťei respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de form─â sferic─â sau ovoidal─â, situat ├«n plasm─â, av├ónd o structur─â proprie ╚Öi ├«ndeplinind func╚Ťii ├«nsemnate ├«n via╚Ťa celulei. ÔÖŽ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervo╚Öi sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esen╚Ťial, central al unui lucru, al unei ac╚Ťiuni. ÔÖŽ Grup restr├óns de persoane care ac╚Ťioneaz─â ├«n mod organizat ╚Öi ├«n jurul c─âruia se formeaz─â sau tinde s─â se formeze o grupare mai mare. [Pl. ╚Öi: (m.) nuclei] ÔÇô Din fr. nucl├ęus, lat. nucleus.
NUCL├ëU, nuclee, s. n., ╚Öi nuclei, s. m. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri alipite care formeaz─â scheletul moleculelor unor anumite substan╚Ťe ╚Öi care r─âm├«ne neschimbat la to╚Ťi deriva╚Ťii substan╚Ťei respective. ÔÖŽ (Fiz.) Partea central─â a unui atom, purt─âtoare de sarcini electrice pozitive, ├«n care este concentrat─â aproape toat─â masa atomului. ÔŚŐ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici care serve╚Öte ca centru de depunere ├«n cursul cristaliz─ârii unei solu╚Ťii sau topituri. ÔÖŽ (Biol.) Element al celulei, situat ├«n plasm─â, cu o structur─â proprie ╚Öi ├«ndeplinind func╚Ťii importante ├«n via╚Ťa celulei. Nucleul joac─â un rol foarte important ├«n procesul schimbului de materii, al metabolismului celulei. ANATOMIA 15. Celula de fuziune binucleat─â (= cu doi nuclei) se alunge╚Öte ├«n direc╚Ťia epidermei; nucleii migreaz─â spre v├«rf ╚Öi se divid. S─éVULESCU, M. U. I 51. ÔÖŽ Fig. Element esen╚Ťial al unui lucru, al unei ac╚Ťiuni. Nucleul stabil al ╚ścolii de tractori╚Öti era alc─âtuit din dou─âzeci ╚Öi doi de b─âie╚Ťi. GALAN, B. I 329.
nucl├ęu (nu-cleu) s. n. / (med.) s. m., art. nucl├ęul; pl. n. nucl├ęe / m. nucl├ęi
nucl├ęu s. n. (sil. -cleu), art. nucl├ęul; pl. nucl├ęe
NUCLÉU s. 1. (FIZ.) (înv.) sâmbure. (~ atomic.) 2. centru, miez. (~ al unui corp.)
NUCL├ëU s. v. esen╚Ť─â, fond, materie.
NUCL├ëU s.n. 1. (Chim.) Ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic ╚Öi care r─âm├óne neschimbat la to╚Ťi deriva╚Ťii corpului respectiv. ÔÖŽ (Fiz.) Partea central─â a unui atom, care poart─â electricitate pozitiv─â ╚Öi ├«n care se concentreaz─â aproape ├«ntreaga mas─â a atomului. ÔÖŽ (Biol.) Element central al unei celule, situat ├«n plasm─â, cu structur─â proprie ╚Öi care are func╚Ťii importante ├«n celul─â. ÔÖŽ (Astr.) Por╚Ťiune central─â a unei comete, a unei galaxii. 2. (Fig.) Element esen╚Ťial al unui lucru. [Pron. -cleu, pl. -ee, (s.m.) -ei. / < fr. nucl├ęus, lat. nucleus].
NUCL├ëU s. n. 1. ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic ╚Öi care r─âm├óne neschimbat la to╚Ťi deriva╚Ťii corpului respectiv. 2. partea central─â, ├«nc─ârcat─â pozitiv, a unui atom, ├«n care se concentreaz─â aproape ├«ntreaga mas─â a acestuia. 3. corpuscul globulos din citoplasm─â, constituent principal al celulei, cu rol ├«n reproducerea ╚Öi ├«n trasmiterea caracterelor. 4. element central cu func╚Ťie important─â ├«n propozi╚Ťie sau ├«n fraz─â. 5. (astr.) por╚Ťiune central─â, compact─â, a unei comete. 6. (fig.) element esen╚Ťial al unui lucru. (< fr. nucl├ęus, lat. nucleus)
NUCL├ëU ~e n. 1) Parte intern─â central─â a unui lucru; s├ómbure; miez; inim─â. ÔŚŐ ~ atomic parte central─â a unui atom ├«nc─ârcat─â cu sarcin─â electric─â pozitiv─â ╚Öi reprezent├ónd masa lui esen╚Ťial─â. ~ul P─âm├óntului parte central─â a P─âm├óntului. 2) biol. Corpus aflat ├«n centrul unei celule animale sau vegetale. 3) chim. Ciclu de atomi caracteristic pentru molecula unui corp, care r─âm├óne acela╚Öi la to╚Ťi deriva╚Ťii lui. 4) fig. Grup de baz─â ├«ntr-un colectiv, av├ónd idealuri comune. ~ul clasei. /<fr. nucl├ęus, lat. nucleus
* n├║cle┼ş m. ╚Öi n., pl. e (lat. n├║cleus, s├«mbure, d. n├║cula, nucu╚Öoar─â, dim. d. nux. nucis, nuc─â). Biol. S├«mburele din protoplazm─â. ÔÇô Fig. Centru, punct central, punct principal (al une─ş societ─â╚Ť─ş ╚Ö.a.). ÔÇô Ob. nucl├ę┼ş (ca galinace┼ş).
nucleu s. v. ESENȚĂ. FOND. MATERIE.
NUCLEU s. 1. (FIZ.) (înv.) sîmbure. (~ atomic.) 2. centru, miez. (~ al unui corp.)
nucl├ęu s.n. 1. ├Än terminologia lui A.Martinet, se opune lui satelit, denumind acel monem care, ├«n grupurile de dou─â moneme compatibile, poate ap─ârea f─âr─â cel─âlalt. 2. ├Än gramatica generativ─â, denume╚Öte structurile sintactice alc─âtuit─â din G(rupul) N(ominal) subiect + G(rupul) V(erbal) predicat, reprezent├ónd structura propozi╚Ťiei de baz─â.
NUCL├ëU s. n. (< fr. nucl├ęus, lat. nucleus): centru al unei propozi╚Ťii sau al unei fraze; element central cu func╚Ťie important─â ├«n propozi╚Ťie sau ├«n fraz─â; element esen╚Ťial ce confer─â stabilitate ╚Öi contur propozi╚Ťiei ╚Öi frazei. Termen folosit ├«n sintagmele n. propozi╚Ťiei (cu referire la predicat) ╚Öi n. frazei (cu referire la propozi╚Ťia principal─â).

Nucleu dex online | sinonim

Nucleu definitie

Intrare: nucleu (pl. -ei)
nucleu pl. -ei
Intrare: nucleu (pl. -ee)
nucleu pl. -ee substantiv neutru
  • silabisire: -cleu