NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

NUANȚÁRE, nuanțări, s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

NUANȚÁRE, nuanțări, s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. A reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc. ♦ Fig. A introduce variații expresive. A-și nuanța stilul. ◊ Intranz. El vibra de patriotism și de iubirea aproapelui. Poate că uneori nu nuanța destul. MACEDONSKI, O. IV 112.

NUANȚÁRE, nuanțări, s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei.

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțáre (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuanțắrii; pl. nuanțắri

nuanțá vb. (sil. nu-an-), ind. prez. 1 sg. nuanțéz, 3 sg. și pl. nuanțeáză

nuanțáre s. f. (sil. nu-an-), g.-d. art. nuanțării; pl. nuanțări

NUANȚÁ vb. v. doza.

NUANȚÁRE s. v. dozare.

NUANȚÁ vb. I. tr. 1. A îmbina culorile în așa fel, încât trecerea de la una la alta să se observe foarte puțin. 2. (Fig.) A exprima diferențele fine, ușoare, nuanțele; a da expresie. [Pron. nu-an-. / < fr. nuancer].

NUANȚÁRE s.f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pron. nu-an-. / < nuanța].

A NUANȚÁ ~éz tranz. 1) (culorile pe un tablou sau desen) A prezenta în diferite nuanțe, asortând (pentru ca trecerea de la una la alta să fie abia perceptibilă). 2) A interpreta ținând seamă de cele mai mici nuanțe. ~ o piesă muzicală. 3) fig. A varia prin nuanțe. ~ stilul. 4) A exprima, ținând seama de cele mai delicate diferențe. A-și ~ gândurile. [Sil. nu-an-] /<fr. nuancer

nuanțà v. 1. a dispune colorile după nuanțe; 2. fig. a stabili gradațiunile, micile diferențe.

nuanțéz v. tr. (fr. nuancer). Fac să treacă gradat de la o nuanță la alta. Fig. Exprim diferențele delicate: a-țĭ nuanța cugetările.

NUANȚA vb. a doza, a grada. (A-și ~ efectele.)

NUANȚARE s. dozaj, dozare, gradare. (~ efectelor.)