NOVAȚIÚNE s.f. v. novație.

novațiune f. Jur. schimbarea unei obligațiuni, a unei datorii într’alta: novațiunea nu se operă decât între persoane capabile de a contracta.

* novațiúne f. (lat. novátio, -ónis. V. inovațiune). Jur. Înoirea unuĭ titlu, înlocuirea luĭ pintr’unu noŭ: novațiunea uneĭ polițe.