notificare definitie

2 intrări

26 definiții pentru notificare

NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare.
NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificație. ♦ Înștiințare oficială făcută de un stat altor state, printr-o notă diplomatică, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. – V. notifica.
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare.
NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificație. ♦ Înștiințare oficială făcută de un stat altor state, printr-o notă diplomatică, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. – V. notifica.
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce în mod oficial la cunoștință. Am onoarea de a notifica... că ambasadorul s-ar fi denumit. GHICA, A. 164. ♦ (Impropriu) A nota, a însemna. Timpul însă ne-a lipsit spre a vorbi mai pe larg despre acest fapt de o însemnătate destul de mare... și mai bine decît a-l notifica în treacăt... am preferit a aștepta. ODOBESCU, S. I 465.
NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înștiințare oficială. Cît pentru notificare, zicea că această neîmplinire de formalitate provenise numai din lipsa ambasadorului rusesc de la Constantinopol. GHICA, S. 123.
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificáre s. f., g.-d. art. notificắrii; pl. notificắri
notificá vb., ind. prez. 1 sg. notífic, 3 sg. și pl. notífică; conj. prez. 3 sg. și pl. notífice
notificáre s. f., g.-d. art. notificării; pl. notificări
NOTIFICÁ vb. (JUR.) (înv.) a semnifica.
NOTIFICÁ vb. v. consemna, înregistra, înscrie, însemna, nota, scrie, trece.
NOTIFICÁRE s. 1. notificație. (~ sentinței.) 2. v. indicație.
NOTIFICÁRE s. v. consemnare, înregistrare, înscriere, însemnare, notare, notație.
NOTIFICÁ vb. I. tr. A aduce la cunoștință (ceva) printr-o înștiințare, printr-o notă oficială; a trimite o notificare. ♦ A nota. [P.i. notífic, 3,6 -că. / < it., lat. notificare].
NOTIFICÁRE s.f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înscris prin care se înștiințează cineva; înștiințare; notificație. [< notifica].
NOTIFICÁ vb. tr. a înștiința (printr-o notă oficială); a trimite o notificare. (< fr. notifier, lat. notificare)
NOTIFICÁRE s. f. acțiunea de a notifica. ◊ înscris prin care se înștiințează cineva; notificație. ◊ înștiințare oficială făcută de un stat altor state printr-o notă diplomatică. (< notifica)
A NOTIFICÁ notífic tranz. 1) (acte juridice)A aduce la cunoștință (unei persoane interesate) pe cale oficială. 2) pop. A sublinia în mod special. /<fr. notifier, lat. notificare
notificà v. a face cunoscut în mod oficial sau legal.
notificare f. 1. acțiunea de a notifica; 2. actul prin care se notifică.
* notífic, a -á v. tr. (lat. notifico, -áre, d. notus, cunoscut, și fácere, a face). Fac cunoscut, comunic formal: i s’a notificat că congediu ĭ-a expirat.
NOTIFICA vb. (JUR.) (înv.) a semnifica.
notifica vb. v. CONSEMNA. ÎNREGISTRA. ÎNSCRIE. ÎNSEMNA. NOTA. SCRIE. TRECE.
NOTIFICARE s. 1. notificație. (~ sentinței.) 2. (concr.) indicație, însemnare, mențiune, notă, notificație, observație, precizare, specificare, specificație. (Poartă următoarea ~...)
notificare s. v. CONSEMNARE. ÎNREGISTRARE. ÎNSCRIERE. ÎNSEMNARE. NOTARE. NOTAȚIE.

notificare dex

Intrare: notifica
notifica verb grupa I conjugarea I
Intrare: notificare
notificare substantiv feminin