nota definitie

2 intrări

51 definiții pentru nota

NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare.
NOTÁ BÉNE loc. vb. impers., s. n. Formulă prin care se atrage atenția asupra unui pasaj, a unei idei într-un text ori asupra corecturilor deosebite de tipar. [Abr.: N.B.] – Din lat. nota bene.
NÓTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ◊ Notă diplomatică = informare oficială a unui stat într-o anumită problemă (de politică externă) transmisă altui stat prin intermediul misiunii diplomatice. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva undeva în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare.
NÓTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe) A pluti pe apă, înaintînd cu ajutorul unor anumite mișcări ritmice făcute cu membrele corpului sau (la animale) și cu alte părți ale corpului. Cînd baba înota smintită pe la jumătatea lacului alb, Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori. EMINESCU, N. 24. Înoată voinicește, Taie-o brazdă, taie nouă, Taie Dunărea în două. ALECSANDRI, P. III 162. Marea fiind liniștită și limpede, mă depărtai de mal mai mult decît obicinuit, înotînd pe spinare. id. O. P. 274. ◊ Fig. Problemele în care înot abia ținîndu-mă la suprafață... se complică în fiecare zi. IBRĂILEANU, A. 98. Prin holde coapte, fetele grăbite Înoată pîn’ la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare. IOSIF, V. 71. Dar ce-i în grîu? O fată – Înoată-n spice pînă-n brîu. COȘBUC, P. I 170. ♦ Tranz. (Rar, complementul indică o apă) A trece înot. Peste munți treceți, Marea ajungeți. Marea înotați. TEODORESCU, P. P. 401. Bărbat oi lua Care s-a afla Dunărea să-noate. ALECSANDRI, P. P. 122. ♦ Fig. A pluti, a se mișca într-un mediu. O țintă de lumină prin umbră viu înoată. ALECSANDRI, P. A. 167. Astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor cîmpie. ALEXANDRESCU, P. 138. 2. Fig. A fi cufundat în ceva, a fi înconjurat din toate părțile de ceva, a fi cuprins, copleșit de ceva. Ochii înotau în lacrimi și tot sîngele i se urcase în obraz. VLAHUȚĂ, O. A. 123. Sufletu-i acum înoată în bucurie. ODOBESCU, S. III 84. Tristă le e inima, Că le-noată-n voie rea. TEODORESCU, P. P. 231. ♦ A avea din abundență ceva. Înoată în bani. 3. Fig. A străbate cu greu. Văzu un mînzuc roșietic, cu zurgălău la gît, abia înotînd prin glod. CAMILAR, N. I 29. Mi-l închipui încă o dată, cum a trecut peste munți, bătut de vînturi, înotînd în zăpadă, cu stiva de lemne în spinare. BOGZA, Ț. 33. Cu mare greutate înotam prin troianul de omăt. CONTEMPORANUL, III 570. – Variantă: (regional) notá (TEODORESCU, P. P. 61) vb. I.
NOTÁ1 vb. I v. înota.
NOTÁ 2, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a înregistra, a înscrie, a consemna în scris. Sadoveanu a notat cu multă precizie limba poporului. VIANU, A. P. 238. Ochiul explicatorului vede tot, notează tot. ARGHEZI, P. T. 124. Trebuie să notăm aici o particularitate. GHEREA, ST. CR. II 171. ♦ A califica cu ajutorul notelor (4) pe un elev sau un student, a aprecia pe cineva sau ceva; a clasifica după calitate. Naum era băiat bun și bine notat de profesori. C. V. 106. ♦ A însemna pe cineva în vederea sancționării lui. ♦ A observa, a băga de seamă. 2. (Cu privire la valori numerice, elemente geometrice etc.) A însemna prin litere, cifre sau alte simboluri. A nota unghiurile unui patrulater.
NÓTĂ, note, s. f. 1. Însemnare scrisă referitoare la o anumită chestiune. De altfel, toate cărțile îi erau pline de note și scrisori uitate. CAMIL PETRESCU, U. N. 185. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință de ceva, a ține seamă, a înregistra, a reține. Din nou îl privi dreaptă, și acum autoritară oarecum, fără să ia notă de dorința lui de a o jigni. CAMIL PETRESCU, N. 106. ♦ (La pl.) Însemnări scrise cu privire la o călătorie, la o problemă etc.; comentarii. Voi începe zilele acestea să-mi public notele de călătorie. STANCU, U.R.S.S. 80. Notele despre vînătoare, coprinse în Onomasticonul lui Iuliu Polux. ODOBESCU, S. III 61. ◊ Expr. A lua note = a face însemnări. De vei avea vreme, ia note tot despre acea epocă. GHICA, A. 609. 2. Nuanță, trăsătură, caracteristică. Fiecare neam trebuie să-și aducă nota sa în armonia obștească. SADOVEANU, E. 12. Elencuța vorbea cu Comăneșteanu, limpede la chip, cu o palidă notă de suavitate în întreaga ei ființă. D. ZAMFIRESCU, R. 161. În două sute de versuri lungi, ne dați, pe ici pe colea, cîteva note adevărate din viața țiganilor. VLAHUȚĂ, O. A. 467. ♦ Fel caracteristic de a se manifesta, particularitate. Milescu puse nota lui zgomotoasă în totul, îmbrățișînd pe Mihai, bufnind pe nări, pocnind din palme. D. ZAMFIRESCU, R. 102. 3. (Mai ales la pl.) Adnotări la un text literar sau științific, cuprinzînd informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii sau la sfîrșitul volumului adnotat. Ediție critică însoțită de note și variante. ▭ Te-o strînge-n două șiruri, așezîndu-te la coadă, În vro notă prizărită sub o pagină neroadă. EMINESCU, O. I 134. 4. Calificativ care reprezintă (printr-o cifră sau o mențiune specială) aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev sau a unui student, notată de către profesor. Se dăduse notele de peste an, și se știe că această împrejurare stîrnește întotdeauna discuții între școlari. VLAHUȚĂ, O. A. I 106. 5. (Determinat uneori prin «diplomatic») Comunicare, de obicei scrisă, prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează împotriva lezării unor interese etc. Guvernul imperial începuse a cere... expulziunea mai multor refugiați italieni din Lombardia și din Toscana și aceasta prin note amenințătoare. GHICA, A. 616. Ce avînt au luat tinerii întorși din... Franța?... Un avînt revoluționar, asupra căruia consulul au trimis mai multe note. ALECSANDRI, T. 1396. 6. Socoteală scrisă cuprinzînd sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiectele cumpărate, pentru consumații, servicii etc. Cînd mergeam înainte, în grup, plăteam eu nota totdeauna. CAMIL PETRESCU, U. N. 96. Își aminti că nota la hotel e neplătită de două luni. C. PETRESCU, A. 387. 7. (Determinat uneori prin «muzical») Semn grafic prin care se indică înălțimea și durata unui sunet și care se folosește în transcrierea compozițiilor muzicale. Îmi pare rău acu mai mult ca totdeauna că nu pot scrie notele muzicale. CARAGIALE, O. VII 91. ♦ (La pl.) Caiet cuprinzînd piese muzicale transcrise. Intrăm într-o odaie mare. Un pian cu coadă, note muzicale. STANCU, U.R.S.S. 42. ♦ Sunet muzical. Cornurile începeau să cînte prelung, zvîrlind în cîmpii rostogoliri de note metalice. SADOVEANU, O. VI 263. Din antret am auzit notele unui clavir. C. PETRESCU, S. 163. Fanfara a plesnit în note aspre și tari. POPA, V. 214. ◊ (În metafore și comparații) Poeziile lui de durere sînt numai niște note sincere în durerea adevărată a acelor care sufăr: a proletarilor, a dezmoșteniților. IONESCU-RION, C. 127. Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremură, dulce ușor. EMINESCU, O. IV 32. ◊ Expr. A forța nota v. forța. A fi în notă = a fi în acord, a se afla în deplină consonanță cu situația.
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
*nóta béne (lat.) loc. vb. imper., s. n.; abr. N.B.
nótă s. f., g.-d. art. nótei; pl. nóte; abr. n.
notá vb., ind. prez. 1 sg. notéz, 3 sg. și pl. noteáză
nótă s. f., g.-d. art. nótei; pl. nóte
NOTÁ vb. 1. v. înregistra. 2. v. semnala.
NOTÁ vb. v. naviga, pluti.
NÓTĂ s. I. 1. v. însemnare. 2. (la pl.) v. notițe. 3. v. indicație. 4. v. adnotație. 5. v. comentariu. 6. informație. (O scurtă ~ cu privire la...) 7. înștiințare. (O ~ dată la ziar.) II. v. însușire. III. sunet.
BLUE NOTE s.n. pl. (Muz.) Treptele a 3-a și a 7-a ale gamei majore, care în stilul „blues” apar adesea coborâte cu un semiton, atribuind astfel scării muzicale o insolită dualitate modală major-minoră. [< americ. blue notes].
NOTÁ vb. I. tr. 1. A însemna, a scrie (ceva), a consemna. ♦ A face o apreciere asupra cunoștințelor cuiva (de obicei elev, student) prin note sau calificative. 2. A însemna prin simboluri (litere, cifre etc.) valori numerice, elemente, melodii etc. [< fr. noter, lat. notare].[1]
NÓTĂ s.f. 1. Scurtă însemnare scrisă; însemnare, indicație, comentariu, remarcă (în scris) asupra unei chestiuni, asupra unui fapt etc. ♦ Adnotare la un text, care cuprinde lămuriri sau informații asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. Aspect, nuanță caracteristică, trăsătură particulară. ◊ A fi în notă = a se potrivi unei situații. 3. Element component caracteristic al unei noțiuni. 4. Calificativ (exprimat în cifre) prin care se apreciază cunoștințele, lucrările unui elev, ale unui student etc. 5. Comunicare diplomatică scrisă, adresată de un guvern altui guvern cu privire la anumite probleme etc. 6. Înscris care cuprinde indicarea sumelor (și calculul lor) pe care trebuie să le achite cineva; socoteală. 7. (Muz.) Semn grafic prin care se indică înălțimea și durata unui sunet; sunet muzical. ◊ A forța nota = a exagera. [< fr. note, it., lat. nota].
NOTÁ vb. tr. 1. a însemna, a consemna. 2. a face o apreciere asupra cunoștințelor unui elev, student etc. prin note sau calificative. 3. a însemna prin simboluri valori numerice, elemente, melodii etc. (< fr. noter, lat. notare)
NÓTA BÉNE (abr. N. B.) s. m. expresie spre a semnala cititorilor o informație, o precizare suplimentară. (< lat. nota bene, notează bine!)
NÓTĂ s. f. 1. scurtă însemnare scrisă; indicație, comentariu, remarcă (în scris). ◊ articol publicistic de proporții reduse. ◊ adnotare la un text, care cuprinde lămuriri sau informații asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. aspect, nuanță caracteristică, trăsătură particulară. ♦ a fi în ~ = a se potrivi unei situații; a forța ă = a exagera. 3. element component caracteristic unei noțiuni. 4. calificativ (în cifre) prin care se apreciază cunoștințele, lucrările unui elev, unui student etc. 5. comunicare diplomatică scrisă, adresată de un guvern altui guvern, cu privire la anumite probleme etc. 6. înscris care cuprinde indicarea sumelor pe care trebuie să le achite cineva. 7. semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale; sunetul corespunzător. (< fr. note, it., lat. nota)
nótă (nóte), s. f. – Însemnare; evaluare a rezultatelor școlare; vază. Fr. note. – Der. notar, s. m. (scrib; secretar de municipiu sau de primărie), din germ. Notar; notărie, s. f. (secretariat; notariat); nota, vb., din fr. notifier; notiță, s. f. (însemnare, schiță; articolaș); notoriu, adj., din fr. notoire; notorietate, s. f., din fr. notoriété; noțiune, s. f., din fr. notion.
A NOTÁ ~éz tranz. 1) (nume, informații) A fixa în scris; a înscrie; a înregistra; a consemna. ~ un număr de telefon. 2) (elevi, studenți etc.) A aprecia cu o notă. 3) (elemente chimice, geometrice, valori numerice etc.) A reprezenta prin semne grafice convenționale. 4) (idei, afirmații etc.) A prevedea cu un semn pentru a reține sau pentru a nu trece cu vederea; a marca; a evidenția. 5) A scoate în evidență (pentru a atrage atenția); a reliefa; a evidenția. /<fr. noter, lat. notare
NÓTĂ2 note f. 1) Semn convențional folosit pentru reprezentarea grafică a unui sunet muzical. A cânta pe note.A pune o melodie pe note a reprezenta grafic o melodie; a înscrie o melodie. 2) Sunet muzical corespunzând acestui semn. Nota sol.Notă falsă (sau discordantă) a) notă care nu corespunde muzicii; b) element care nu este în concordanță cu restul ansamblului. Ca pe note cum trebuie; bine. 3) la pl. Volum sau foaie aparte conținând piese muzicale. /<fr. note, lat., it. nota
NÓTĂ1 ~e f. 1) Text scris, conținând un scurt comentariu; însemnare; remarcă. ◊ ~e marginale însemnări făcute pe marginea unui text tipărit (sau a unui manuscris). A lua ~ de ceva a) a lua cunoștință de ceva; b) a ține seamă de ceva; a reține. ~e de călătorie (sau de drum) însemnări referitoare la impresiile culese dintr-o călătorie. ~ explicativă anexă la o carte, conținând explicații referitoare la conținutul acesteia. ~ de plată hârtie oficială, în care este indicată suma ce urmează să fie achitată. 2) la pl. v. NOTIȚĂ.A lua ~e a face însemnări; a conspecta. 3) Mențiune dintr-un sistem convențional de cifre, care servește pentru aprecierea cunoștințelor elevilor și studenților. 4) Scurtă informație publicată în presa periodică. 5) Adresare diplomatică a guvernului unui stat către guvernul altui stat. ~ de protest. 6) Semn distinctiv; nuanță caracteristică. ~ de umor. /<fr. note, lat., it. nota
notá, not, vb. I (înv. și reg.) 1. a înota. 2. (despre nave și marinari) a naviga, de a pluti.
notà v. 1. a face o notă: notează acest pasaj; 2. a observa: notați bine aceasta; 3. a însemna într’un mod nefavorabil: l’am notat.
nota-bene n. («observă bine!») observațiune spre a atrage atențiunea cititorului; se scrie obișnuit prescurtat: N. B.
notă f. 1. semn pe o hârtie sau carte: notă cu creionul; 2. explicațiune sumară a unui pasaj: citiți textul și notele acestei cărți; 3. sumarul unei scrieri, al unui discurs: trebue să știi a lua note; 4. memoriul unui comerciant: am achitat nota trimisă; 5. însemnarea gradului de merit al școlarilor: a obținut note bune; 6. comunicațiune scrisă de caracter oficial: notă diplomatică; 7. pl. caractere de muzică reprezentând sunetele și durata lor: sunt șapte forme și șapte nume de note.
2) înót, a v. intr. (lat. *innotare [= cl. innatare], care vine din *nautare, *notare, de unde și vrom. not, a nuta; it. notare și nuotare, vfr. noer. – Înoată, să înoate. V. nautic, navă). Vechĭ. Navig. Azĭ. Mă susțin pe apă stînd orĭ înaintînd pin mișcarea mînilor și picĭoarelor. Fig. Înot în bogăție, îs foarte bogat. Înot în sînge, îs foarte plin de sînge. – Și înnot. În Oaș a nota (lat. *annotare). Vechĭ și not, a nuta: noată (PsS.) = plutește, návigă.
* nóta-béne, cuv. latine și italiene care însemnează „notează (observă, ĭa sama) bine” și care se pun ca să atragă atențiunea cititoruluĭ. Se scrie, de ordinar, pe scurt N.B.
* nótă f., pl. e (lat. nota, notă, semn, d. nóscere, a cunoaște). Însemnare, rezumat al unuĭ discurs, al uneĭ scrierĭ: a lua notă despre ceva în carnet. Observațiune scrisă: notă de consultat. Explicațiune pe scurt a unuĭ pasagiŭ dintr’o carte: a pune note în josu uneĭ paginĭ (V. remarcă). Cont, socoteală de plătit: nota de la oțel. Scurtă observațiune pin care apreciezĭ purtarea cuĭva. Clipă care arată valoarea uneĭ lucrărĭ saŭ știința unuĭ elev: acest elev are note bune. Scrisoare pin care un guvern comunică ceva reprezentantuluĭ eĭ din străinătate: notă diplomatică. Semn muzical care reprezentă înălțimea și durata unuĭ sunet. Sunetu reprezentat de această notă (V. gamă). A fi în notă, a cînta exact. Fig. A schimba nota, a schimba vorba (procedura).
* notéz v. tr. (lat. notare, d. notum, noscere, a cunoaște). Însemn, ĭaŭ notă: a nota un vers, un pasagiŭ. Însemn defavorabil: te-a notat. Observ, ĭaŭ sama: notațĭ bine asta!
nota vb. v. NAVIGA. PLUTI.
NOTA vb. 1. a consemna, a înregistra, a înscrie, a însemna, a scrie, a trece, (înv.) a notifica, a semna. (A ~ într-un caiet cheltuielile zilnice.) 2. a observa, a releva, a remarca, a reține, a semnala, a sublinia. (Să ~ următoarele însușiri...)
NO s. I. 1. consemnare, însemnare, mențiune, notație, (înv.) izvod, semn. (O ~ răzleață pe marginea unui manuscris.) 2. indicație, însemnare, mențiune, notificare, notificație, observație, precizare, specificare, specificație. (Poartă următoarea ~...) 3. adnotare, adnotație, notiță. (~e la un text.) 4. comentariu, explicație, glosă. (~ la o ediție critică.) 5. informație. (O scurtă ~ cu privire la...) 6. înștiințare. (O ~ dată la ziar.) II. atribut, calitate, caracter, caracteristică, însușire, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ fundamentală a lucrării este...; lucrarea poartă ~ autorului ei.) III. (MUZ.) sunet. (Scoate ~ acute.)
cercar la nota (loc. it. „a căuta nota”), indicație tehnică în muzica vocală a sec. 17, prin care se solicită atacul (2) indirect al unui sunet, abia după o scurtă și ușoară atingere, ca o anticipație*, a sunetului alăturat superior sau inferior și pe aceeași silabă de text.
denumirea silabică (literală) a notelor v. notă (1).
notă (< lat. nota „semn”) 1. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetului muzical (forma n. = durata* sunetului, locul n. pe portativ = înălțimea sunetului). ♦ Termenul nota este întâlnit în această accepțiune încă de la Aristeides Quintilianus (sec. 2 d. Hr.), care-l aplică scrierii alfabetice gr. a sunetelor, ca și Boethius. Mai târziu, termenul este aplicat și scrierii neumatice (nota romana, v. notație (III)), notației chorale (nota quadrata) precum și celei rombice, modale și mensurale (v. musica mensurata). ♦ Figuri de n.; diferitelor forme de n. reprezentând durata relativă a sunetelor (și valori de n.) le corespund semne pentru pauze. (Valorile mici de note pot fi grupate cu bare (II, 1), care înlocuiesc stegulețele). Un punct* pus la dreapta unei n. îi mărește durata cu jumătate din valoarea ei, un al doilea punct cu trei sferturi, iar un al treilea punct cu șapte optimi. Pauzele de obicei nu se punctează; totuși punctarea este folosită uneori în măsurile ternare*. Dacă durata unei n. trebuie prelungită peste bara (II, 2) de măsură, atunci este unită, printr-un arc de legato*, cu prima n. din măsura* următoare, având aceeași înălțime. ♦ N. întreagă, valoarea uzuală cea mai mare din notația (1) actuală, este considerată a avea 4 timpi (1, 2) (aprox. 4″ în mișcarea modernă). ♦ N. brevis, v. breve. ♦ Denumirea silabică a n.N. joase, înalte, medii. ♦ N. falsă. ♦ fr. petite note („n. mică”), sin.: apogiatură. ♦ N. străină de acord; v.: anticipație; întârziere; broderie; n. de pasaj*. ♦ N. contra n., alt termen pentru contrapunctul* de specia a I-a. ♦ N. pedală (3). ♦ N. sensibilă. ♦ N. fundamentală*. N. inegale. 2. Din punct de vedere semiologic, n. reprezintă unitatea minimală de la care pornește elaborarea sintaxelor (1) muzicale; corespunde fonemei. 3. Sub forma lat. nota (fr. note), numele unui dans* instr. sau vocal din sec. 13, alcătuit dintr-un număr determinat de fraze* sau puncta, de obicei patru.
notă de schimb v. broderie.
note melodice [în armonia (III, 2) și contrapunctul* tradițional], notele* secundare ale liniilor melodice care întră în componența țesăturii* armonice sau polifonice a unui text muzical. N. puse în evidență prin raportare pe verticală la notele reale, prezintă următoarele caracteristici: a) nu aparțin acordurilor* principale ale discursului muzical multivocal*, determinând apariția unor acorduri secundare sau – în cazul n. efectiv disonante* – a unor conglomerate sonore ireductibile la vreuna din structurile acordice ale limbajului adoptat de textul muzical; b) sunt plasate în general în imediata vecinătate a notelor reale; c) sunt instabile și au tendința de a se rezolva (v. rezolvare), prin mersuri melodice cel mai ades treptate, la notele reale. N. cele mai des utilizate sunt: întârzierea*, apogiatura*, notele de pasaj*, broderia*, échappée*-ul, anticipația*. Ele pot fi clasificate după poziția față de notele reale (ascendente, descendente), după plasarea lor în schema metro-ritmică a textului muzical (pe timpi* sau fracțiuni de timpi accentuațe sau neaccentuate), după număr (simple, multiple) etc. În armonia (III, 1, 2) clasică, atât numărul cât și durata n. sunt mici în raport cu numărul și durata notelor reale; în epoca romantică (Wagner), n. devin tot mai numeroase iar rezolvările lor tot mai întârziate, ceea ce conduce la o tensiune uneori excesivă a discursului muzical.
ornament(e) (note de ~) (it. abbellimenti; fr. agréments; germ. Verzierungen; engl. graces), note melodice* și formule (1) ce „înfrumusețează” linia melodică, cu înflorituri de scurtă durată, fără a-i modifica sensul inițial (principal). Între cele mai frecvente: floritura – scurte pasaje melodice scrise cu note mici, plasată între două note reale dintr-o melodie; cadența melodică sau cadența de bravură; pasaj ornamental mai lung, plasat de obicei în lucrări concertante în puncte culminante. V. cadență (2).
NOTA BENE (loc. lat.) Formulă prin care se atrage atenția asupra unui pasaj, a unei idei într-un text ori asupra corecturilor deosebite de tipar. Prescurtat: N.B.
a ciupi la nota de plată expr. (d. ospătari) a încărca în mod fraudulos nota de plată a clientului.
NOTA CINCI barieră, chintă, chita golanului, hotar, ținta golanului.
NOTA DOI duplă, ghebos, nouă cu talpă.
NOTA OPT colac, optar, sfânt, trei cu geamuri.
NOTA ȘASE nouă cu coada-n sus, nouă-ntors, umflat.
NOTA UNU baston, chibrit, toiagul lui Moise.

nota dex

Intrare: notă
notă substantiv feminin
Intrare: nota
nota verb grupa I conjugarea a II-a