nost definitie

31 definiții pentru nost

NOST, NOÁSTĂ pron. pos., adj. pron. v. nostru.
NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noștri, noastre, pron. pos., adj. pron. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care vorbitorul face parte, precum și numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Când vin ai noștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pron. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului și a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoșii noștri. 4. Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pron. pos.] – Lat. noster, nostra.
NOST, NOÁSTĂ pron. pos., adj. pos. v. nostru.
NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noștri, noastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care vorbitorul face parte, precum și numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu ei, înlocuind și numele acestora) Când vin ai noștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului și a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoșii noștri. 4. Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pos.] – Lat. noster, nostra.
NOST, NOÁSTĂ adj. pos. v. nostru.
NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noștri, noastre, adj. pos. (Precedat de art. al, a, ai, ale cînd are valoare pronominală propriu-zisă, cînd precede substantivul sau cînd cuvîntul precedat nu are articol enclitic). 1. (Arată posesia; la singular indică posesorul multiplu și obiectul posedat unic, la plural indică atît posesorul cît și obiectul posedat multiplu) Care aparține vorbitorului și unui grup din care face parte vorbitorul, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și grupul din care face parte acesta. O carte a noastră. ▭ Și pe-nserat, la casa noastră... Coboară storul la fereastră. CAZIMIR, L. U. 52. ◊ (Pronominal) O casă... mult mai mare decît a noastră. DRĂGHICI, R. 8. ◊ (Ideea de proprietate este atenuată, obiectul fiind o regiune, o țară etc.) În frumoasa noastră țară, luna florilor sosește. BELDICEANU, P. 53. Dacia noastră mai mult de opt secoli îi văzu trecind. BĂLCESCU, O. II 12. Munții noștri au fost adesea scump azil de libertate. ALEXANDRESCU, M. 21. 2. (Arată apartenența la un grup) Din care face parte vorbitorul, la care aparține vorbitorul. Hai la arie, că azi începe ceata noastră să treiere, îmi spune nevasta. PREDA, Î. 21. Stați și nu vă tulburați. Oamenii noștri nu se întorc încă. SADOVEANU, M. C. 129. Dar breasla noastră avea nevoie de vreme lină, ca să putem arunca undițile cu folos. id. N. F. 101. ◊ (Pronominal) Avem noi, la Iași, un scriitor dintre ai noștri, de locul lui din Ardeal. SADOVEANU, N. F. 109. Doamne! bine-ți mai șede, jupîneșică; parcă ești una de-ale noastre. CREANGĂ, P. 129. N-o să aflu între-ai noștri vreun falnic juvaer? EMINESCU, O. I 149. ♦ (Pronominal; familiar, în trecut, numai la pl. m.) Ai noștri = a) partizani politici. Trăiască ai noștri, d-le Iancule! CARAGIALE, O. II 76; b) persoane care împărtășesc aceleași idei sau principii. E dintre ai noștri. 3. (Arată relații în general reciproce, de rudenie, prietenie, ospitalitate etc.) Care se află cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte în relații de rudenie, prietenie etc. Eu tocmai mă întorceam de la Iași, unde mă dusesem să văd pe un prietin al nostru. SADOVEANU, N. F. 107. ◊ (Pronominal) D-apoi cînd or veni ai noștri? CREANGĂ, P. 13. 4. Care ține de vorbitor și de grupul din care face parte; al vorbitorului și al grupului din care face parte. Cu străjuirea voastră, era vai de pielea noastră! CREANGĂ, P. 269. Înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri, Arătînd privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. EMINESCU, O. I 210. Dragostea noastră cea dragă Nu trăi nici cît o fragă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 5. (Cu valoare afectivă) Despre care este vorba; cunoscut; apropiat sufletește de vorbitor și de grupul din care face parte. Iaca și Corniță al nostru cel viteaz! s-a fudulit răzășița. Ce-i, dragul mamei? SADOVEANU, N. P. 56. Atunci lupul nostru începe a mînca hîlpov. CREANGĂ, P. 32. Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri... Și pe teiul nostru-ntreabă: Cine sîntem, stau la sfaturi. EMINESCU, O. I 101. 6. (În stilul oficial și solemn, cu valoare de sg.) Meu. Ordinul nostru. Părerea noastră. 7. (După prepozițiile și locuțiunile prepoziționale care cer genitivul substantivului) Venea într-adevăr, la acel ceas, asupra noastră, nenorocirea vîntului și a nourilor. SADOVEANU, N. F. 101. A trecut drumul pe dinaintea noastră și a intrat iar în pădure. CREANGĂ, P. 120. Adormind de armonia Codrului bătut de gînduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rînduri-rînduri. EMINESCU, O. I 75. – Variantă: (Transilv.) nost, noástă, noști, noaste (GOGA, P. 11, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55), adj. pos.
noástră2 (a ~) v. nóstru2 (al ~)
noástră1/ a noástră1 v. nóstru1/ al nóstru1
noástre2/ (ale ~) v. nóstru2 (al ~)
noástre1/ ále noastre1 v. nóstru1/al nóstru1
noástre3/ a noástre v. nóstru1/ al nóstru1
nóstru1 / al nóstru1 adj. pr. m. (prietenul nostru / un prieten al nostru, al nostru prieten; prietenului nostru / unui prieten al nostru), pl. nóștri / ai nóștri; f. noástră / a noástră (prietena noastră / o prietenă a noastră, a noastră prietenă), g.-d. noástre / a noástre (prietenei noastre / unei prietene a noastre), pl. noástre / ále noástre (prietenele noastre, niște prietene ale noastre, ale noastre prietene; prietenelor noastre / unor prietene ale noastre)
nóstru2 (al ~) pr. m. (prietenul vostru e medic, al nostru e profesor), pl. ai nóștri, g.-d. álor nóștri; f. a noástră, pl. ále noástre, g.-d. álor noástre
nóștri2 (ai ~) v. nóstru2 (al ~)
nóștri1/ ai nóștri1 v. nóstru1/ al nóstru1
Tátăl nóstru (rugăciune) s. propriu n.
nóstru/al nóstru adj. m., pl. noștri/ai noștri; f. sg. noástră/a noástră, g.-d. noástre/a noástre, pl. noástre/ale noástre
nóstru (precedat de al) pr. m., pl. ai noștri, g.-d. álor noștri; f. sg. a noástră, pl. ále noástre, g.-d. álor noástre
Tátăl nóstru (rugăciunea) s. pr. n.
NÓSTRU adj. v. meu.
nóstru (-oástră), adj. pos. pers. I pl.Var. nost. Mr. nostru, nost(u), megl., istr. nostru. Lat. nostrum (Pușcariu 1191; Candrea-Dens., 1245; REW 5961), cf. it. nostro, prov. nostre, fr. notre, sp. nuestro, port. nosso.
NÓSTRU1 noástră (nóștri, noástre) adj. pos. 1) Care aparține grupului în care se include și vorbitorul. 2) Care se află în anumite relații (de prietenie, de înrudire etc.) cu cel căruia i se adresează vorbitorul. Mama noastră. 3) (în narațiuni) Despre care s-a mai vorbit; pomenit, amintit mai sus; cunoscut de noi. Eroul ~ a avut multe de înfruntat. 4) (se folosește ca plural al modestiei în stilul oficial, administrativ, solemn, având valoare de singular) Meu. Opinia noastră. /<lat. noster, nostra
NÓSTRU2 noástră (nóștri, noástre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuiește numele obiectului posedat de un grup din care face parte vorbitorul) Voi chema dintre ai noștri să mă ajute.Ai noștri membrii familiei, rudele, prietenii. /<lat. noster, nostra
nostru pr. ce ține de noi: omul nostru, despre care e vorba; ai noștri, rude, partizani. [Lat. NOSTRUM].
Tatăl-nostru m. rugăciune zilnică ce începe cu aceste cuvinte.
nóstru, noástră pron. posesiv de pers. I pl., pl. noștri, noastre (lat. nǒster, nǒstra; it. nostra, pv. vfr. nostre, nfr. notre, sp. nuestro, pg. nosso). Pe care îl posedăm saŭ care ne posedă: cărțile noastre, părințiĭ noștrĭ, țara noastră. Aĭ noștrĭ, rudele, amiciĭ noștrĭ. V. vostru.
nostru adj. v. MEU.
NEL MEZZO DEL CAMMIN DI NOSTRA VITA (lat.) la mijlocul drumului vieții noastre – Dante, „Infernul”, I, 1. În simbolistica dantescă, vârsta de 35 de ani, punctul cel mai înalt al arcului vieții.
NOUL TESTAMENT SAU ÎMPĂCAREA AU LEAGEA NOAO A LUI IISUS HRISTOS DOMNLUI NOSTRU, titlul primei traduceri integrale în limba română a „Noului Testament”, apărută în 1648, la Alba Iulia, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ștefan. Cunoscută sub denumirea „Noul Testament de la Bălgrad”.
REVENONS À NOS MOUTONS (fr.) să revenim la oile noastre – „La farce du maître Pathelin”. Să revenim la subiect.
a ști ca pe apă / ca pe Tatăl Nostru expr. a putea reproduce din memorie, întocmai / fără greșeală.

nost dex

Intrare: nostru
nostru
nost