NORÓI1, noroaie, s. n. 1. Pământ amestecat cu apă și muiat; glod, tină; loc, teren cu un asemenea pământ. ◊ Noroi de sapă (sau de foraj, de sondă) = fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă. 2. Fig. Ceea ce murdărește și trebuie înlăturat; caracter, atitudine josnică, nedemnă; decădere morală; mediu decăzut, viciat. ◊ Expr. A împroșca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva = a calomnia, a defăima pe cineva. – Din bg. naroj.

NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.

NORÓI1, noroaie, s. n. 1. Pământ amestecat cu apă și muiat; glod, tină; loc, teren cu un asemenea pământ. ◊ Noroi de sapă (sau de foraj, de sondă) = fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă. 2. Fig. Ceea ce murdărește și trebuie înlăturat; caracter, atitudine josnică, nedemnă; decădere morală; mediu decăzut, viciat. ◊ Expr. A împroșca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva = a calomnia, a defăima pe cineva. – Din bg. naroj.

NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.

NORÓI1, noroaie, s. n. Pămînt (de pe un loc umblat) amestecat cu apa adusă de ploaie, de rîuri etc.; glod, tină. V. nămol, mocirlă. Era o clădire veche... stropită de toate noroaiele, mînjită de toate intemperiile naturii. ANGHEL, PR. 15. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate... și prin bălțile de noroi. EMINESCU, N. 33. Pulberea și noroiul se succedă cu o regularitate de desperat. NEGRUZZI, S. I 95. ◊ (În metafore și comparații, exprimă ideea de murdărie, josnicie, decădere etc.) Tăvălesc a mea simțire în noroi ca-ntr-un pîrîu. MACEDONSKI, O. I 279. Și cu voi drapîndu-și nula, vă citează toți nerozii, Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozei. EMINESCU, O. I 149. ◊ Expr. A tîrî pe cineva în noroi v. tîrî. A împroșca pe cineva cu noroi (sau a zvîrli cu noroi în cineva) = a calomnia, a defăima (pe cineva). – Variantă: nărói (BUDAI-DELEANU, Ț. 170, HODOȘ, P. P. 96) s. n.

NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu noroi, a umple cu noroi; a cufunda, a îneca în noroi. Mă împăcam și cu primăriile de-atunci ale orașelor, ce nu dau pe foc să strice drumurile și să noroiască ulițele cu ridicarea zăpezii. MACEDONSKI, O. III 32. În mijlocul acestei mări glodoase era noroit un car. CONTEMPORANUL, III 657.

norói1 s. n., pl. noroáie

noroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 să noroiáscă

norói s. n., pl. noroáie

noroí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 sg. și pl. noroiáscă

NORÓI s. 1. mâl, mocirlă, nămol, (rar) noroială, (înv. și reg.) moceriță, (reg.) glod, mocioarcă, năglod, nămală, pahnă, tău, tină, (prin Transilv. și Maram.) moceră. (Era mult ~ pe drum.) 2. (reg.) glod, im, imală, smolniță, tină, tinoroi. (Era plin de ~ pe pantaloni.) 3. noroi de foraj = fluid de foraj.

NORÓI s. v. ogor, pârloagă.

NOROÍ vb. a se împotmoli, a se îngloda, a se înnămoli, a se nămoli, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Carul s-a ~ în drum.)

norói (noroáie), s. n. – Glod, clisă, nămol. Sl. naroj „elan, impuls” (Tiktin), din riti „a mișca”, cf. paroi. Der. din sl. nora „ascunzătoare” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Mikloisch, Lexicon, 455; Cihac, II, 218) nu e probabilă. Bg. noroj (Conev 40; Scriban) pare să provină din rom., deoarece ne-am fi așteptat la naroj, ca în sl. – Der. (î)noroi, vb. (a înămoli, a înglodi; a tencui); noroială, s. f. (nămol, glod); noroios, adj. (cu noroi).

NORÓI ~oáie n. Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite; glod; tină. ◊ A împroșca pe cineva cu ~ a calomnia, a defăima pe cineva. /<bulg. naroj

A NOROÍ ~iésc tranz. rar 1) A face să se noroiască. 2) A umple cu noroi; a murdări cu noroi. /Din noroi

A SE NOROÍ mă ~iésc intranz. rar (despre vehicule, persoane etc.) A intra adânc în noroi (fără a putea înainta); a se îngloda; a se înnămoli; a se împotmoli. /Din noroi

noroiu n. 1. amestec de pământ sau nisip cu ploaie formând o materie mai mult sau mai puțin consistentă; 2. fig. stare josnică, banalitate: în noroiul greu al prozei EM. [Cf. slav. NAROĬ, năvală].

noróĭ n., pl. oaĭe (bg. noroĭ, id.). Vest. Glod, tină, pămînt muĭat de apă (ploaĭe ș.a.). Pl. Noroĭ adînc și întins pe drum: armata înainta pin noroaĭe. Fig. Mocirlă, stare josnică, loc abject, decadență: în ce noroĭ se tăvălește!

NOROI s. 1. mîl, mocirlă, nămol, (rar) noroială, (înv. și reg.) moceriță, (reg.) glod, mocioarcă, năglod, nămală, pahnă, tău, tină, (prin Transilv. și Maram.) moceră. (Era mult ~ pe drum.) 2. (reg.) glod, im, imală, smolniță, tină, tinoroi. (Era plin de ~ pe pantaloni.)

noroi s. v. OGOR. PÎRLOAGĂ.

NOROI vb. a se împotmoli, a se îngloda, a se înnămoli, a se nămoli, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Carul s-a ~ în drum.)

a împroșca (pe cineva) cu noroi expr. a calomnia (pe cineva), a defăima.

a se înfunda în noroi / în mocirlă expr. 1. a duce o viață din ce în ce mai imorală; a fi depravat / destrăbălat. 2. a se compromite. 3. a se întovărăși cu persoane decăzute, a intra într-un mediu degradant.