norocit definitie

2 intrări

17 definiții pentru norocit

NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. A face pe cineva fericit, a da sau a aduce cuiva noroc; a ferici. E foarte convins că o întîmplare extraordinară are să vie... să-l norocească deodată. VLAHUȚĂ, O. A. 223. Pe toate le-ai norocit... La toate le-ai dat noroc. BIBICESCU, P. P. 202. 2. (Popular) A ursi, a soroci, a sorti, a meni. Mamonul a norocit-o de s-a făcut crăiasă. RETEGANUL, P. V 20.
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. Norocos, fericit. Împărăteasa îl sărută plîngînd și-i pofti întoarcere norocită. POPESCU, B. II 15. Ca să fiu, dar, norocită, S-o ascult pe ea. ALECSANDRI, T. I 411. Noi am făcut un norocit drum. KOGĂLNICEANU, S. 16. 2. (Învechit) Care aduce noroc. Iaca norocita plăcintă de care am vorbit, intră adusă pe o tipsie de argint. NEGRUZZI, S. I 287.
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 sg. și pl. noroceáscă
NOROCÍ vb. v. da, destina, ferici, hărăzi, hotărî, meni, orândui, predestina, rândui, saluta, sorti, ursi.
NOROCÍT adj. v. celebru, faimos, fericit, ilustru, mare, mulțumit, norocos, renumit, reputat, satisfăcut, vestit.
A NOROCÍ ~ésc tranz. pop. 1) A face să aibă noroc. 2) (în superstiții și în creația folclorică) A supune unor vrăji, prestabilind viitorul; a sorți; a ursi; a hărăzi. /Din noroc
norocit a. cu noroc, fericit.
norocésc v. tr. (d. norocit). Fac norocos: munca-l norocește pe om.
norocít, -ă adj. (vsl. noročitŭ). Vechĭ. Distins. Fericit.
noroci vb. v. DA. DESTINA. FERICI. HĂRĂZI. HOTĂRÎ. MENI. ORÎNDUI. PREDESTINA. RÎNDUI. SALUTA. SORTI. URSI.
norocit adj. v. CELEBRU. FAIMOS. FERICIT. ILUSTRU. MARE. MULȚUMIT. NOROCOS. RENUMIT. REPUTAT. SATISFĂCUT. VESTIT.
noroci, norocesc v. t. a face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc

norocit dex

Intrare: norocit
norocit adjectiv
Intrare: noroci
noroci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a