NOROCÉL, norocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui noroc. – Noroc + suf. -el.

NOROCÉL, norocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui noroc. – Noroc + suf. -el.

norocél (pop.) s. n., pl. norocéle

norocél s. n. (bot.), pl. norocéle

norocél, norocéle, s.n. (pop.) 1. noroc. 2. (reg.) plantă denumită și crucea-voinicului.

norocel, norocei s. m. (pop.) talisman, amuletă; mic obiect aducător de noroc.