NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă.

NÓRMĂ, norme, s. f. 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă, ◊ Normă morală (sau etică) = model sau recomandare privind respectarea principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei aplicare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ◊ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiții specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau o cantitate de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă.

NÓRMĂ, norme, s. f. 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă. ◊ Normă morală (sau etică) = regulă privitoare la modul de comportare a omului în societate, la obligațiile sale față de ceilalți oameni și față de societate. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei respectare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ◊ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiții specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. A stabili norma unei anumite lucrări sau pentru un domeniu de activitate tehnico-economic.

NÓRMĂ, norme, s. f. 1. Regulă fixată prin lege sau prin uz, ordine recunoscută ca obligatorie. V. rînduială, lege. Uriașele transformări economice și politice care s-au petrecut în țara noastră au dat naștere unor raporturi sociale noi, care în mod necesar cer norme juridice noi. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 389, 5/4. De altfel toate se petreceau în casa asta după bătaia ceasornicului și după o normă fixată. VLAHUȚĂ, O. A. III 83. 2. Mijloc, criteriu de apreciere, îndreptar. S-a luat ca normă jumătatea prețului de dus și-ntors. CARAGIALE, O. VII 209. 3. Lucrare pe care trebuie să o execute cineva într-o unitate de timp. Fac zilnic trei norme minerii: Puhoi de lumină, șuvoi de căldură! DEȘLIU, G. 55. Toți tractoriștii își îndepliniră normele indicate în grafice. MIHALE, O. 407. ◊ Normă de timp = normă care determină cantitatea de timp de muncă în cursul căreia muncitorul trebuie să execute o anumită operație. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊ Expr. A sparge norma v. sparge.

normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză

nórmă s. f., g.-d. art. nórmei; pl. nórme

normá vb., ind. prez. 1 sg. norméz, 3 sg. și pl. normeáză

nórmă s. f., g.-d. art. nórmei; pl. nórme

NÓRMĂ s. 1. v. dispoziție. 2. v. directivă. 3. v. canon. 4. v. precept. 5. precept, principiu, regulă, rânduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viață.) 6. v. criteriu.

NORMÁ vb. I. tr. A stabili norma (de lucru). [Cf. germ. normen, normieren, rus. normirovati].

NÓRMĂ s.f. 1. Regulă obligatorie, lege după care trebuie să se conducă cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regulă, canon al creației artistice. 2. Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentzru a se califica, a obține un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizată de un muncitor într-o unitate de timp. 5. Numele autorului și titlul prescurtat al lucrării, imprimate cu litere mici în colțul stâng de jos al primei pagini din fiecare coală de tipar. 6. (Mat.) Număr pozitiv care se asociază anumitor mărimi matematice și care generalizează proprietățile, valorile absolute ale numerelor și ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].

NORMÁ vb. tr. 1. a stabili norma de muncă pentru un anumit domeniu de activitate. ◊ a stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară. 2. a supune unei norme (1). (< normă)

NÓRMĂ s. f. 1. regulă, dispoziție obligatorie prin lege sau prin uz. 2. totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a se califica. 3. criteriu de apreciere. 4. lucru de efectuat, cantitate de produse care trebuie realizată de un muncitor într-o unitate de timp. ♦ ~ de consum = cantitatea maximă de materii prime, combustibil, energie etc. care poate fi consumată pentru obținerea unei unități de produs. 5. numele autorului și titlul prescurtat al lucrării, imprimate cu litere mici în colțul stâng de jos al primei pagini din fiecare coală de tipar. 6. (mat.) număr pozitiv care se asociază anumitor mărimi și care generalizează proprietățile, valorile absolute ale numerelor și ale modului numerelor complexe. (< fr. norme, lat., rus. norma)

A NORMÁ ~éz tranz. A face să corespundă unei norme. /Din normă

NÓRMĂ ~e f. 1) Sumă de reguli recunoscute de majoritatea unei colectivități ca obligatorii. ~ele limbii literare. 2) Criteriu de apreciere. 3) Mărime medie admisă pentru ceva; măsură stabilită. ~ de producție. ◊ ~ de consum cantitate de materiale care urmează a fi cheltuite pentru obținerea unui produs finit. /<fr. norme, lat. norma, rus. norma

normă f. mod de acțiune, regulă.

* nórmă f., pl. e (lat. norma, echer, riglă, model). Regulă, principiŭ, mod de a lucra: operă executată după normă. V. îndreptar.

NORMĂ s. 1. (JUR.) dispoziție, prescripție, prevedere, (înv. și reg.) rost, (înv.) prescript. (Care sînt ~ele în vigoare?) 2. directivă, indicație, instrucțiune, îndrumare, normativ, recomandare, (înv.) regulativ. (A respectat toate ~ele primite.) 3. canon, lege, regulă, tipic. (O ~ a artei clasice.) 4. învățătură, precept, principiu, regulă, (pop.) poruncă, (înv.) mărturie, porunceală, poruncită. (~ morală.) 5. precept, principiu, regulă, rînduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viață.) 6. criteriu, principiu, (rar) semn. (~ de apreciere.)

nórmă s.f. 1. Normă lingvistică = sistem de reguli care privește, din mai multe puncte de vedere, uzajul unei limbi date, 2. normă literară = expresie convențională, la nivelul limbii literare, a unui anumit uzaj lingvistic dominant, 3. normă areală = în concepția lui M.Bartoli, regulă prin care se postulează natura conservatoare sau inovatoare a unei arii lingvistice în funcție de o serie de caracteristici ale acesteia.

nórmă s.f. 1. Normă lingvistică = sistem de reguli care privește, din mai multe puncte de vedere, uzajul unei limbi date, 2. normă literară = expresie convențională, la nivelul limbii literare, a unui anumit uzaj lingvistic dominant, 3. normă areală = în concepția lui M.Bartoli, regulă prin care se postulează natura conservatoare sau inovatoare a unei arii lingvistice în funcție de o serie de caracteristici ale acesteia.

NÓRMĂ (< fr., lat., rus.) s. f. 1. Regulă (obligatorie) fixată prin lege sau prin uz. ◊ N. juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal stabilită de organele competente, a cărei aplicare poate fi asigurată cu ajutorul constrângerii de stat și prin intermediul căreia relațiile sociale sunt convertite în raporturi juridice. N.j. poate fi imperativă (fie onerativă, când impune săvârșirea unei acțiuni – de ex. obligația de a plăti impozite – fie prohibitivă, când interzice săvârșirea unei acțiuni – de ez. să nu ucizi) sau dispozitivă (fie permisivă, când îngăduie săvârșirea unei acțiuni – de ex. oricine se poate adresa justiției – fie supletivă, când lasă părților contractante libertatea de a alege conduita pe care o înțeleg să o convină). 2. Tip sau formulă de realizare a valorilor (adevăr, frumos, bine etc.); principiu de conduită. ◊ N. morală = model sau recomandare privind înfăptuirea principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale, și a căror respectare este impusă individului de opinia publică sau de conștiința morală proprie. 3. (SPORT) Totalitatea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a se califica într-o competiție, pentru a obține un anumit titlu etc. 4. Criteriu de reglementare, de apreciere, de comensurare; condiție-limită sau totalitate de condiții-limită, exprimate de obicei numeric, adoptate într-un anumit domeniu, pentru a servi la reglementare, la apreciere sau la comensurare. ◊ N. de muncă = n. care stabilește cuantumul maxim de muncă necesar pentru efectuarea unei lucrări sau îndeplinirea unei funcții în anumite condiții de calificare și tehnico-organizatorice date. ◊ N. de timp = n. care exprimă timpul necesar pentru efectuarea rațională a unei lucrări, în anumite condiții tehnice și organizatorice la locul de muncă, de către un executant – individual sau colectiv – care are calificarea corespunzătoare. ◊ N. de producție = n. care stabilește cantitatea minimă de produse sau lucrări, care poate fi realizată într-o unitate de timp, în anumite condiții tehnice și de organizare ale locului de muncă, de către un executant – individual sau colectiv – având calificarea corespunzătoare. ◊ N. de consum = n. care exprimă cantitatea maximă dintr-o materie primă, dintr-un material etc. considerată a fi necesară pentru producerea unei unități de produs finit sau pentru executarea unei unități de lucrări de prestații. ♦ Standard cu obligativitate internă în cadrul unei unități economice (n. internă). 5. (ZOOT.) N. de hrană = necesarul de substanțe nutritive al unui animal pe timp de 24 de ore. Este condiționată de specie, rasă, vârstă, greutate, stare fiziologică și nivel de producție. Se exprimă prin unități nutritive, calorii, grame de proteine etc. 6. (HIDROTEHN.) N. de irigare = cantitatea de apă necesară irigării unui hectar de teren cultivat. ◊ N. de udare = cantitatea de apă necesară solului în cursul unei udări pentru obținerea unei umidități optime. 7. (MAT.) Număr pozitiv care se asociază anumitor mărimi matematice și care generalizează proprietățile valorii absolute a numerelor reale și ale modulului numerelor complexe.

NÓRMĂ (RÉGULĂ) s. f. (cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma): ordine recunoscută ca obligatorie, fixată prin uz, de care țin seama vorbitorii unei limbi în folosirea sunetelor, a cuvintelor, a formelor, a construcțiilor gramaticale dintr-o anumită perioadă a evoluției acesteia. Orice limbă își are n. ei, care sunt mai mult sau mai puțin respectate de către vorbitori. Aspectul literar al oricărei limbi cere o respectare mult mai riguroasă a n. lingvistice decât aspectul ei popular (neliterar). ◊ ~ ortoépică: n. care privește pronunțarea corectă a cuvintelor unei limbi. ◊ ~ ortográfică: n. care privește scrierea corectă a cuvintelor unei limbi. ◊ ~ gramaticálă: n. care privește modificarea corectă a cuvintelor (n. morfologică) sau îmbinarea corectă a acestora în propoziții și în fraze (n. sintactică). v. și régulă.