NORIȘÓR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor; noruț, noruleț, nouraș. – Nor + suf. -ișor.

NORIȘÓR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor; noruț, noruleț, nouraș. – Nor + suf. -ișor.

NORIȘÓR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor. 1. v. nor (1). (În basme) Iacă un norișor roșu, vine după noi ca vîntul. – Aia este zmeoaica bătrînă. ISPIRESCU, L. 318. 2. v. nor (2). Nu-și dădea seama... că roiuri de gloanțe găuresc lutul zidului, ridicîndu-l în norișori de praf. DUMITRIU, V. L. 88.

norișór s. m., pl. norișóri

norișór s. m., pl. norișóri

NORIȘÓR s. (MET.) noruleț, noruț, nouraș, (pop.) nourel.

NORIȘOR s. (MET.) noruleț, noruț, nouraș, (pop.) nourel.