Dicționare ale limbii române
Dicționare ale limbii române
Definiția cu ID-ul 541847:
nonă (< lat. nona „a noua”) 1. Interval* compus (secundă* peste octavă*) care cuprinde nouă trepte* și se notează cu cifra 9. Tipuri diatonice: n. mare (ex. do-re din octava superioară) are șapte tonuri* și se notează cu 9 M; n. mică (ex. mi-fa din octava superioară) are șase tonuri și jumătate și se notează cu 9 m. Cu ajutorul alterațiilor* se obțin alte tipuri (ex. n. mărită, do-re diez din octava superioară). Prin răsturnare* (ridicând baza cu o octavă și coborând vârful cu o octavă) se obțin septime* corespunzătoare (ex.: 9 M dă 7 m). 2. Treapta* a noua, numărând de la o treaptă dată. 3. Orice acord* tonal care poate fi redus la un acord în care baza și vârful alcătuiesc un interval de n., în particular un acord din cinci note, din care una este fundamentala* iar celelalte sunt suprapuse la interval de terță*, cvintă, septimă și n. (sau un acord format din patru terțe suprapuse). Este important acordul de n. al dominantei*, de două ori disonant*, prin septima și n. sa. Întâlnit accidental în muzica clasică, acest acord a ajuns în muzica sec. la apogeul utilizării sale. În modul major*, el este maj. (sol-si-re-fa-la în gama do, deci cu n. mare) și se cifrează* 79, pe când în modul min. (sol-si-re-la bemol deci cu n. mică) și se cifrează ♭ 79.
Nonă dex online | sinonim
Nonă definitie
