NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade.

NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, grup social) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade.

NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj. (Despre oameni, despre grupuri sau colectivități umane) Care este nestabil, nu are așezare statornică, se află în permanentă mișcare (mai ales în deșerturi). V. migrator. Bătrîna țigancă, acolo sub brazi, Descîntece-nvață pe negrii nomazi. COȘBUC, la CADE. ◊ (Substantivat) Se afla în popas, în laturea șoselei, la intrarea satului, o tabără de nomazi. SADOVEANU, E. 45.

nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde

nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; f. sg. nomádă, pl. nomáde

NOMÁD adj. călător, (înv.) nomadic. (Trib ~.)

Nomad ≠ sedentar

NOMÁD, -Ă adj. (adesea s.) Lipsit de o așezare stabilă, nestatornic, rătăcitor. [Cf. fr., it. nomade, lat., gr. nomas].

NOMÁD, -Ă I. adj., s. m. f. (persoană, populație) care nu are o așezare stabilă, permanentă; rătăcitor. II. adj. 1. caracteristic nomazilor. 2. (despre animale) care schimbă climatul în funcție de sezon. (< fr., it. nomade, lat. nomas, -dis, gr. nomados, care rătăcește)

NOMÁD ~dă (~zi, ~de) și substantival (despre comunități sau persoane) Care nu are un loc stabil de trai; care nu duce o viață sedentară. Triburi ~de. /<fr. nomade

nomad a. și m. care n’are o locuință statornică: trib nomad.

* nomád, -ă adj. și s. (vgr. nómas, -ádos, păstor, nomad, d. némo, pasc; it. nómade). Care rătăcește, care n’are locuĭnță fixă: Țiganĭ nomazĭ.

NOMAD adj. călător, (înv.) nomadic. (Trib ~.)