noțiune definitie

13 definiții pentru noțiune

NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. 1. Formă logică fundamentală a gândirii omenești care reflectă caracterele generale, esențiale și necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. Cunoștință generală despre valoarea, sensul, însemnătatea unui lucru; idee, concepție despre ceva. 3. (La pl.) Cunoștințe, principii generale de bază într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis.
NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. 1. Formă logică fundamentală a gândirii omenești care reflectă caracterele generale, esențiale și necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. Cunoștință generală despre valoarea, sensul, însemnătatea unui lucru; idee, concepție despre ceva. 3. (La pl.) Cunoștințe, principii generale de bază într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis.
NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. 1. Formă a gîndirii omenești cu ajutorul căreia sînt cunoscute caracterele generale, esențiale ale obiectelor și fenomenelor din natură și societate, obținute prin generalizarea unor fenomene individuale, făcîndu-se abstracție de proprietățile neesențiale sau de momentele întîmplătoare. Cuvînt fără o noțiune corespunzătoare și noțiune fără un cuvînt care s-o numească nu există. IORDAN, L. R. 35. Era ceea ce se numește o problemă – cuvînt și noțiune cu desăvîrșire necunoscute unei muntence. SADOVEANU, B. 63. Esteticii metafizici... au început să speculeze asupra noțiunei abstracte a frumosului. GHEREA, ST. CR. II 26. 2. Cunoștință generală despre valoarea și sensul unui lucru; idee, concepție despre ceva. Noțiunea de libertate a democrației romantice trebuie revizuită și adusă la realități precise și necesare. SADOVEANU, E. 55. N-am pomenit un om care să fi avut mai puțin noțiunea banului ca el. CAMIL PETRESCU, U. N. 29. Nu mai e-n stare să spună ce i-ar plăcea și ce nu să mănînce – noțiunea de plăcere și neplăcere este stinsă. CARAGIALE, O. VII 45. 3. (Numai la pl.) Cunoștințe generale de bază, într-o anumită ramură; principii de bază, elementare; elemente. O carte plăcută, în care formulele... mecanicei și rețetele... medicinei veterinarii sînt mai peste tot locul foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice, de povățuiri înțelepte. ODOBESCU, S. III 11.
noțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. noțiúnii; pl. noțiúni
noțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. noțiúnii; pl. noțiúni
NOȚIÚNE s. 1. (LOG.) concept, idee. (~ de „bine”.) 2. (la pl.) v. elemente.
NOȚIÚNE s.f. 1. Formă de reflectare a lumii în gândirea omenească, cu ajutorul căreia sunt fixate caracterele generale, esențiale și necesare ale unei clase de obiecte (obținute prin generalizare și abstractizare); concept. 2. Cunoștință, idee cu caracter general asupra unui lucru. 3. (La pl.) Cunoștințe, principii fundamentale; elementele de bază ale unei discipline, ale unui domeniu etc. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. notion, lat. notio < noscere – a cunoaște].
NOȚIÚNE s. f. 1. formă a cunoașterii raționale care denumește o clasă de obiecte cu însușiri esențiale comune. 2. cunoștință, idee cu caracter general asupra unui lucru. 3. (pl.) cunoștințe, principii fundamentale ale unei discipline, ale unui domeniu etc. (< fr. notion, lat. notio)
NOȚIÚNE ~i f. 1) Idee generală, conturată logic, despre o clasă de obiecte sau despre un fenomen din realitatea înconjurătoare; concept. ~ abstractă. 2) la pl. Cunoștințe elementare despre esența unui lucru; element de bază dintr-un anumit domeniu. ~i generale. [G.-D. noțiunii; Sil. -ți-u-] /<fr. notion, lat. notio, ~onis
noțiune f. 1. cunoștință dobândită despre un lucru: noțiunea binelui; 2. pl. titlu de cărți elementare și didactice: noțiuni de chimie; 3. idee despre ceva.
* noțiúne f. (lat. nótio, -ónis, d. notum, nóscere, a cunoaște). Cunoșțință, ideĭe: conștiința îi dă direct omuluĭ noțiunea bineluĭ și răuluĭ. Pl. Cunoștințe elementare: noțiunĭ de medicină.
NOȚIUNE s. 1. (LOG.) concept, idee. (~ de „bine”.) 2. (la pl.) cunoștințe (pl.), elemente (pl.). (Cîteva ~ despre...)
NOȚIÚNE s. f. (cf. fr. notion, lat. notio < noscere „a cunoaște”): formă logică de reflectare a lumii în gândirea omenească, apărută pe baza practicii social-istorice prin comparare, analiză, sinteză, abstractizare și generalizare, cu ajutorul căreia este fixat și cunoscut caracterul general, esențial al unei clase de obiecte sau de fenomene, din natură sau din societate. N. se exprimă prin cuvinte (care constituie învelișul lor material) și suferă schimbări odată cu practica social-istorică. Științele operează cu n. specifice și de aici denumirile diferite ale acestora, în raport cu domeniile cărora le aparțin: n. filozofice, n. istorice, n. geografice, n. lingvistice, n. semantice, n. stilistice etc. În cadrul n. lingvistice se disting: n. fonetice, n. fonologice, n. lexicale, n. gramaticale (morfologice și sintactice), n. de istorie a limbii, n. de ortografie și de punctuație etc. Ele sunt înscrise în dicționare și tratate de specialitate, în programele și în manualele școlare de limba română.

noțiune dex

Intrare: noțiune
noțiune substantiv feminin
  • silabisire: -ți-u-