NITUITÚRĂ, nituituri, s. f. Nituire; (concr.) loc unde s-a realizat o nituire. [Pr.: -tu-i-] – Nitui + suf. -tură.

NITUITÚRĂ, nituituri, s. f. Nituire; (concr.) loc unde s-a realizat o nituire. [Pr.: -tu-i-] – Nitui + suf. -tură.

NITUITÚRĂ, nituituri, s. f. Nituire.

nituitúră (-tu-i-) s. f., g.-d. art. nituitúrii; pl. nituitúri

nituitúră s. f. (sil. -tu-i-), g.-d. art. nituitúrii; pl. nituitúri

NITUITÚRĂ ~i f. Loc unde s-au pus nituri. /a nitui + suf. ~tură