NICOTÍNĂ s. f. Substanță alcaloidă incoloră, lichidă și toxică, care se găsește în frunzele de tutun și în alte plante. – Din fr. nicotine, germ. Nikotin.

NICOTÍNĂ s. f. Substanță alcaloidă incoloră, lichidă și toxică, care se găsește în frunzele de tutun. – Din fr. nicotine, germ. Nikotin.

NICOTÍNĂ s. f. Substanță chimică din clasa alcaloizilor, incoloră, lichidă și toxică, care se găsește în frunzele de tutun.

nicotínă s. f., g.-d. art. nicotínei

nicotínă s. f., g.-d. art. nicotínei

NICOTÍNĂ s.f. Substanță alcaloidă toxică, incoloră și uleioasă, care se găsește în tutun. [< fr. nicotine, cf. J. Nicot – diplomat francez din sec. XVI care importa tutunul în Franța].

NICOTÍNĂ s. f. alcaloid toxic, incolor și uleios, în frunzele de tutun. (< fr. nicotine)

NICOTÍNĂ f. Substanță toxică sub formă de lichid incolor, uleios, extrasă din tutun și întrebuințată, mai ales, în medicină. /<fr. nicotine, germ. Nikotin

nicotină f. alcaloid veninos ce se află în tutun.

* nicotínă f., pl. e (de la Nicot, care a adus nicotiana). Un alcaloid veninos care se află în tutun.

NICOTÍNĂ (< fr., germ. {i}; de la n. pr. J. Nicot, diplomat francez din sec. 16, care a adus tutunul din Portugalia în Franța) s. f. Alcaloid care se găsește în tutun (până la 2%) și în alte plante; lichid toxic, incolor, cu p. f. 246°C. În doze mici constituie un excitant al sistemului nervos, în doxe mari însă produce intoxicații grave. Se întrebuințează în medicină și ca insecticid.