NEÎNTRECÚT, -Ă, neîntrecuți, -te, adj. Care nu este sau nu poate fi. întrecut; p. ext. grozav, extraordinar, excepțional. – Pref. ne- + întrecut.

NEÎNTRECÚT, -Ă, neîntrecuți, -te, adj. Care nu este sau nu poate fi întrecut; p. ext. grozav, extraordinar, excepțional. – Ne- + întrecut.

NEÎNTRECÚT, -Ă, neîntrecuți, -te, adj. Care nu este sau nu poate fi întrecut (în valoare, merite etc.); inegalabil, neasemuit. Privește la vîrtejul valsului; în acest vîrtej ochii lui trebuiesc să deosibească între toate pe cîteva, mai grațioase, și între aceste cîteva mai grațioase, pe una nentrecută, adorabilă. CARAGIALE, O. II 120. – Scris și: nentrecut.

neîntrecút adj. m., pl. neîntrecúți; f. neîntrecútă, pl. neîntrecúte

neîntrecút adj. m., pl. neîntrecúți; f. sg. neîntrecútă, pl. neîntrecúte

NEÎNTRECÚT adj. v. unic.

neîntrecut a. 1. ce nu se poate întrece; 2. fig. fără seamăn.

neîntrecút, -ă adj. Care n’a fost întrecut, fără seamăn.

NEÎNTRECUT adj. incomparabil, inegalabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, unic, (rar) neajuns, (înv.) neurmat. (O voce ~; însușiri ~.)