NEÎNSUFLEȚÍT, -Ă, neînsuflețiți, -te, adj. Mort sau cu aspect de mort. – Pref. ne- + însuflețit.

NEÎNSUFLEȚÍT, -Ă, neînsuflețiți, -te, adj. Mort sau cu aspect de mort. – Ne- + însuflețit.

NEÎNSUFLEȚÍT, -Ă, neînsuflețiți, -te, adj. Care nu e însuflețit; lipsit de viață, mort. Spintecă pînza c-un briceag și în fața lor apăru trupul neînsuflețit al lui Lazăr Lungu. MIHALE, O. 511. Au rămas nemișcați, asemănători între ei ca niște pietre neînsuflețite. GALAN, B. I 122. Ea n-are să-l revadă decît neînsuflețit – omorît? MACEDONSKI, O. III 17.

neînsuflețít (-su-fle-) adj. m., pl. neînsuflețíți; f. neînsuflețítă, pl. neînsuflețíte

neînsuflețít adj. m. (sil. -fle-), pl. neînsuflețíți; f. sg. neînsuflețítă, pl. neînsuflețíte

NEÎNSUFLEȚÍT adj. 1. v. mort. 2. inanimat, neanimat, (fig.) mort. (Pulbere ~.)

Neînsuflețit ≠ viu

Neînsuflețit ≠ însuflețit, viu

NEÎNSUFLEȚÍT ~tă (~ți, ~te) Care este mort sau cu aspect de mort. /ne- + însuflețit

neînsuflețit a. 1. lipsit de vieață; 2. fig. fără vioiciune.

neînsuflețít, -ă adj. Fără suflet, mort. Fig. Fără vioĭciune, fără curaj: trupă neînsuflețită.

NEÎNSUFLEȚIT adj. 1. inert, mort, nemișcat, rece, țeapăn. (O ființă ~.) 2. inanimat, neanimat, (fig.) mort. (Pulbere ~.)