nevoire definitie

2 intrări

15 definiții pentru nevoire

NEVOÍ, nevoiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Numai la diateza pasivă) A fi silit sau constrâns să acționeze într-un anumit fel; a fi obligat, dator. 2. Refl. (Înv. și pop.) A face eforturi; a se strădui, a se căzni. – Din nevoie.
NEVOÍ, nevoiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Numai la diateza pasivă) A fi silit sau constrâns să acționeze într-un anumit fel; a fi obligat, dator. 2. Refl. (Înv. și pop.) A face eforturi; a se strădui, a se căzni. – Din nevoie.
NEVOÍ, nevoiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Numai la pasiv, urmat de un infinitiv sau de o propoziție completivă cu verbul la conjunctiv) A fi silit sau constrîns; a fi obligat, dator. În vremea iernii e nevoit să se acopere cu șube. SADOVEANU, E. 94. Societatea ce se afla aici fusese nevoită a se închide în casă și a căuta distracții în convorbiri. BOLINTINEANU, O. 414. Sinan, trebuind a înainta spre București, era nevoit a trece pe la Călugăreni. BĂLCESCU, O. I 198. 2. Refl. (Învechit și arhaizant) A se sili, a se strădui, a face eforturi, a se trudi, a se căzni. De două luni de cînd se nevoiește el n-a văzut măcar un drac... să se ia la harță cu dînsul. STĂNOIU, C. I. 168. Văzîndu-l păzitorul cum se nevoia a-și scoate calul și căruța din noroi, i se făcu milă de el. ISPIRESCU, L. 374. Nevoindu-se cu silă să se urce pîn’la ea. NEGRUZZI, S. II 6.
!nevoí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se nevoiéște, imperf. 3 sg. se nevoiá; conj. prez. 3 să se nevoiáscă
nevoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nevoiésc, imperf. 3 sg. nevoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. nevoiáscă
NEVOÍ vb. a constrânge, a forța, a obliga, a sili. (Sunt ~ să...)
NEVOÍ vb. v. canoni, căzni, cere, chinui, comporta, forța, frământa, impune, împotrivi, munci, necăji, necesita, obosi, osteni, pretinde, reclama, rezista, sforța, sili, solicita, strădui, trudi, zbate, zbuciuma.
NEVOÍRE s. v. cerință, exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință.
A NEVOÍ ~iésc tranz. (folosit, mai ales, la pasiv) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a impune; a obliga; a constrânge. /Din nevoie
nevoíre, nevoíri, s.f. (înv.) 1. necesitate. 2. chin, suferință. 3. greutate, dificultate.
nevoì v. a căuta cu anevoie, a se opinti: se nevoiesc în deșert OD.
nevoĭésc v. tr. (d. nevoĭe; bg. nevolĭy). Silesc, constrîng: l-a nevoit să plece. V. refl. Mă silesc, mă opintesc: mult m’am nevoit să ridic peatra!
NEVOI vb. a constrînge, a forța, a obliga, a sili. (Sînt ~ să...)
nevoi vb. v. CANONI. CĂZNI. CERE. CHINUI. COMPORTA. FORȚA. FRĂMÎNTA. IMPUNE. ÎMPOTRIVI. MUNCI. NECĂJI. NECESITA. OBOSI. OSTENI. PRETINDE. RECLAMA. REZISTA. SFORȚA. SILI. SOLICITA. STRĂDUI. TRUDI. ZBATE. ZBUCIUMA.
nevoire s. v. CERINȚĂ. EXIGENȚĂ. IMPERATIV. NECESITATE. NEVOIE. OBLIGAȚIE. PRETENȚIE. TREBUINȚĂ.

nevoire dex

Intrare: nevoi
nevoi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nevoire
nevoire