NEVOÍ, nevoiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Numai la diateza pasivă) A fi silit sau constrâns să acționeze într-un anumit fel; a fi obligat, dator. 2. Refl. (Înv. și pop.) A face eforturi; a se strădui, a se căzni. – Din nevoie.

NEVÓIE, nevoi, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; trebuință, necesitate, cerință; spec. chestiune, situație, afacere a cărei rezolvare are caracter urgent, presant. (Ec. pol.; la pl.) Dorințe, preferințe, așteptări care dobândesc un caracter obiectiv prin conștientizarea și includerea lor în obiceiurile de consum ale unor popoare. ◊ Loc. adj. și adv. (Rar) De nevoie = (strict) necesar, trebuincios, util. ◊ Loc. adv. La nevoie = în caz de trebuință; când trebuie, când este necesar. ◊ Expr. De voie, de nevoie = vrând-nevrând, silit. A avea (sau a fi) nevoie de cineva (sau de ceva) = a(-i) fi necesar, trebuincios, util cineva (sau ceva). A avea (sau a fi) nevoie să... = a considera sau a fi necesar să... A-și face nevoile = a defeca (și a urina). (Pop. și fam.) Zor-nevoie = cu orice preț, neapărat. ♦ (Înv.; la pl.) Treburi, afaceri. ◊ Expr. A-și căuta de nevoi = a se îngriji de propriile sale interese și obligații, fără a se amesteca în lucruri care nu-l privesc; a-și vedea de treabă. 2. Stare de sărăcie, de lipsă, de mizerie în care se află cineva; stare de jenă financiară. ♦ (Pop.) Epitet dat unui om sărac, neajutorat sau care nu știe să se descurce; sărăcie. 3. Ceea ce provoacă cuiva o suferință materială sau morală, un necaz, o nenorocire; (la pl.) greutăți, încercări, vicisitudini pe care le are de suportat cineva. ◊ Loc. adj. (Pop.) De nevoie = care provoacă neplăceri, necazuri; dificil, buclucaș. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa) din nevoie sau a scăpa (ori a se ridica) deasupra nevoii = a scăpa de griji, de necazuri, de sărăcie. A fi mâncat de nevoi = a suferi multe necazuri, lipsuri. (Pop.) A fi de nevoie sau a face cuiva nevoie = a pricinui cuiva necazuri. La (vreme de) nevoie = în împrejurări grele; la necaz. în nevoie (de ceva) = lipsit (de ceva); în lipsă, în suferință. ♦ Primejdie, pericol. ◊ Expr. Ca vai-nevoie = cu mare greutate. 4. (Înv.) Constrângere. ◊ Loc. adv, (Curent) De nevoie = fără voie, constrâns, silit (de împrejurări). (Înv.) De (sau din) nevoia cuiva (sau a ceva) = din cauza... 5. (Pop.) Lucru, fapt ieșit din comun, care miră, uimește; ciudățenie, minunăție; drăcovenie, drăcie. *- Loc. adv. (Fam.) Nevoie mare = (exprimând ideea de superlativ) strașnic, grozav. ♦ (Fam., art.; în exclamații și imprecații) Dracul, naiba. [Pr.: -vo-ie] – Din sl. nevolja.

NEVOÍ, nevoiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Numai la diateza pasivă) A fi silit sau constrâns să acționeze într-un anumit fel; a fi obligat, dator. 2. Refl. (Înv. și pop.) A face eforturi; a se strădui, a se căzni. – Din nevoie.

NEVÓIE, nevoi, s. f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; trebuință, necesitate, cerință; spec. chestiune, situație, afacere a cărei rezolvare are caracter urgent, presant. ◊ Loc. adj. și adv. (Astăzi rar) De nevoie = (strict) necesar, trebuincios, util. ◊ Loc. adv. La nevoie = în caz de trebuință; când trebuie, când este necesar. ◊ Expr. De voie, de nevoie = vrând-nevrând, silit. A avea (sau a fi) nevoie de cineva (sau de ceva) = a(-i) fi necesar, trebuincios, util cineva (sau ceva). A avea (sau a fi) nevoie să... = a considera sau a fi necesar să... A-și face nevoile = a defeca (și a urina). (Pop. și fam.) Zor-nevoie = cu orice preț, neapărat. ♦ (Înv.; la pl.) Treburi, afaceri. ◊ Expr. A-și căuta de nevoi = a se îngriji de propriile sale interese și obligații, fără a se amesteca în lucruri care nu-i privesc; a-și vedea de treabă. 2. Stare de sărăcie, de lipsă, de mizerie în care se află cineva; stare de jena financiară. ♦ (Pop.) Epitet dat unui om sărac, neajutorat sau care nu știe să se descurce; sărăcie. 3. Ceea ce provoacă cuiva o suferință materială sau morală, un necaz, o nenorocire; (la pl.) greutăți, încercări, vicisitudini pe care le are de suportat cineva. ◊ Loc. adj. (Pop.) De nevoie = care provoacă neplăceri, necazuri; dificil, buclucaș. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa) din nevoie sau a scăpa (ori a se ridica) deasupra nevoii = a scăpa de griji, de necazuri, de sărăcie. A fi mâncat de nevoi = a suferi multe necazuri, lipsuri. (Pop.) A fi de nevoie sau a face cuiva nevoie = a pricinui cuiva necazuri. La (vreme de) nevoie = în împrejurări grele; la necaz. În nevoie (de ceva) = lipsit (de ceva); în lipsă, în suferință. ♦ Primejdie, pericol. ◊ Expr. Cu vai-nevoie = cu mare greutate. 4. (Înv.) Constrângere. ◊ Loc. adv. (Curent) De nevoie = fără voie, constrâns, silit (de împrejurări). (Înv.) De (sau din) nevoia cuiva (sau a ceva) = din cauza... 5. (Pop.) Lucru, fapt ieșit din comun, care miră, uimește; ciudățenie, minunăție; drăcovenie, drăcie. ◊ Loc. adv. (Fam.) Nevoie mare = (exprimând ideea de superlativ) strașnic, grozav. ♦ (Fam., art.; în exclamații și imprecații) Dracul, naiba. [Pr.: -vo-ie] – Din sl. nevolja.

NEVOÍ, nevoiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Numai la pasiv, urmat de un infinitiv sau de o propoziție completivă cu verbul la conjunctiv) A fi silit sau constrîns; a fi obligat, dator. În vremea iernii e nevoit să se acopere cu șube. SADOVEANU, E. 94. Societatea ce se afla aici fusese nevoită a se închide în casă și a căuta distracții în convorbiri. BOLINTINEANU, O. 414. Sinan, trebuind a înainta spre București, era nevoit a trece pe la Călugăreni. BĂLCESCU, O. I 198. 2. Refl. (Învechit și arhaizant) A se sili, a se strădui, a face eforturi, a se trudi, a se căzni. De două luni de cînd se nevoiește el n-a văzut măcar un drac... să se ia la harță cu dînsul. STĂNOIU, C. I. 168. Văzîndu-l păzitorul cum se nevoia a-și scoate calul și căruța din noroi, i se făcu milă de el. ISPIRESCU, L. 374. Nevoindu-se cu silă să se urce pîn’la ea. NEGRUZZI, S. II 6.

NEVÓIE, nevoi, s. f. 1. Trebuință, cerință, necesitate. Nevoile nouă cer mijloace nouă, și ideile nouă au trebuință de cuvinte nouă, dar nevoia trebuie să le dea la iveală, să le creeze și să le împămîntenească. RUSSO, O. 54. ◊ (Personificat, de obicei în proverbe) Nevoia te duce pe unde nu ți-i voia. CREANGĂ, P. 30. Nevoia învață pre cărăuș. NEGRUZZI, S. I 249. ◊ Loc. adv. La nevoie = în caz de trebuință, cînd este necesar, cînd trebuie, cînd se impune. Sîntem ostași și la nevoie putem da ajutor. SADOVEANU, O. VII 30. Beciul privighitorului... putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, A. 74. ◊ Loc. adj. și adv. (Astăzi rar) De nevoie = trebuincios, necesar. Nu găsesc de nevoie să-mi mai pierd vremea. STĂNOIU, C. I 224. Multe de nevoie lucruri... le cîștigăm fără osteneală. DRĂGHICI, R. 99. ◊ Expr. De voie, de nevoie = vrînd-nevrînd, silit. De voie, de nevoie trebui să se scoale. CREANGĂ, P. 7. Slut, neslut, ai să fii a mea de voie, de nevoie. ALECSANDRI, T. I 423. A avea (sau a fi) nevoie de cineva (sau de ceva) = a avea (sau a se simți) trebuință de cineva (sau de ceva), a-i trebui cuiva ceva, a fi necesar. Eu sînt bătrîn, aici e nevoie de un om tînăr, puternic. DEMETRIUS, C. 57. De îmbrăcăminte prezentabilă aveau toți nevoie. C. PETRESCU, A. 311. Mare nevoie mai au de fier. CREANGĂ, P. 57. A avea (sau a fi) nevoie să... = a fi necesar să... În astă-seară am însă nevoie să-mi amintesc despre ceilalți. C. PETRESCU, C. V. 306. Vînătorul n-are nevoie să umble pe jos. ODOBESCU, S. III 15. Mai demult era nevoie a se cumpăra cai din staturile vecine. NEGRUZZI, S. I 36. ♦ (La pl., în expr.) A-și face nevoile = a-și satisface anumite necesități trupești. Pe unul l-a ucis glonțul... cînd își făcea nevoile. C. PETRESCU, Î. II 14. 2. (Mai ales la pl.) Grijă, necaz; neajuns, lipsă, mizerie, sărăcie. Tatăl tău o viață s-a luptat cu nevoile. SADOVEANU, O. VI 50. Răbdăm poveri, răbdăm nevoi Și ham de cai și jug de boi; Dar vrem pămînt! COȘBUC, P. I 207. M-am chinuit de l-am crescut și l-am scos din toată nevoia. CREANGĂ, P. 81. Nu pot să dispună de timpul lor, fiind acel timp ocupat cu lupta în contra nevoiei. ALECSANDRI, S. 64. ◊ (Personificat) Pedepse vă măsoară Cînd mîna v-o întindeți la bunuri zîmbitoare, Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi. EMINESCU, O. I 60. ◊ Expr. A scăpa de nevoie (sau a încăleca pe nevoie, a ieși din nevoie, a se ridica deasupra nevoii) = a scăpa de griji, de necazuri, de lipsuri, de sărăcie. Șase ani de cînd mă chinuiesc și nu mă pot ridica deasupra nevoii. DUNĂREANU, CH. 69. Muncea în dreapta și în stînga, că doar-doar a încăleca pe nevoie. CREANGĂ, P. 140. A-și prinde nevoile v. prinde. A fi mîncat de nevoi = a fi suferit multe necazuri, lipsuri. Mîncatu-s de nevoi, Ca iarba de cele oi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 191. A fi de nevoie (sau a face cuiva nevoie) = a aduce cuiva neplăceri, a pricinui necazuri. Jivinele cele mai voinice și mai grase erau cele mai de nevoie. GALACTION, O. I 295. La alți le-ai făcut pe voie. Ție ți-ai făcut nevoie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 223. La (vreme de) nevoie = în împrejurări grele, la necaz, la nenorocire. El... te va învăța... ce să faci la vreme de nevoie. ISPIRESCU, L. 21. Păstreaz-o, că ți-a prinde bine la nevoie. CREANGĂ, P. 91. Prietenul la nevoie se cunoaște. În nevoie (de ceva) = lipsit (de ceva); în suferință, în necaz. Pe Nadina o știe veșnic în nevoie de bani. REBREANU, R. I 165. ♦ (Numai la pl.) Treburi, preocupări, afaceri. Ce... nu-mi caut de copilăria petrecută în Humulești și de nevoile mele? CREANGĂ, A. 74. Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pînă nu vine neneaca ca să te deie de urechi afară. ALECSANDRI, T. I 38. 3. Împrejurare critică, grea, situație periculoasă; greutate, dificultate. Peste multe nevoi ai să dai și multe primejdii ai să întîlnești. ISPIRESCU, L. 22. Dragul meu tovarăș, la grea nevoie m-a băgat iar spînul. CREANGĂ, P. 234. ◊ Expr. Cu vai-nevoie = cu greutate, cu greu; cu chiu, cu vai. Cu vai-nevoie mă țineam de dînsul cît colea. HOGAȘ, M. N. 131. Mă trezește mama într-o dimineață din somn cu vai-nevoie, zicîndu-mi: scoală, duglișule. CREANGĂ, A. 52. Zor-nevoie = numaidecît, cu orice preț. Bătrînul... vrea zor-nevoie să mă ginerească. CARAGIALE, la TDRG. De nevoie = fără voie, silit de împrejurări, neavînd încotro. Ursul joacă de nevoie. (Învechit) De (sau din) nevoia cuiva (sau a ceva) = din cauza... Ajutor care întîrzie cîtva din nevoia iernii. BĂLCESCU, O. II 46. ♦ Încurcătură, bucluc, belea, pacoste. Din om ce era, se pomeni deodată măgar. Altă nevoie acum. ISPIRESCU, L. 281. ♦ (Familiar, în exclamații și imprecații) Dracul, naiba. Stăi, mă, să-mi iau căciula, că mi-a căzut din cap... – Las-o încolo la nevoile căciula. ISPIRESCU, L. 110. O dată cu capul nu va gusta nicidecum nemica, și pentru ce? nevoia să-l știe. ȚICHINDEAL, F. 57. ◊ Expr. Nevoie mare = (formînd superlative) strașnic, grozav. Se aveau bine nevoie mare, încă de pe cînd erau surori. STĂNOIU, C. I. 193. Era o zînă naltă, subțirică și drăgălașă, și frumoasă nevoie mare! ISPIRESCU, L. 7. 4. Fig. (Regional) Om neputincios. Ia, să apucăm noi doi în două părți... căci tot degeaba stăm noi la un loc amîndoi, două nevoi. ISPIRESCU, L. 95. O venit carte-napoi, Că-s toate [fetele] niște nevoi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 433.

!nevoí (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se nevoiéște, imperf. 3 sg. se nevoiá; conj. prez. 3 să se nevoiáscă

nevóie s. f., art. nevóia, g.-d. art. nevóii; pl. nevói

nevóie máre (fam.) loc. adv.

zor-nevóie (fam.) loc. adv.

nevoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nevoiésc, imperf. 3 sg. nevoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. nevoiáscă

nevóie s. f., art. nevóia, g.-d.art. nevóii; pl. nevói

nevóie máre loc. adv.

zor-nevóie loc. adv.

NEVOÍ vb. a constrânge, a forța, a obliga, a sili. (Sunt ~ să...)

NEVOÍ vb. v. canoni, căzni, cere, chinui, comporta, forța, frământa, impune, împotrivi, munci, necăji, necesita, obosi, osteni, pretinde, reclama, rezista, sforța, sili, solicita, strădui, trudi, zbate, zbuciuma.

NEVÓIA s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

NEVÓIE s. 1. v. cerință. 2. v. trebuință. 3. necesitate, trebuință, (înv. și pop.) treabă, (înv. și reg.) lipsă. (Material didactic pentru ~ile școlii generale.) 4. (la pl. art.) v. necesitățile. 5. v. sărăcie. 6. v. dificultate. 7. v. încercare. 8. v. necaz.

NEVÓIE s. v. amenințare, bir, constrângere, dare, epilepsie, forță, impozit, pericol, primejdie, silă, silnicie, tribut, violență.

nevóie (-ui), s. f. – 1. Necesitate, trebuință. – 2. Obligație, urgență. – 3. Sărăcie, mizerie. – 4. Ananghie, strîmtorare. – Mr. nevol’e, megl. nivol’ă. Sl. nevolja, nevolje (Miklosich, Lexicon, 421; Cihac, II, 462), cf. sb., cr., slov., rus. nevolja, alb. nevojë, mag. névolya, cf. voie. – Der. nevoi, vb. (a forța, a obliga; a-și da silința, a se strădui; a căuta, a se sili; refl., a se sforța); nevoiaș, adj. (sărac; incapabil, arierat), cf. mag. névolyás „nenorocit, ticălos”; anevoie, adv. (cu greu); anevoi, vb. (a se strădui); (a)nevoință, s. f. (muncă, chin, dificultate); (a)nevoios, adj. (dificil, greu); nevoitor, adj. (înv., muncitor, harnic).

A NEVOÍ ~iésc tranz. (folosit, mai ales, la pasiv) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a impune; a obliga; a constrânge. /Din nevoie

NEVÓIE nevói f. 1) Ceea ce este (absolut) trebuincios; trebuință; necesitate. ◊ La ~ (sau în caz de ~) când trebuie ceva; la o adică. Fără nici o ~ fără să fie necesar. (Nu) este ~ (nu) trebuie. A avea (sau a fi) ~ a fi necesar; a trebui. Mare ~! puțin îmi pasă. Nu-i (sau n-are) ~ nu e nimic; nu importă. 2) Lucru care trebuie îndeplinit neapărat. 3) Stare a celui sărac; lipsă a mijloacelor materiale (strict) necesare; sărăcie. ◊ La (vreme de) ~ a) în caz de mare lipsă; b) la necaz; la nenorocire. A duce ~ de ceva a nu avea ceva. A trăi în (mare) ~ a trăi în (mare) sărăcie. A fi mâncat de ~ a îndura multe lipsuri, necazuri. A-l paște pe cineva ~ia a-l amenința pe cineva lipsurile, nenorocirea. A scăpa de (sau a ieși din) ~, a încăleca pe ~ a scăpa de lipsuri, de griji, de necazuri; a ieși din sărăcie. ~ia îl învață pe om (sau ~ia te învață minte) lipsurile și necazurile îl fac pe om să tragă învățăminte folositoare. 4) Situație (materială) dificilă; strâmtoare; ananghie. A ajuta la ~. ◊ De ~ forțat de împrejurări. De voie, de ~ mai mult silit; vrând-nevrând. Cu (mare) ~ cu (mare) greu. Ia, ~! ia, încurcătură! La mare ~ într-o situație extrem de grea; la mare cumpănă. A fi la (mare) ~ (sau a fi în ~) a) a se pomeni într-o (mare) încurcătură; b) a fi (foarte) strâmtorat. A scoate pe cineva din ~ a scăpa pe cineva dintr-o situație grea. 5) la pl. Treburi pe care le îndeplinește cineva; preocupări. * A-și vedea (sau a-și căuta) de nevoi a-și face lucrul de fiecare zi; a fi preocupat de propriile sale interese. 6) Fapt cu care cineva este obligat să se împace din neputința de a se împotrivi. * A se ține ca ~ia de om a urmări permanent și insistent pe cineva, cauzându-i neplăceri; a se ține scai de cineva. 7) Ființă slabă și neputincioasă, care pricinuiește cuiva multe necazuri. 8) fam. Întruchipare imaginară a spiritului rău; necuratul; naiba. ~ia să-l știe. 9): Frumos (sau harnic) ~ mare foarte frumos (sau foarte harnic). [G.-D. nevoii] /<sl. nevolja

nevoì v. a căuta cu anevoie, a se opinti: se nevoiesc în deșert OD.

nevoie f. 1. necesitate: nevoia învață; 2. lipsă mare: orașul duce nevoie de apă; 3. încurcătură: lam scăpat de nevoie; 4. suferință: bătrânețile vin cu multe nevoi; 5. anevoie, anevoință: lucrurile cele bune cu mare nevoie se săvârșesc; nevoie mare, fam. grozav, foarte: era frumoasă nevoie mare! [Slav. NEVOLĬA].

nevóĭe f. (vest. bg. nevólĭa, „nevoie,” rus. „robie, captivitate”; ung. névolya, nyavalya, boală, nevoĭe. V. voĭe). Necesitate: nevoĭe de somn. Suferință, lipsă, sărăcie: trăĭa în mare nevoĭe. Suferință, boală: bătrîneța cu nevoile eĭ. Încurcătură, strîmtoare, ananghie: m’a ajutat la nevoĭe. A fi nevoĭe de, a trebui: la războĭ e nevoĭe de banĭ. A încălica pe nevoie, a o biruĭ; n’am nevoĭe!, nu-mĭ trebuĭe! De voĭe, de nevoĭe, vrînd, nevrînd: a trebuit să plece de voĭe, de nevoĭe. Fam. Nevoĭe mare (adv.), foarte: era frumoasă nevoĭe mare (foc, coz). La nevoĭe (saŭ în orĭ la caz de nevoĭe), cînd necesitatea ar cere: la nevoĭe, poțĭ chema poliția. La vreme de nevoĭe, la ananghie, în timp de suferință. V. carență, indigență, zor.

nevoĭésc v. tr. (d. nevoĭe; bg. nevolĭy). Silesc, constrîng: l-a nevoit să plece. V. refl. Mă silesc, mă opintesc: mult m’am nevoit să ridic peatra!

ZOR-NEVÓIE loc. adv. Numaidecât, cu orice preț.[1]  de clarificat

NEVOI vb. a constrînge, a forța, a obliga, a sili. (Sînt ~ să...)

nevoi vb. v. CANONI. CĂZNI. CERE. CHINUI. COMPORTA. FORȚA. FRĂMÎNTA. IMPUNE. ÎMPOTRIVI. MUNCI. NECĂJI. NECESITA. OBOSI. OSTENI. PRETINDE. RECLAMA. REZISTA. SFORȚA. SILI. SOLICITA. STRĂDUI. TRUDI. ZBATE. ZBUCIUMA.

nevoia s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

nevoie s. v. AMENINȚARE. BIR. CONSTRÎNGERE. DARE. EPILEPSIE. FORȚĂ. IMPOZIT. PERICOL. PRIMEJDIE. SILĂ. SILNICIE. TRIBUT. VIOLENȚĂ.

NEVOIE s. 1. cerință, exigență, imperativ, necesitate, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~ile epocii noastre.) 2. cerință, necesitate, solicitare, trebuință. (Ține seamă de ~ile pieței.) 3. necesitate, trebuință, (înv. și pop.) treabă, (înv. și reg.) lipsă. (Material didactic pentru ~ile școlii generale.) 4. (FIZIOL.; la pl. art.) necesitățile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (Și-a făcut ~.) 5. lipsă, mizerie, sărăcie, (livr.) indigență, penurie, privațiune, (înv. și pop.) calicenie, calicie, neavere, (înv. și reg.) niștotă, scumpete, ticăloșie, (reg.) sărăpanie, (înv.) meserătate, mișelătate, mișelie, neputință, nevoință, scădere, scumpătate. (O acută ~ bîntuia pe atunci.) 6. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, obstacol, opreliște, piedică, stavilă, (pop.) opreală, poticală, potrivnicie, (înv. și reg.) scandal, sminteală, (înv.) anevoință, nevoință, poprire, stenahorie, (fig.) barieră, handicap, hop. (A avut de depășit o mare ~.) 7. greutate, încercare, necaz, suferință, vicisitudine, (înv.) ispită. (A trecut prin multe ~.) 8. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!)

BON GRÉ, MAL GRÉ (fr.) de voie, de nevoie – A face sau a consimți la ceva bon gré, mal gré.

MANIFESTUM NON EGET PROBATIONE (lat.) ceea ce este evident nu are nevoie de dovadă – Principiu de drept civil roman.

SIRE, JE N’AVAIS PAS BESOIN DE CETTE HYPOTHÈSE (fr.) sire, n-aveam nevoie de această ipoteză – Răspunsul lui Laplace la întrebarea lui Napoleon de ce n-a amintit de Dumnezeu în lucrarea sa „Mécanique céleste”.

ai nevoie de-o aspirină? expr. (adol.) folosită ca invitație la consumarea unui act sexual

nevoie mare expr. strașnic, grozav.