nestătător definitie

4 definiții pentru nestătător

NESTĂTĂTÓR, -OÁRE, nestătători, -oare, adj. Care nu stă într-un loc, care este în continuă mișcare. Nestătătorul vînt Venit de peste munți, de-aiurea, Tot spune ce din veci a spus. COȘBUC, P. II 90.
NESTĂTĂTÓR, -OÁRE, nestătători, -oare, adj. (Rar) Care nu stă într-un loc, care este în continuă mișcare. – Din ne- + stătător.
nestătătór, nestătătoáre, adj. 1. (înv.) care nu stă; mișcător, curgător. 2. (reg.; despre copii) neastâmpărat.
nestătătór, -oáre adj. Vechĭ. Nestatornic, inconsecŭent: nimic așa nu ocărește pre domn ca cuvîntul nestătător (Cost. 1, 286).

nestătător dex

Intrare: nestătător
nestătător