nestăpânire definitie

4 definiții pentru nestăpânire

NESTĂPÂNÍRE s. v. violență.
Nestăpânire ≠ stăpânire
NESTĂPÎNIRE s. agresivitate, brutalitate, duritate, impulsivitate, violență. (O ~ temperamentală.)
NESTĂPÎNIRE. Subst. Nestăpînire (de sine), impulsivitate, violență, vehemență, impetuozitate. Irascibilitate, iritabilitate, surescitabilitate, nervozitate. Iritare, iritație, enervare, surescitare, surescitație; mînie, furie, turbare (fig.), turbăciune (rar); pornire, izbucnire, dezlănțuire. Nechibzuință, nesocotință, necugetare, inconștiență, necumpănire, necumpătare, nesăbuință (rar), nesăbuire. Pripeală, pripire, grabă, grăbire, precipitare, precipitație; agitare, agitație, neastîmpăr, neliniște, nerăbdare, impaciență (livr.). Adj. Nestăpînit, impulsiv, aprig, nestăvilit, nedomolit, năvalnic, furtunos (fig.), furtunatic, violent, vehement, impetuos. Irascibil, iritabil, surescitabil. Iritat, enervat, nervos, surescitat; mînios, furios, pornit, înfuriat, furibund, turbat (fig.); dezlănțuit. Certăreț, arțăgos (pop. și fam.), țîfnos (pop.). Nechibzuit, nesocotit, necugetat, inconștient, instinctiv, necumpănit, necumpătat, nesăbuit. Iute, repezit, pripit, grăbit, precipitat; agitat (fig.), neastîmpărat, neliniștit, nerăbdător, impacient (livr.). Vb. A-și pierde stăpînirea de sine, a-și pierde cumpătul, a-și pierde calmul, a se pierde cu firea, a-și pierde firea. A se irita, a se enerva, a se mînia, a se înfuria, a turba (fig.), a-i sări (cuiva) țandăra (țîfna, bîzdîcul, obada, muștarul etc.). A porni, a izbucni, a se dezlănțui, a exploda (fig.), a sări în aer, a sări în sus. A se pripi, a se grăbi, a se repezi, a se precipita; a se agita (fig.), a se neliniști, a-și pierde răbdarea, a se impacienta (livr.). V. animație, grabă, iritare, mînie, neliniște, temperament.

nestăpânire dex

Intrare: nestăpânire
nestăpânire