NESÁȚ s. n. Dorință puternică, poftă, aviditate, lăcomie. [Var.: nesáțiu s. n.] – Pref. ne- + saț.

NESÁȚIU s. n. v. nesaț.

NESÁȚ s. n. Dorință puternică, poftă, aviditate, lăcomie. [Var.: nesáțiu s. n.] – Ne- + saț.

NESÁȚIU s. n. v. nesaț.

NESÁȚ s. n. (De obicei în loc. adv., construit cu prep. «cu») Poftă, lăcomie, aviditate, dorință arzătoare. V. lăcomie. De pe plută, din goană, ochii noștri beau cu nesaț frumusețile acestea, care curg și nu se mai sfîrșesc. VLAHUȚĂ, O. A. 419. O, vino iar în al meu braț, Să te privesc cu mult nesaț. EMINESCU, O. I 235. – Variantă: nesáțiu (C. PETRESCU, A. 310, BART, E. 352, MACEDONSKI, O. I. 222, VLAHUȚĂ, O. A. 215) s. n.

NESÁȚIU s. n. v. nesaț.

nesáț s. n.

nesáț s. n.

NESÁȚ s. 1. v. lăcomie. 2. aviditate, lăcomie, poftă. (Privea cu nesaț la...)

NESÁȚ n.: Cu ~ a) cu poftă nepotolită; cu sete; cu aviditate; b) cu plăcere și cu admirație. /ne- + saț

nesațiu n. 1. fire nesăturată; 2. fig. lăcomie fără margini.

nesáț și -áțiŭ n., pl. urĭ (ne- și saț, sațiŭ). Lipsă de saț, nesăturare. – Fig. Mare poftă: a sorbi cu nesaț vorbele cuĭva. – Vechĭ și adj.: lăcomia cea nesație.

NESAȚ s. 1. lăcomie, (livr.) insațiabilitate, voracitate, (rar) nesațiabilitate, (pop.) saț, (înv.) poftă. (~ la mîncare.) 2. aviditate, lăcomie, poftă. (Privea cu ~ la...)