nerăbdare definitie

10 definiții pentru nerăbdare

NERĂBDÁRE s. f. Lipsă de răbdare; impaciență; starea celui nerăbdător; neastâmpăr (provocat de așteptare), încordare, înfrigurare; dorință arzătoare, grabă de a începe, de a întreprinde, de a termina ceva. ◊ Loc. adv. Cu nerăbdare = în mod nerăbdător; cu înfrigurare. ◊ Enervare, iritare; nervozitate. – Pref. ne- + răbdare.
NERĂBDÁRE s. f. Lipsă de răbdare; impaciență; starea celui nerăbdător; neastâmpăr (provocat de așteptare), încordare, înfrigurare; dorință arzătoare, grabă de a începe, de a întreprinde, de a termina ceva. ◊ Loc. adv. Cu nerăbdare = în mod nerăbdător; cu înfrigurare. ♦ Enervare, iritare; nervozitate. – Ne- + răbdare.
NERĂBDÁRE s. f. Lipsă de răbdare, impaciență, dorință arzătoare de a face ceva; p. ext. încordare, neliniște, iritare, nervozitate. Biruindu-l nerăbdarea, intră înlăuntru. ISPIRESCU, L. 112. Mă asculta cu o nerăbdare ce se vedea în neastîmpărul său. NEGRUZZI, S. I 255. ◊ Loc. adj. și adv. Cu nerăbdare = nerăbdător. Așteptau cu nerăbdare să le vie vestea că spicul a-ngălbenit. SLAVICI, O. I 214. Se așezară la umbra unui stejar, unde așteptau cu nerăbdare timpul prînzului. BOLINTINEANU, O. 329. Fugim?... Zmeul a intrat în casă, sînt cu nerăbdare să ies din turn. ALECSANDRI, T. I 449.
nerăbdáre s. f., g.-d. art. nerăbdắrii
nerăbdáre s. f., g.-d. art. nerăbdării
NERĂBDÁRE s. 1. neastâmpăr, nervozitate, (livr.) impaciență. (Nu-și poate stăpâni ~.) 2. v. înfrigurare.
NERĂBDÁRE f. (negativ de la răbdare) 1): Cu ~ în mod nerăbdător. 2) Stare de nervozitate, de agitație. /ne- + răbdare
nerăbdare f. 1. lipsă de răbdare, neliniște morală; 2. iritațiune nervoasă.
nerăbdáre f. Lipsă de răbdare, impaciență.
NERĂBDARE s. 1. neastîmpăr, nervozitate, (livr.) impaciență. (Nu-și poate stăpîni ~.) 2. agitație, febrilitate, încordare, înfrigurare, neastîmpăr, neliniște, tensiune. (~ plecării la drum.)

nerăbdare dex

Intrare: nerăbdare
nerăbdare substantiv feminin