NEPRIÍNȚĂ s. f. (Învechit) 1. Daună, vătămare, fapt păgubitor. În stupul cu albine stăpînirea... Este slobodă și-n pace despre orice nepriință. CONACHI, P. 299. ◊ Loc. adj. De nepriință = neprielnic; dăunător. În cele ce-s de lipsă, slăvește buna-voință, Căci lipsa lor dovedește că ț-ar fi de nepriință. CONACHI, P. 269. 2. Necredință; infidelitate. Rugat fiind foarte, atît de soția cît și de împăratul și de toată curtea lui, au iertat nepriința soției. SBIERA, P. 48.

NEPRIÍNȚĂ s. f. (Înv.) 1. Fapt păgubitor, daună, vătămare. 2. Necredință; infidelitate. – Din ne- + priință.

nepriínță, nepriínțe, s.f. (înv.) 1. dușmănie, ostilitate; prigoană, persecuție. 2. infidelitate conjugală. 3. pagubă, vătămare, neajuns.