NEPRIHĂNÍRE s. f. Calitate a ceea ce este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur; curățenie, puritate; spec. castitate. – Pref. ne- + prihănire (înv. „păcat, vină” < prihană).

NEPRIHĂNÍRE s. f. Calitate a ceea ce este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur; curățenie, puritate; spec. castitate. – Ne- + prihănire (înv. „păcat, vină” < prihană).

NEPRIHĂNÍRE s. f. (Rar) Puritate, curățenie. Sub tălpile lor zăpada și-a pierdut neprihănirea. STANCU, D. 377.

neprihăníre (ne-pri-) s. f., g.-d. art. neprihănírii

neprihăníre s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. neprihănírii

NEPRIHĂNÍRE s. 1. v. inocență. 2. v. virginitate.

NEPRIHĂNÍRE f. rar Curățenie sufletească; nevinovăție; inocență; puritate; candoare; castitate. /ne- + prihănire

NEPRIHĂNIRE s. 1. candoare, castitate, feciorie, inocență, nevinovăție, pudicitate, pudoare, virginitate, (înv.) smerenie, vergurie, (fig.) curățenie, imaculare, neîntinare, puritate, (înv. fig.) curăție. (~ zîmbetului ei.) 2. castitate, cinste, feciorie, nevinovăție, virginitate, (pop.) fetie, (fig.) curățenie, (înv. fig.) curăție. (~ a unei fete; și-a păstrat ~.)