NEPRECURMÁT, -Ă, neprecurmați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Neîncetat, neîntrerupt, continuu, permanent. – Pref. ne- + precurmat.

NEPRECURMÁT, -Ă, neprecurmați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Neîncetat, neîntrerupt, continuu, permanent. – Ne- + precurmat.

neprecurmát (înv.) (ne-pre-) adj. m., pl. neprecurmáți; f. neprecurmátă, pl. neprecurmáte

neprecurmát adj. m. (sil. -pre-), pl. neprecurmáți; f. sg. neprecurmátă, pl. neprecurmáte

NEPRECURMÁT adj. v. continuu, etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârșit, permanent, perpetuu, veșnic.

neprecurmat adj. v. CONTINUU. ETERN. NECONTENIT. NECURMAT. NEÎNCETAT. NEÎNTRERUPT. NESFÎRȘIT. PERMANENT. PERPETUU. VEȘNIC.