NEOHEGELIANÍSM s. n. Curent filosofic contemporan apărut în Anglia în a doua jumătate a sec. XIX, care dezvoltă studiul filosofiei lui Hegel. Sau: care preia anumite elemente ale filosofiei lui Hegel. [Pr.: ne-o-he-ghe-li-a-] – Din fr. néohégélianisme.

NEOHEGELIANÍSM s. n. Curent fiiozofic contemporan apărut în Anglia în a doua jumătate a sec. XIX, care dezvoltă studiul filozofiei lui Hegel. Sau: care preia anumite elemente ale filozofiei lui Hegel. [Pr.: ne-o-he-ghe-li-a-] – Din fr. néo-hégélianisme.

neohegelianísm [ge pron. ghe] (ne-o-, -li-a-) s. n.

neohegelianísm s. n. (sil. ne-o-, -li-a-) [-ge- pron. germ. -ghe-]

NEOHEGELIANÍSM s.n. Curent filozofic contemporan idealist, care, sub lozinca „reîntoarcerii la Hegel”, înlocuiește idealismul obiectiv al filozofiei acestuia cu un idealism subiectiv, deformând dialectica hegeliană. [Pron. -ghe-li-a-. / cf. fr. néo-hégélianisme].

NEOHEGELIANÍSM s. n. curent filozofic contemporan apărut în Anglia, care stimulează studiul filozofiei lui Hegel, dar preia din aceasta laturile ce țin de sistemul său idealist, interpretându-le în spirit subiectivist. (< fr. néo-hégélianisme)

NEOHEGELIANÍSM n. (în sec. XIX și începutul sec. XX) Curent filozofic care, reconsiderând hegelianismul, păstrează ideile de bază ale acestuia. [Sil. ne-o-he-ge-li-a-] /<fr. néo-hégélianisme

NEOHEGELIANÍSM (< fr. {i}) s. n. Curent filozofic contemporan apărut în Marea Britanie (F.H. Bradley, B. Borsanquet) și în S.U.A. (J. Royce ș.a.) în a doua jumătate a sec. 19, răspândit ulterior în Italia (B. Croce, G. Gentile), Olanda, Germania (H. Glockner) și Franța (I. Hyppolite). Curentul a stimulat studiul filozofiei lui Hegel, interpretând-o însă în spirit subiectivist. V. hegelianism.