NEOBIȘNUÍNȚĂ s. f. Faptul de a nu fi obișnuit cu ceva; lipsă de obișnuință. [Pr.: ne-o-] – Pref. ne- + obișnuință.

NEOBIȘNUÍNȚĂ s. f. (Rar) Faptul de a nu fi obișnuit cu ceva; lipsă de obișnuință. [Pr.: ne-o-] – Ne- + obișnuință.

neobișnuínță (ne-o-) s. f., g.-d. art. neobișnuínței

neobișnuínță s. f. (sil. ne-o-), g.-d. art. neobișnuínței

neobișnuință f. lipsă de deprindere.

neobișnuínță (eo 2 sil.) f., pl. e. Lipsă de obișnuință.