nenorocit definitie

21 definiții pentru nenorocit

NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva nenorocit sau a deveni nenorocit, a(-și) pricinui un mare rău, o mare suferință, un mare necaz; a(-și) distruge viața. – Din nenoroc.
NENOROCÍT, -Ă, nenorociți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se găsește într-o situație vrednică de plâns, care este lipsită de noroc, de fericire, care are de îndurat un mare necaz, o mare suferință; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situații) Care inspiră milă, tristețe; vrednic de plâns, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul în care se află cineva) Care denotă o situație foarte proastă, vrednică de plâns; p. ext. sărac, sărăcăcios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, de nimic. – V. nenoroci.
NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva nenorocit sau a deveni nenorocit, a(-și) pricinui un mare rău, o mare suferință, un mare necaz; a(-și) distruge viața. – Din nenoroc.
NENOROCÍT, -Ă, nenorociți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se găsește într-o situație vrednică de plâns, care este lipsită de noroc, de fericire, care are de îndurat un mare necaz, o mare suferință; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situații) Care inspiră milă, tristețe; vrednic de plâns, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul în care se află cineva) Care denotă o situație foarte proastă, vrednică de plâns; p. ext. sărac, sărăcăcios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, de nimic. – V. nenoroci.
NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva nenorocit, a aduce cuiva nefericire, a-i pricinui un rău mare, a-i strica, a-i nimici viața. Ai ascultat de sfaturile altora, de-ai nenorocit și căzăturile aieste de bătrîni. CREANGĂ, P. 88. Doamnele... m-ar nenoroci foarte mult, condamnîndu-mă... a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132. Am iubit, și acel întîi amor m-a nenorocit. NEGRUZZI, S. I 51.
NENOROCÍT, -Ă, nenorociți, -te, adj. 1. Lipsit de fericire, de noroc; nefericit. N-am să mă înțeleg cu oamenii aceștia și am să fiu nenorocită! SADOVEANU, O. V 638. Cine să se mai gîndească la nenorocita de ea, în huietul și bezna acestei nopți îngrozitoare! VLAHUȚĂ, O. A. 354. Nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE, O. II 77. ◊ (Substantivat) La o stîncă de sare lucrează doisprezece nenorociți. SADOVEANU, O. VI 275. E o nenorocită care s-a aruncat înaintea trenului. C. PETRESCU, C. V. 38. Nenorociții aceia nu veneau, ci erau aduși acolo. CARAGIALE, O. III 202. 2. Care inspiră milă, tristețe; dureros, trist. Sfîrșitul văduvei lui Irimia-vodă a fost cel mai nenorocit dintre al tuturor doamnelor Moldovei. SADOVEANU, O. VII 172. ♦ (Adverbial) Greșit, rău. N-am avut în viața mea decît un prieten: pe tine. Și acum văd că alesesem prost, nenorocit. DEMETRIUS, C. 54.
nenorocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocésc, imperf. 3 sg. nenoroceá; conj. prez. 3 să nenoroceáscă
nenorocít adj. m., s. m., pl. nenorocíți; adj. f., s. f. nenorocítă, pl. nenorocíte
nenorocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocésc, imperf. 3 sg. nenoroceá; conj. prez. 3 sg. și pl. nenoroceáscă
nenorocít adj. m., s. m., pl. nenorocíți; f. sg. nenorocítă, g.-d. art. nenorocítei, pl. nenorocíte
NENOROCÍ vb. 1. v. neferici. 2. v. distruge.
NENOROCÍT adj. 1. v. nefericit. 2. v. biet. 3. v. amărât. 4. v. dezastruos. 5. dureros, jalnic, trist, (înv. și reg.) milos. (Priveliște, întâmplare ~.) 6. v. deplorabil.
A NENOROCÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să devină nenorocit. /Din nenoroc
A SE NENOROCÍ mă ~ésc intranz. A-și pricinui un mare rău, un mare necaz. /Din nenoroc
NENOROCÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) v. A NENOROCI și A SE NENOROCI. 2) Care inspiră milă; vrednic de milă; sărac; sărman; biet. 3) rar Care are consecințe dezastruoase; cu urmări extrem de grave; nefast. /v. a (se) nenoroci
nenorocì v. a (se) face nenorocit.
nenorocit a. 1. care nu e norocit, care e demn de compătimire; 2. care nu izbutește: întreprindere nenorocită; 3. funest, dezastros: speculațiune nenorocită. ║ m. 1. nevoiaș: ajutați pe nenorociți; 2. ticălos, netrebnic: taci, nenorocitule!
nenorocésc v. tr. Fac nenorocit: acest faliment a nenorocit multă lume.
nenorocít, -ă adj. Nefericit, lipsit de noroc, lovit de nenorocire: om nenorocit. Funest, dezastros: întreprindere nenorocită. Păcătos: tacĭ, nenorocitule!
NENOROCI vb. 1. a neferici. (Te rog să nu-l ~.) 2. a (se) distruge, a (se) prăpădi, (înv. și reg.) a (se) ticăloși, (fig.) a (se) ruina. (Băutura l-a ~.)
NENOROCIT adj. 1. nefericit, (înv.) neferice, pătimaș. (Un om tare ~.) 2. biet, nevoiaș, sărac, sărman, (livr.) mizer, pauper, (pop.) nemernic, păcătos, sărăcan, (înv. și reg.) ticăit, ticălos, (prin Munt. și Olt.) săget, (înv.) cainic, mișel, mișelos. (Un argat ~; ~ de mine!) 3. amărît, prăpădit, (fig.) pîrlit. (Un funcționar ~.) 4. catastrofal, dezastruos, fatal, funest, nefericit, tragic. (Un deznodămînt ~.) 5. dureros, jalnic, trist, (înv. și reg.) milos. (Priveliște, întîmplare ~.) 6. deplorabil, jalnic, lamentabil, mizerabil, prăpădit, (livr.) mizer, (înv. și reg.) ticălos, (înv.) mișel. (Casa era într-o stare ~.)

nenorocit dex

Intrare: nenoroci
nenoroci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nenorocit (s.m.)
nenorocit substantiv masculin
Intrare: nenorocit (adj.)
nenorocit adjectiv