nenorocire definitie

2 intrări

23 definiții pentru nenorocire

NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva nenorocit sau a deveni nenorocit, a(-și) pricinui un mare rău, o mare suferință, un mare necaz; a(-și) distruge viața. – Din nenoroc.
NENOROCÍRE, nenorociri, s. f. 1. Stare a celui nenorocit (1); nefericire, durere, suferință mare. 2. Întâmplare care are efecte dezastruoase, care face pe cineva nenorocit; necaz mare; p. ext. dezastru. ◊ Loc. adv. Din nenorocire = a) din cauza unor împrejurări regretabile; b) spre regretul cuiva, din păcate. – V. nenoroci.
NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva nenorocit sau a deveni nenorocit, a(-și) pricinui un mare rău, o mare suferință, un mare necaz; a(-și) distruge viața. – Din nenoroc.
NENOROCÍRE, nenorociri, s. f. 1. Stare a celui nenorocit (1); nefericire, durere, suferință mare. 2. Întâmplare care are efecte dezastruoase, care face pe cineva nenorocit; necaz mare; p. ext. dezastru. ◊ Loc. adv. Din nenorocire = a) din cauza unor împrejurări regretabile; b) spre regretul cuiva, din păcate. – V. nenoroci.
NENOROCÍ, nenorocesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva nenorocit, a aduce cuiva nefericire, a-i pricinui un rău mare, a-i strica, a-i nimici viața. Ai ascultat de sfaturile altora, de-ai nenorocit și căzăturile aieste de bătrîni. CREANGĂ, P. 88. Doamnele... m-ar nenoroci foarte mult, condamnîndu-mă... a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132. Am iubit, și acel întîi amor m-a nenorocit. NEGRUZZI, S. I 51.
NENOROCÍRE, nenorociri, s. f. Stare a celui nenorocit; (concretizat) întîmplare care face pe cineva nenorocit, care curmă cursul liniștit al vieții, p. ext. care aduce după sine necazuri, dureri, suferințe; neajuns mare, dezastru. Ce nenorociri te-au zdrobit, ce dureri ți-au împietrit sufletul? SADOVEANU, O. I 422. Mi s-a întîmplat o mare nenorocire. CAMIL PETRESCU, U. N. 233. ◊ Loc. adv. Din nenorocire = datorită unor împrejurări nefavorabile; din păcate.
nenorocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocésc, imperf. 3 sg. nenoroceá; conj. prez. 3 să nenoroceáscă
nenorocíre s. f., g.-d. art. nenorocírii; pl. nenorocíri
nenorocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nenorocésc, imperf. 3 sg. nenoroceá; conj. prez. 3 sg. și pl. nenoroceáscă
nenorocíre s. f., g.-d. art. nenorocírii; pl. nenorocíri
NENOROCÍ vb. 1. v. neferici. 2. v. distruge.
NENOROCÍRE s. 1. v. nefericire. 2. v. necaz. 3. v. dezastru.
Nenorocire ≠ norocire
A NENOROCÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să devină nenorocit. /Din nenoroc
A SE NENOROCÍ mă ~ésc intranz. A-și pricinui un mare rău, un mare necaz. /Din nenoroc
NENOROCÍRE ~i f. 1) Întâmplare nefastă care aduce durere și suferință. ◊ Din ~ din nefericire; spre regret; din păcate. 2) Stare a celui nenorocit. [G.-D. nenorocirii] /v. a (se) nenoroci
nenorocì v. a (se) face nenorocit.
nenorocire f. 1. ursită rea: nenorocirea mă prigonește; 2. întâmplare rea: a suferi tot felul de nenorociri.
nenorocésc v. tr. Fac nenorocit: acest faliment a nenorocit multă lume.
nenorocíre f. Nefericire. Întîmplare rea. Dezastru, catastrofă.
NENOROCI vb. 1. a neferici. (Te rog să nu-l ~.) 2. a (se) distruge, a (se) prăpădi, (înv. și reg.) a (se) ticăloși, (fig.) a (se) ruina. (Băutura l-a ~.)
NENOROCIRE s. 1. nefericire, nenoroc, (înv.) meserătate, mișelătate. (~ vieții lui.) 2. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Mare ~ a căzut pe capul lui!) 3. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra regiunii.)
MALUM ALIENUM CAVE GAUDIUM FACIAS TUUM (lat.) nenorocirea altuia nu trebuie să te bucure – Balbus, „Sententiae”, 110.

nenorocire dex

Intrare: nenoroci
nenoroci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nenorocire
nenorocire substantiv feminin