NEMULȚĂMÍ vb. IV v. nemulțumi.

NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămí vb. IV] – Pref. ne- + mulțumi.

NEMULȚĂMÍ vb. IV v. nemulțumi.

NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămí vb. IV] – Ne- + mulțumi.

NEMULȚĂMÍ vb. IV v. nemulțumi.

NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva nemulțumiri; a nu satisface, a indispune, a supăra (pe cineva). Mă voi sili a nu nemulțumi lumea pe unde voi fi. FILIMON, la TDRG. – Variantă: nemulțămí (NEGRUZZI, S. II 214) vb. IV.

nemulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumésc, imperf. 3 sg. nemulțumeá; conj. prez. 3 să nemulțumeáscă

nemulțumí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumésc, imperf. 3 sg. nemulțumeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nemulțumeáscă

NEMULȚUMÍ vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)

A (se) nemulțumi ≠ a (se) mulțumi, a (se) satisface

A NEMULȚUMÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să-și piardă buna dispoziție (prin acțiuni sau vorbe nepotrivite); a indispune. /ne- + mulțumi

nemulțămésc v. tr. Supăr, indispun. – În vest -mulțu-.

NEMULȚUMI vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)