nemulțămire definitie

29 definiții pentru nemulțămire

NEMULȚĂMÍ vb. IV v. nemulțumi.
NEMULȚĂMÍRE s. f. v. nemulțumire.
NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămí vb. IV] – Pref. ne- + mulțumi.
NEMULȚUMÍRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit; stare a celui nemulțumit; supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. [Var.: (reg.) nemulțămíre s. f.] – Pref. ne- + mulțumire.
NEMULȚĂMÍ vb. IV v. nemulțumi.
NEMULȚĂMÍRE s. f. v. nemulțumire.
NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămí vb. IV] – Ne- + mulțumi.
NEMULȚUMÍRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit; stare a celui nemulțumit; supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. [Var.: (reg.) nemulțămíre s. f.] – Ne- + mulțumire.
NEMULȚĂMÍ vb. IV v. nemulțumi.
NEMULȚĂMÍRE s. f. v. nemulțumire.
NEMULȚUMÍ, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva nemulțumiri; a nu satisface, a indispune, a supăra (pe cineva). Mă voi sili a nu nemulțumi lumea pe unde voi fi. FILIMON, la TDRG. – Variantă: nemulțămí (NEGRUZZI, S. II 214) vb. IV.
NEMULȚUMÍRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit, starea celui nemulțumit; supărare, mîhnire. Era om de treizeci și ceva de ani, dar părea mai bătrîn din pricina nemulțumirii neîncetate care-l întuneca. DUMITRIU, P. F. 64. Caracterul acestei literaturi [dintre 1880 și 1900] este nemulțumirea. Nemulțumirea provocată de situația scriitorului în societate și (sau ori) de mizeriile celor mulți. IBRĂILEANU, S. 89. Nemulțumirea boierilor crescu și mai mult și pierderea domnului se hotărî. BĂLCESCU, O. I 142. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. Peste o zi, o nemulțumire intimă intervenise. CARAGIALE, O. III 232. – Variantă: nemulțămíre (SADOVEANU, O. V 422) s. f.
nemulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumésc, imperf. 3 sg. nemulțumeá; conj. prez. 3 să nemulțumeáscă
nemulțumíre s. f., g.-d. art. nemulțumírii; pl. nemulțumíri
nemulțumí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumésc, imperf. 3 sg. nemulțumeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nemulțumeáscă
nemulțumíre s. f., g.-d. art. nemulțumírii; pl. nemulțumíri
NEMULȚUMÍ vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)
NEMULȚUMÍRE s. 1. neplăcere, supărare, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scârbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 2. v. insatisfacție. 3. v. necaz.
NEMULȚUMÍRE s. v. ingratitudine, nerecunoștință.
A (se) nemulțumi ≠ a (se) mulțumi, a (se) satisface
Nemulțumire ≠ mulțumire, satisfacție
A NEMULȚUMÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să-și piardă buna dispoziție (prin acțiuni sau vorbe nepotrivite); a indispune. /ne- + mulțumi
NEMULȚUMÍRE ~i f. Stare a celui nemulțumit; necaz, neplăcere. /ne- + mulțumire
nemulțumire f. lipsă de mulțumire.
nemulțămésc v. tr. Supăr, indispun. – În vest -mulțu-.
nemulțămíre f. Lipsă de mulțămire. În vest -mulțu-.
NEMULȚUMI vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)
nemulțumire s. v. INGRATITUDINE. NERECUNOȘTINȚĂ.
NEMULȚUMIRE s. 1. neplăcere, supărare, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scîrbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 2. insatisfacție, nesatisfacție. (Un sentiment de ~.) 3. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!)

nemulțămire dex

Intrare: nemulțumi
nemulțămi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
nemulțumi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nemulțumire
nemulțămire
nemulțumire substantiv feminin