NEMEȘÚG, nemeșuguri, s. n. (Învechit) Origine nobilă, rang de nobil, noblețe; (cu sens colectiv) totalitatea nobililor, nobilime. Nimene cu nobilitatea sau cu nemeșugul său să nu se laude. ȚICHINDEAL, F. 381.

NEMEȘÚG, nemeșuguri, s. n. (Înv. și reg.) Origine nobilă, rang de nobil; noblețe; totalitatea nobililor, nobilime. – Magh. nemesség.

nemeșúg s.n. (înv.) 1. nemeșie, calitatea de nemeș. 2. clasa nemeșilor, totalitatea lor.

nemeșúg n., pl. urĭ (ung. nemesség). Vechĭ. Nobilime.