NEMÉRNIC, -Ă, nemernici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Om) ticălos, infam, mârșav. ♦ (Om) de nimic, fără valoare; nevrednic, neputincios. 2. (Pop.) (Om) vrednic de milă, sărman. 3. (Înv.) (Om) străin, pribeag, pripășit. – Din sl. namĕrĩnŭ „care vine”.

NEMÉRNIC, -Ă, nemernici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Om) ticălos, infam, mârșav. ♦ (Om) de nimic, fără valoare; nevrednic, neputincios. 2. (Pop.) (Om) vrednic de milă, sărman. 3. (Înv.) (Om) străin, pribeag, pripășit. – Din sl. namĕrĩnŭ „care vine”.

NEMÉRNIC, -Ă, nemernici, -e, adj. 1. Ticălos, mișel, mîrșav, infam. Făcu trei pași și bătu pe nemernicii boieri în frunte și-n piept. SADOVEANU, O. VII 74. Craiu-nchide cu groază ochii săi; Cunoaște ce nemernic a fost și, de văpăi Cuprins, mai tare plînge Și-l arde-n suflet vina. COȘBUC, P. II 184. ♦ De nimic, fără valoare, nevrednic, neputincios. Se socotea nemernică, umilită. SLAVICI, N. II 207. N-a apucat să ridice nemernicul mîna și a picat grămadă, trăsnit. CARAGIALE, O. III 194. Norocul, știi, atîrnă de la un fir de ață, Slab omului nemernic, bun celui iscusit. ALECSANDRI, T. II 108. Traiul vostru să fie mîrșav și nemernic. NEGRUZZI, S. I 233. ◊ (Substantivat) Ce te-ai culcat aici, nemernice, să te vadă împărătița și să fugă din grădină, scîrbită de urîțenia ta? VISSARION, B. 26. Nemernicii nu se bat de față. ISPIRESCU, M. V. 50. 2. Vrednic de milă, sărman, jalnic. Nemernic este omul ce n-a-ntîlnit pe cale O gingașă păreche în cursul vieții sale. ALECSANDRI, P. III 153. Acum trupa cam șchioapă, cam nemernică, era plină de... speranță în viitoriul ei. NEGRUZZI, S. I 343. ◊ (Substantivat) Din vîrful acestui codru, mai aruncăm, nemernicii de noi, cîte-o căutătură jalnică spre munții Neamțului. CREANGĂ, A. 125. 3. (Învechit) Străin, pribeag, pripășit. Nu te bucura așa degrabă, că încă ești nemernică pe aceste locuri. CREANGĂ, P. 95. Se găsea nemernic, pribegit din țara sa. NEGRUZZI, S. I 117. – Variantă: nimérnic, -ă (SBIERA, P. 49) adj.

nemérnic adj. m., s. m., pl. nemérnici; adj. f., s. f. nemérnică, pl. nemérnice

nemérnic adj. m., s. m., pl. nemérnici; f. sg. nemérnică, g.-d. art. nemérnicei, pl. nemérnice

NEMÉRNIC adj. v. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, sărman.

NEMÉRNIC adj., s. v. ticălos.

NEMÉRNIC adj., s. v. incapabil, necapabil, neputincios, prăpădit, pribeag, pripășit, slăbănog, străin, venetic.

Nemernic ≠ vrednic

NEMÉRNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) 1) Care este de nimic; lipsit de valoare; netrebnic. 2) Care este în stare să comită fapte nedemne; infam; josnic; abject; afurisit; ticălos; mârșav; netrebnic. 3) înv. Care trezește compătimire; nenorocit; netrebnic. 4) înv. Care a venit din altă parte; venetic. /<sl. namĕrinu

nemernic a. și m. 1. străin: se găsia nemernic, pribegit din țara sa NEGR.; fig. sufletu-i nemernic, gându-i rătăcit AL.; 2. vagabond; 3. om de nimic, ticălos: a băut ca un nemernic ISP. [Derivat din nemeri: sensul peiorativ modern e motivat de accepțiunea intermediară «vagabond»].

nemérnic, -ă adj. (vsl. namĭerĭnikŭ, sîrb. namernik, care se nemerește, care vine din întîmplare. V. nemeresc). Vechĭ. Străin, vagabond. Azĭ. Om de nimic, păcătos, ticălos. – La Con. 276 și 278 ni-.

nemernic adj. v. BIET. NENOROCIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.

nemernic adj., s. v. INCAPABIL. NECAPABIL. NEPUTINCIOS. PRĂPĂDIT. PRIBEAG. PRIPĂȘIT. SLĂBĂNOG. STRĂIN. VENETIC.

NEMERNIC adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, veri-gaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.) 3. s. bandit, ticălos, tîlhar. (Un ~ de negustor.)