NEMEȘÉSC, -EÁSCĂ, nemeșești, adj. (Rar) Care ține de nemeși, propriu, caracteristic nemeșilor; de nemeș; p. ext. nobil, boieresc. – Nemeș + suf. -esc.

NEMEȘÉSC, -EÁSCĂ, nemeșești, adj. Care ține de nemeși, propriu, caracteristic nemeșilor; de nemeș; p. ext. nobil, boieresc. – Nemeș + suf. -esc.

NEMEȘÉSC, -EÁSCĂ, nemeșești, adj. De nemeș, nobil, boieresc. Mare a fost mulțumirea... iobagilor romîni de la granițe, cînd s-au văzut deodată scăpați de robia nemeșească. ODOBESCU, S. III 524. M-am întrecut Cu cincizeci de cai, Tot cai nemeșești. TEODORESCU, P. P. 57. Cavaleria moldovenească se compunea din toți proprietarii teritoriali, numindu-se oaste nemeșească. HASDEU, la TDRG.

nemeșésc (rar) adj. m., f. nemeșeáscă; pl. m. și f. nemeșéști

nemeșésc adj. m., f. nemeșeáscă; pl. m. și f. nemeșéști

nemeșesc a. de nemeș: tot cai nemeșești, tot misiri turcești POP.

nemeșésc, -éască adj. De nemeș. – Adv. -éște.