negoț definitie

14 definiții pentru negoț

NEGÓȚ, (rar) negoțuri, s. n. 1. Activitate economică (în domeniul particular) privind circulația mărfurilor, vânzarea și cumpărarea lor; schimb de produse sub formă de vânzare-cumpărare; negustorie, comerț (particular). ♦ Tranzacție comercială; târg, învoială. 2. (Înv. și pop.; concr.) Marfă. – Lat. negotium.
NEGÓȚ, (rar) negoțuri, s. n. 1. Activitate economică (în domeniul particular) privind circulația mărfurilor, vânzarea și cumpărarea lor; schimb de produse sub formă de vânzare-cumpărare; negustorie, comerț (particular). ♦ Tranzacție comercială; târg, învoială. 2. (Înv. și pop.; concr.) Marfă. – Lat. negotium.
NEGÓȚ, negoțuri, s. n. 1. Comerț, negustorie. Hanul rămase lui Zibal, care urmă negoțul pe seama lui. GHEREA, ST. CR. II 136. Pribegiră din pricina aceasta, aducînd sărăcie pămîntului și cădere negoțului. NEGRUZZI, S. I 144. 2. (Învechit și regional) Marfă. Tîrgurile erau slabe și negoțul se vindea fără preț. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 105. Să face-o boltă cu negoț de tot felul. RETEGANUL, P. III 20. – Pl. și: (rar) negoațe (SEVASTOS, N. 137).
negóț (înv.) s. n.
negóț s. n., pl. negóțuri
NEGÓȚ s. v. comerț.
NEGÓȚ s. v. afacere, chestiune, interese, marfă, problemă, produs, treabă.
negóț (negóțuri), s. n. – Comerț. Lat. nĕgōtium (Pușcariu 1164; Candrea-Dens., 1216; REW 5881), cf. it. negozio. Se poate presupune o origine it. (Pascu, Beiträge, 11), dar prezența din sec. XVI a unui pl. negoațe, diftongat, pare să confirme tratamentul tradițional. Der. neguța, vb. (a tîrgui; a cumpăra; a vinde), de la negoț (după Pușcariu 1165 și Candrea-Dens., 1217, din lat. *nĕgōtiāri); neguțător, s. m. (comerciant), cu suf. -tor (după REW 5880 și Rosetti, I, 169), din lat. nĕgōtiātor; după Pascu, Beiträge, 11, din it.); neguțătoresc, adj. (de negoț); neguțătorește, adv. (în chip negustoresc); neguțători, vb. (a face comerț); neguțătorie, s. f. (comerț); neguțitor (mr. neguțitor), s. m. (înv., cupeț); negustor, s. m. (comerciant; Arg., înșelat), reducere a formei anterioare; negustoreasă (var. înv., neguțitoreasă), s. f. (soție de negustor); negustoresc (var. înv., neguțitoresc), adj. (comercial); negustorește, adv. (în chip negustoresc); negustori (var. înv., neguțitori), vb. (a face negoț); negustorie (var. înv., neguțitorie), s. f. (comerț, trafic); negocia, vb., din fr. négocier; negociator, s. m., din fr. négociateur; negociați(un)e, s. f., din fr. négociation.
NEGÓȚ ~uri n. Comerț particular; negustorie. /<lat. negotium
negóț, negóțuri, s.n. (înv. și pop.) 1. (la pl.) treburi, afaceri, ocupații; daraveri. 2. marfă. 3. bunăstare, avere, bogăție. 4. numele unui joc de copii.
negoț n. comerț, trafic. [Lat. NEGOTIUM].
1) negóț n., pl. urĭ și (vechĭ) oațe (lat. nĕgotium, din nec, nicĭ, nu, și ótium, repaus,răgaz; it. negozio). Comerciŭ. Vechĭ. Rar azĭ (Trans. Ban.) Marfă.
NEGOȚ s. comerț, negustorie, (rar) prăvălie, (înv. și reg.) sfîrnărie, (turcism înv.) pazarlîc. (Se ocupa cu ~.)
negoț s. v. AFACERE. CHESTIUNE. INTERESE. MARFĂ. PROBLEMĂ. PRODUS. TREABĂ.

negoț dex

Intrare: negoț
negoț substantiv neutru