negare definitie

3 intrări

43 definiții pentru negare

NĂGÁRĂ s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste și spicul cu fire lungi și aspre (Stipa capillata). 2. (Reg.) Colilie. 3. (Rar) Neghină. [Var.: negáră s. f.] – Et. nec.
NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.
NEGÁRĂ s. f. v. năgară.
NEGÁRE, negări, s. f. 1. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; contestare, tăgăduire. 2. (Fil.) Negație (2). ◊ Negarea negației = una dintre cele trei legi dialectice principale, potrivit căreia dezvoltarea se prezintă ca o înlănțuire de negații dialectice. – V. nega.
NĂGÁRĂ s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste și spicul cu fire lungi și aspre (Stipa capillata). 2. (Reg.) Colilie. 3. (Rar) Neghină. [Var.: negáră s. f.] – Et. nec.
NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.
NEGÁRĂ s. f. v. năgară.
NEGÁRE, negări, s. f. 1. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; contestare, tăgăduire. 2. (Fil.) Negație (2). ◊ Negarea negației = una dintre cele trei legi dialectice principale, potrivit căreia dezvoltarea se prezintă ca o înlănțuire de negații dialectice. – V. nega.
NĂGÁRĂ s. f. Plantă erbacee, din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste, spicul cu fire lungi și aspre (Stipa); păiuș, colilie. Năgara înflorită strălucea ca argintul la soarele verii în singurătatea cuprinsului. SADOVEANU, N. P. 222. (Cu pronunțare regională) Frunzuleană de nagară, Este-un nuc între hotară. SEVASTOS, C. 11. ◊ Fig. Un bărbat de treizeci și cinci de ani... începe să aibă la tîmple fuiorașe de năgară. SADOVEANU, F. J. 68. – Variantă: negáră (ALECSANDRI, P. P. 228) s. f.
NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc., a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea. GALAN, B. I 124. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni. GALACTION, O. I 236. ◊ Absol. N-are rost să negi. – De ce să neg? Nu l-am adus eu. GALAN, Z. R. 354. Nu e nevoie să negi. C. PETRESCU, C. V. 108. Un moment ezită, parcă ar voi să nege... să reziste. SEBASTIAN, T. 74.
NEGÁRĂ s. f. v. năgară.
NEGÁRE, negări, s. f. Acțiunea de a nega; respingere a unei afirmații, tăgăduire, contestare. Sociologia burgheză, incapabilă să înțeleagă legile dezvoltării societății, ajunge inevitabil la negarea rolului hotărîtor al maselor populare în istorie. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701.
năgáră s. f., g.-d. art. năgárei
negá (a ~) vb., ind. prez. 3 neágă
negáre s. f., g.-d. art. negắrii; pl. negắri
năgáră s. f., g.-d. art. năgárei
negá vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neágă
negáre s. f., g.-d. art. negării; pl. negări
NĂGÁRĂ s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-curălei. 2. v. neghină.
NĂGÁRĂ s. v. colilie, sălbăție.
NEGÁ vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. v. retracta. 3. v. contesta.
NEGÁRE s. v. contestare.
A nega ≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține
Negare ≠ afirmare
NEGÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].
NEGÁRE s.f. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; negație. ◊ (Fil.) Negarea negației = lege dialectică principală care determină direcția de ansamblu a dezvoltării ca mișcare ascendentă de la simplu la complex, de la inferior la superior. [< nega].
NEGÁ vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare)
negá (nég, negát), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj.
NĂGÁRĂ f. Plantă erbacee cu tulpină înaltă de tip pai, cu frunze filiforme și spiculețe cu țepi lungi, ce crește în stepă și pe coline uscate; pănușiță. /Orig. nec.
A NEGÁ neg tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare
năgară f. plantă ierboasă cu frunzele răsucite (Stipa capillata). [Origină necunoscută].
negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.
negară f. V. năgară.
nagáră (est) și negáră (sud) f., pl. ărĭ (rus. nagarŭ, negreață de ma mucu lumînăriĭ). Un fel de neghină care crește pin tot grîŭ și care are boabele maĭ micĭ. Un fel de colilie numită și păiuș și pănușiță și care crește pin locurĭ aride și nisipoase (stippa capillata). – Și năgară.
năgáră V. nagară.
2) *neg, a v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis.
negáră V. nagară.
* negațiúne f. (lat. negatio, -ónis). Acțiunea de a nega. Gram. Cuvîntu care arată o negațiune ca: nu, nicĭ. – Și -áție și -áre.
năga s. v. COLILIE. SĂLBĂȚIE.
NĂGA s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-curălei. 2. (Agrostemma githago) neghină, zizanie, (pop.) mălură, (înv. și reg.) plevilă, (reg.) negreață, (înv.) pleavă.
NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. a dezice, a retracta, a tăgădui. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.)
NEGARE s. contestare, dezmințire, negație, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, (înv.) tagă, tăgăduință. (~ celor afirmate de cineva.)
NEGARE. Subst. Negare, negație, denegare, denegație, tăgadă, tăgăduială, tăgăduință (înv.), tăgăduire, dezmințire, contestare, contestație, renegare, dezicere; respingere, refuz, refuzare, recuzare, recuzație; combatere, refutare (înv.), refutație (franțuzism.înv.), dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), dezavuare (livr.). Opoziție, opunere, contrazicere, obiecție; rezistență, împotrivire, împotriveală (rar), înfruntare; protest, protestare, protestație (înv.). Anulare, anulație (rar), abolire, abolițiune (înv.), infirmare, abrogare, abrogație, contramandare, revocare, revocație, retractare. Atitudine negativă, negativism, nihilism. Negator (livr.), împotrivitor (înv.); negativist, nihilist. Non- (nonexistență; nonsens; nonvaloare etc.). Adj. Negator (livr.); tăgadnic (înv.). Negativ; contrar, opus. Opoziționist, împotrivitor (înv.). Contestabil, refutabil (livr.), recuzabil. Anulabil, infirmabil, revocabil. Non- (nonconformist; nonfigurativ etc.). Vb. A nega, a denega (înv.), a tăgădui, a dezminți, a contesta, a renega, a dezice; a respinge, a refuza, a nu accepta, a nu admite, a nu recunoaște, a recuza; a combate, a refuta (franțuzism înv.), a dezaproba, a reproba, a dezavua (livr.). A nu fi de acord, a se opune, a contrazice, a obiecta, a zice (a spune) împotrivă, a se împotrivi, a fi (a sta, a ședea) împotrivă, a protesta. A anula, a aboli, a infirma, a abroga, a contramanda, a decomanda (franțuzism), a revoca, a retracta. Adv. Nu, ba, deloc, defel, nicidecum, nicicum (pop.), nicicacum (reg.), nicidecît (reg.), nici vorbă, da de unde, nici gînd, în nici un chip, în nici un caz, nici în ruptul capului, nici mort, pentru nimic în lume; niciodată, nicicînd, niciodinioară (înv.). Împotrivă, în contra. V. anulare, dezacord, împotrivire, opoziție, renunțare.

negare dex

Intrare: nega
nega verb grupa I conjugarea I
Intrare: negare
negare substantiv feminin
Intrare: năgară
năgară substantiv feminin
negară