NĂGÁRĂ s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste și spicul cu fire lungi și aspre (Stipa capillata). 2. (Reg.) Colilie. 3. (Rar) Neghină. [Var.: negáră s. f.] – Et. nec.

NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.

NEGÁRĂ s. f. v. năgară.

NĂGÁRĂ s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste și spicul cu fire lungi și aspre (Stipa capillata). 2. (Reg.) Colilie. 3. (Rar) Neghină. [Var.: negáră s. f.] – Et. nec.

NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.

NEGÁRĂ s. f. v. năgară.

NĂGÁRĂ s. f. Plantă erbacee, din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste, spicul cu fire lungi și aspre (Stipa); păiuș, colilie. Năgara înflorită strălucea ca argintul la soarele verii în singurătatea cuprinsului. SADOVEANU, N. P. 222. (Cu pronunțare regională) Frunzuleană de nagară, Este-un nuc între hotară. SEVASTOS, C. 11. ◊ Fig. Un bărbat de treizeci și cinci de ani... începe să aibă la tîmple fuiorașe de năgară. SADOVEANU, F. J. 68. – Variantă: negáră (ALECSANDRI, P. P. 228) s. f.

NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc., a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea. GALAN, B. I 124. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni. GALACTION, O. I 236. ◊ Absol. N-are rost să negi. – De ce să neg? Nu l-am adus eu. GALAN, Z. R. 354. Nu e nevoie să negi. C. PETRESCU, C. V. 108. Un moment ezită, parcă ar voi să nege... să reziste. SEBASTIAN, T. 74.

NEGÁRĂ s. f. v. năgară.

năgáră s. f., g.-d. art. năgárei

negá (a ~) vb., ind. prez. 3 neágă

năgáră s. f., g.-d. art. năgárei

negá vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neágă

NĂGÁRĂ s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-curălei. 2. v. neghină.

NĂGÁRĂ s. v. colilie, sălbăție.

NEGÁ vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. v. retracta. 3. v. contesta.

A nega ≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține

NEGÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].

NEGÁ vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare)

negá (nég, negát), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj.

NĂGÁRĂ f. Plantă erbacee cu tulpină înaltă de tip pai, cu frunze filiforme și spiculețe cu țepi lungi, ce crește în stepă și pe coline uscate; pănușiță. /Orig. nec.

A NEGÁ neg tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare

năgară f. plantă ierboasă cu frunzele răsucite (Stipa capillata). [Origină necunoscută].

negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.

negară f. V. năgară.

nagáră (est) și negáră (sud) f., pl. ărĭ (rus. nagarŭ, negreață de ma mucu lumînăriĭ). Un fel de neghină care crește pin tot grîŭ și care are boabele maĭ micĭ. Un fel de colilie numită și păiuș și pănușiță și care crește pin locurĭ aride și nisipoase (stippa capillata). – Și năgară.

năgáră V. nagară.

2) *neg, a -á v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis.

negáră V. nagară.

năgară s. v. COLILIE. SĂLBĂȚIE.

NĂGARĂ s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-curălei. 2. (Agrostemma githago) neghină, zizanie, (pop.) mălură, (înv. și reg.) plevilă, (reg.) negreață, (înv.) pleavă.

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. a dezice, a retracta, a tăgădui. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.)