negație definitie

15 definiții pentru negație

NEGÁȚIE, negații, s. f. 1. Faptul de a nega. ♦ Cuvânt, gest, fapt etc. care neagă, contrazice, contestă (ceva sau pe cineva). ♦ Functor logic pe baza căruia se contestă valoarea de adevăr susținută într-o afirmație. ♦ Cuvânt cu ajutorul căruia se neagă ideea exprimată de o propoziție sau de una dintre părțile ei. 2. (Fil.) Proces obiectiv de înlocuire a unor calități ale obiectelor prin altele, care asigură dezvoltării un sens ascendent; negare (2). – Din fr. négation, lat. negatio.
NEGÁȚIE, negații, s. f. 1. Faptul de a nega. ♦ Cuvânt, gest, fapt etc. care neagă, contrazice, contestă (ceva sau pe cineva). ♦ Functor logic pe baza căruia se contestă valoarea de adevăr susținută într-o afirmație. ♦ Cuvânt cu ajutorul căruia se neagă ideea exprimată de o propoziție sau de una dintre părțile ei. 2. (Fil.) Proces obiectiv de înlocuire a unor calități ale obiectelor prin altele, care asigură dezvoltării un sens ascendent; negare (2). – Din fr. négation, lat. negatio.
NEGÁȚIE, negații, s. f. Faptul de a nega; judecată negativă prin care declarăm nevalabilă legătura dintre două sau mai multe noțiuni. Întrebarea retorică, adică aceea care impune afirmația sau negația pe care vorbitorul dorește s-o obțină de la ascultătorii săi este bine cunoscută de Bălcescu. VIANU, A. P. 31. ♦ Simbol grafic care reprezintă negația în lucrări de logică sau de matematică. ♦ Cuvînt care dă unei propoziții un înțeles negativ. «Nu» și «nicidecum» sînt negații.
negáție (-ți-e) s. f., art. negáția (-ți-a), g.-d. art. negáției; pl. negáții, art. negáțiile (-ți-i-)
negáție s. f. (sil. -ți-e), art. negáția (sil. ți-a), g.-d. art. negáției; pl. negáții, art. negáțiile (sil. -ți-i-)
NEGÁȚIE s. v. contestare.
Negație ≠ afirmație
NEGÁȚIE s.f. Negare. ♦ Categorie filozofică care reflectă acțiunea permanentă, complexă de schimbare a calității obiectelor și proceselor în cadrul mișcării universale. ♦ Judecată, propoziție care neagă ceva (declarând nevalabilă legătura dintre mai multe noțiuni). ♦ Semn grafic care arată o negație (în logică sau matematică). ♦ Cuvânt care dă un sens negativ unei propoziții. [Gen. -iei, var. negațiune s.f. / cf. lat. negatio, fr. negation].
NEGÁȚIE s. f. 1. negare. ◊ judecată, propoziție care neagă ceva. ◊ semn grafic care arată o negație (în logică sau matematică). ◊ cuvânt care dă un sens negativ unei propoziții. 2. categorie a dialecticii care reflectă trecerea de la o calitate la alta, înlăturarea vechiului și afirmarea noului, unitatea dintre continuu și discontinuu în procesul dezvoltării. ♦ negarea ĩ = principiu fundamental al dialecticii potrivit căruia dezvoltarea este înțeleasă ca un proces continuu de înnoire, de negare și preluare selectivă a vechiului. 3. anulare a repartizării unui absolvent al învățământului superior în vederea angajării pe alt post. (< fr. negation, lat. negatio)
NEGÁȚIE ~i f. 1) v. A NEGA. 2) Cuvânt sau gest care neagă ceva. 3) Operație logică prin care se contestă valabilitatea legăturii dintre două sau mai multe noțiuni. /<fr. négation, lat. negatio, ~onis
negați(un)e f. 1. acțiunea de a nega; 2. Gram. vorbă ce servă a nega, ca nu, nicidecum.
* negațiúne f. (lat. negatio, -ónis). Acțiunea de a nega. Gram. Cuvîntu care arată o negațiune ca: nu, nicĭ. – Și -áție și -áre.
NEGAȚIE s. contestare, dezmințire, negare, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, (înv.) tagă, tăgăduință. (~ celor afirmate de cineva.)
negáție s. f. (înv.; folosit până în decembrie 1989) ◊ „Din păcate însă, acordul de principiu pentru schimbarea repartizării («negația», cum i se mai spune), ca și «oferta», de altfel, se pronunță uneori cu o surprinzătoare ușurință.” Sc. 21 III 74 p. 4. ◊ „[...] vizualizez scena în care stagiara intră în biroul secretarului de partid pe județ, decisă să facă orice compromis pentru a-i smulge «negația» [...]” R.lit. 16/96 p. 17; v. și Fl. 11 X 79 p. 15; v. și conductor-arhitect (formal din fr. négation; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)
NEGÁȚIE s. f. (cf. lat. negatio, fr. négation): cuvânt cu ajutorul căruia se neagă ideea exprimată de o parte de propoziție sau de o propoziție prin predicatul ei, ca de exemplu cuvântul nu în propozițiile „Nu Ion a luat cartea, ci Vicu” (se neagă ideea de subiect); „Nu cartea a luat-o Vicu, ci caietul” (se neagă ideea de obiect direct); „Ion nu a luat cartea” (se neagă ideea exprimată de întreaga propoziție prin predicatul ei).

negație dex

Intrare: negație
negație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e