neg definitie

3 intrări

28 definiții pentru neg

NEG, negi, s. m. Tumoare mică, rotundă, nedureroasă, care apare pe piele din cauza unei hipertrofii a papilelor. – Lat. naevus.
NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.
NEG, negi, s. m. Tumoare mică, rotundă, nedureroasă, care apare pe piele din cauza unei hipertrofii a papilelor. – Lat. naevus.
NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.
NEG, negi, s. m. Excrescență rotundă, nedureroasă, care se formează uneori pe piele, prin dezvoltarea exagerată a unei părți a epidermei. Curățirea și netezirea obrazului de negi, de pete și de zbîrcituri. PISCUPESCU, O. 155.
NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc., a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea. GALAN, B. I 124. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni. GALACTION, O. I 236. ◊ Absol. N-are rost să negi. – De ce să neg? Nu l-am adus eu. GALAN, Z. R. 354. Nu e nevoie să negi. C. PETRESCU, C. V. 108. Un moment ezită, parcă ar voi să nege... să reziste. SEBASTIAN, T. 74.
neg s. m., pl. negi
negá (a ~) vb., ind. prez. 3 neágă
neg s. m., pl. negi
negá vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neágă
CETINĂ-DE-NÉGI s. (BOT.; Juniperus sabina) (livr.) sabină.
NEG s. (MED.) papilom, verucă, verucozitate.
NEGÁ vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. v. retracta. 3. v. contesta.
A nega ≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține
NEGÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].
NEGÁ vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare)
neg (négi), s. m. – Verucă. Lat. naevus (Candrea-Dens., 1216; REW 5807; Tiktin), cf. senes. niego, v. it. niego, it. neo; pentru modificarea consonantismului, cf. fagure, rug. După Pușcariu 1162, formație regresivă, pornind de la negel, părere greu de susținut. Uz general (ALR, I, 51). Der. negos, adj. (cu negi); neagă, s. f. (flagel, calamitate), probabil prin asociere cu ideea de „tumoare”, cf. neagă rea „tumoare malignă” › „calamitate” (după Cipariu, Principii, 272 și Tiktin, din lat. negāre; după Miklosich, Slaw. Elem., 32 și Cihac, II, 214 și Conev 100, din sl. nĕga „voluptate”, glosarea „încăpățînat, îndărătnic”, care apare în dicționare, se datorează primei explicații schițate aici). Negară (var. năgară, nagară), s. f. (varietate de neghină; plantă, Stipa capillata), pare un der. cu suf. -ar (negară ar fi fost la început numele fructului). Numele se explică prin aspectul fructului, cf. sp. verruguera, fr. herbe aux verrues (după Cihac, II, 209, din sl. nagu „gol”; după Conev 48 de la un sl. *nagara; după Scriban, din rus. nagar „fitil ars”). Der. înăgări, vb. (a crește neghină). Negel, s. m. (verucă) considerată ca der. din lat. negellus (Pușcariu 1162; REW 5916), cf. logud. nieddu, prov. niel, it. niello, de asemenea ar putea fi simplu dim. de la neg, cu suf. -el. – Cf. neghină. – Der. negelariță, s. f. (rostopască, Chelidonium maius); negelos, adj. (cu negi).
negá (nég, negát), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj.
NEG ~gi m. Mică excrescență pe piele. /<lat. naevus
A NEGÁ neg tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare
neg m. bătătură în carne la degete, mâini, picioare. [Lat. NAEVUS].
negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.
1) neg m. (lat. naevus, aluniță; it. neo [în Sena niego]. Cp. cu negură, fogure). Vest. Mică unflătură, mare cam cît o bobiță de mazăre, une-orĭ neagră, pe pelea omuluĭ. – În est negel, pl. eĭ (lat. nevellus).
2) *neg, a -á v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis.
CETINĂ-DE-NEGI s. (BOT.; Juniperus sabina) (livr.) sabină.
NEG s. (MED.) papilom, verucă, verucozitate.
NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. a dezice, a retracta, a tăgădui. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.)
NEG subst. cu diminutive ca: negel și neguț. Ca semn distinctiv adeseori al feței, cf. lat. cicero, negul a inspirat numeroase porecle sau nume, în bună parte omofone sau cu neputință de a fi alese din derivatele lui NEAGU < sl. нѣгa. Că sînt două teme dinstincte se poate vedea și din unele nume complete formate din prenume și nume: Neagoe Negea, și Negomir Neguț, numele de familie derivă din neg, în ambele cazuri. Prin reducerea diftongului ea în e, multe n. derivate din Neagoe par a se raporta la tema neg. A. 1. Neg boier, 1421 (Rel; Flor 59); -ești s. (Dm; Cat) scris și Nigești (Glos,). 2. Negul, vlah dalmatin (Mori 6); – Vvd în Bihor, 1326; – căpitan (Sd IV 36); -escu frecv., act.; -ești s.; -ici fam.; -eaci (C-lung; Sd XV 30); -eci (17 B III 139). 3. Nega f. (C Bog; Sd XVI 157; 16 A II 114). 4. Negea, Neagoe (AO VI 425); Negaia și Negana tt, formate din maritale. 5. + -aș: Negas (Ard) cu s < ș, grafie străină. 6 Neghiță olt. (Sd VII 24). B. Negel: 1. – Luca (16 A I 258); – mold. (Sd XVI, XXI); – Șerban (Tut); – tatăl mitropolitului mold. Veniamin Costachi (P5). 2. Prob. Negăl (Cat); Negălea cu ceata lui (16 BII 149); Negălcioae (Tec, n. marital < Negălcea. C. + -otă: 1. Năgotă s. (Dm); cu afer. Got/ă, -e, v. Got. 2. Negoteiu pren. (P13 fila 51); – fam. (Ocina). Negoteii t.; Negotești s. (Cat; Ștef). 3. +-otă, -in: Negotin b., munt, 1400 (Iorga III 267); – oraș în Craina iugoslavă. 4. + -uș, -or: Negușor b. (Dm). D. Din diminutivele neguț, și negui „neg mic”: Neguț: 1. – mold. (Sd XXII); – Pietriceanu, munt., 1831 (Acte Sc); Neguțu, Pană, 1780 (ib.); -l Bălăcescu (Tis). 2. Neguță b. (Hur);- călăraș, 1655 (Sd IV 38); Neguța f. (16 B I 2; G Dem 660) cu afer., v. Guț. 3. Neguțoiu (Ocina). 4. Negui b. (16 B II 381); – mold. (Glos) Neguleț ard. Trecerea diftongului ea în e, cînd se mută accentul, a dus la confuzia între numele de bază Neag și Neg și derivatele acestora, care s-ar putea explica deopotrivă din ambele rădăcini. S-au ales la Neg, însă, numai formele ce se pot explica fără schimbare vocalică din subst. neg și diminutivele lui. E. Scurtări din formele precedente: 1. Guțu (Ard; Paș; Am 135), -l (Ard; Tec I; 17 B I 145; Băl VI) și s. toate < Neguțu. 2. Derivatele lui Guțu: Guțulescu (Î Div). 3. Guțilă (13-15 B 184; 17 B I 286, IV 223, V 193). 4. Guțuc, Gh., mold. (Sd V534). 5. Guțoia (Am 157) < Neguțoiu. 6. Guț/a b. (17 B IV 176) și Guțu (Tec I; Ard II 174), ca și Guțan (Paș); -u, olt. (Sd VI 490) din Neguță; tot așa: Guțiul (17 A IV, V 123) și cu -man: Guțumanul, Gl. (Isp III2). 7. Etimologia lui Pașca din subst. ard. guț „porumbiel” sau din blg. Гyцa (Weig. apud Pașca) nu poate prevala, dată fiind frecvența onomastică a lui Neguț, provenit din subst. neg și din cauză că scurtările de mai sus circulă în toate provinciile. 8. Din Negui: Guiu, munt. (BG LIII 157); Guiescu, olt. (Valea Jaleș, com. de Cărăbiș); Guiești s.; Guia b. (13-15 B 123; 16 B I 128) și Guica b., olt. (17 B I 395). 9. De altă origine, probabil: Guintil (17 B IV 132).

neg dex

Intrare: neg
neg substantiv masculin
Intrare: nega
nega verb grupa I conjugarea I
Intrare: Neg
Neg