NEG, negi,
s. m. Tumoare mică, rotundă, nedureroasă, care apare pe piele din cauza unei hipertrofii a papilelor. –
Lat. naevus. NEGÁ, neg,
vb. I.
Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din
lat. negare. NEG, negi,
s. m. Tumoare mică, rotundă, nedureroasă, care apare pe piele din cauza unei hipertrofii a papilelor. –
Lat. naevus. NEGÁ, neg,
vb. I.
Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din
lat. negare. NEG, negi,
s. m. Excrescență rotundă, nedureroasă, care se formează uneori pe piele, prin dezvoltarea exagerată a unei părți a epidermei. Curățirea și netezirea obrazului de negi, de pete și de zbîrcituri. PISCUPESCU, O. 155.
NEGÁ, neg,
vb. I.
Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc., a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea. GALAN, B. I 124. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni. GALACTION, O. I 236. ◊
Absol. N-are rost să negi. – De ce să neg? Nu l-am adus eu. GALAN, Z. R. 354. Nu e nevoie să negi. C. PETRESCU, C. V. 108. Un moment ezită, parcă ar voi să nege... să reziste. SEBASTIAN, T. 74.
negá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 neágă
negá vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neágă CETINĂ-DE-NÉGI s. (BOT.; Juniperus sabina) (livr.) sabină. NEG s. (MED.) papilom, verucă, verucozitate. NEGÁ vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. v. retracta. 3. v. contesta. A nega ≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține NEGÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].
NEGÁ vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare)
neg (négi), s. m. – Verucă.
Lat. naevus (Candrea-Dens., 1216; REW 5807; Tiktin),
cf. senes. niego,
v. it. niego,
it. neo; pentru modificarea consonantismului,
cf. fagure, rug. După Pușcariu 1162, formație regresivă, pornind de la negel, părere greu de susținut. Uz general (ALR, I, 51).
Der. negos,
adj. (cu negi); neagă,
s. f. (flagel, calamitate), probabil prin asociere cu ideea de „tumoare”,
cf. neagă rea „tumoare malignă” › „calamitate” (după Cipariu, Principii, 272 și Tiktin, din
lat. negāre; după Miklosich, Slaw. Elem., 32 și Cihac, II, 214 și Conev 100, din
sl. nĕga „voluptate”, glosarea „încăpățînat, îndărătnic”, care apare în dicționare, se datorează primei explicații schițate aici). Negară (
var. năgară, nagară),
s. f. (varietate de neghină; plantă, Stipa capillata), pare un
der. cu
suf. -ar (negară ar fi fost la început numele fructului). Numele se explică prin aspectul fructului,
cf. sp. verruguera,
fr. herbe aux verrues (după Cihac, II, 209, din
sl. nagu „gol”; după Conev 48 de la un
sl. *nagara; după Scriban, din
rus. nagar „fitil ars”).
Der. înăgări,
vb. (a crește neghină). Negel,
s. m. (verucă) considerată ca
der. din
lat. negellus (Pușcariu 1162; REW 5916),
cf. logud. nieddu,
prov. niel,
it. niello, de asemenea ar putea fi simplu
dim. de la neg, cu
suf. -el. –
Cf. neghină. –
Der. negelariță,
s. f. (rostopască, Chelidonium maius); negelos,
adj. (cu negi).
negá (nég, negát), vb. – A tăgădui.
Lat. negare (
sec. XIX). –
Der. (din
fr.) negați(un)e,
s. f.; negativ,
adj. NEG ~gi m. Mică excrescență pe piele. /<lat. naevus A NEGÁ neg tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare neg m. bătătură în carne la degete, mâini, picioare. [Lat. NAEVUS].
negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.
1) neg m. (lat. naevus, aluniță; it. neo [în Sena niego]. Cp. cu negură, fogure). Vest. Mică unflătură, mare cam cît o bobiță de mazăre, une-orĭ neagră, pe pelea omuluĭ. – În est
negel, pl. eĭ (lat. nevellus).
2) *neg, a
-á v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis.
CETINĂ-DE-NEGI s. (BOT.; Juniperus sabina) (livr.) sabină. NEG s. (MED.) papilom, verucă, verucozitate. NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. a dezice, a retracta, a tăgădui. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.) NEG subst. cu diminutive ca: negel și neguț. Ca semn distinctiv adeseori al feței, cf. lat. cicero, negul a inspirat numeroase porecle sau nume, în bună parte omofone sau cu neputință de a fi alese din derivatele lui NEAGU < sl. нѣгa. Că sînt două teme dinstincte se poate vedea și din unele nume complete formate din prenume și nume: Neagoe Negea, și Negomir Neguț, numele de familie derivă din neg, în ambele cazuri. Prin reducerea diftongului ea în e, multe n. derivate din Neagoe par a se raporta la tema neg. A. 1. Neg boier, 1421 (Rel; Flor 59); -ești s. (Dm; Cat) scris și Nigești (Glos,). 2. Negul, vlah dalmatin (Mori 6); – Vvd în Bihor, 1326; – căpitan (Sd IV 36); -escu frecv., act.; -ești s.; -ici fam.; -eaci (C-lung; Sd XV 30); -eci (17 B III 139). 3. Nega f. (C Bog; Sd XVI 157; 16 A II 114). 4. Negea, Neagoe (AO VI 425); Negaia și Negana tt, formate din maritale. 5. + -aș: Negas (Ard) cu s < ș, grafie străină. 6 Neghiță olt. (Sd VII 24). B. Negel: 1. – Luca (16 A I 258); – mold. (Sd XVI, XXI); – Șerban (Tut); – tatăl mitropolitului mold. Veniamin Costachi (P5). 2. Prob. Negăl (Cat); Negălea cu ceata lui (16 BII 149); Negălcioae (Tec, n. marital < Negălcea. C. + -otă: 1. Năgotă s. (Dm); cu afer. Got/ă, -e, v. Got. 2. Negoteiu pren. (P13 fila 51); – fam. (Ocina). Negoteii t.; Negotești s. (Cat; Ștef). 3. +-otă, -in: Negotin b., munt, 1400 (Iorga III 267); – oraș în Craina iugoslavă. 4. + -uș, -or: Negușor b. (Dm). D. Din diminutivele neguț, și negui „neg mic”: Neguț: 1. – mold. (Sd XXII); – Pietriceanu, munt., 1831 (Acte Sc); Neguțu, Pană, 1780 (ib.); -l Bălăcescu (Tis). 2. Neguță b. (Hur);- călăraș, 1655 (Sd IV 38); Neguța f. (16 B I 2; G Dem 660) cu afer., v. Guț. 3. Neguțoiu (Ocina). 4. Negui b. (16 B II 381); – mold. (Glos) Neguleț ard. Trecerea diftongului ea în e, cînd se mută accentul, a dus la confuzia între numele de bază Neag și Neg și derivatele acestora, care s-ar putea explica deopotrivă din ambele rădăcini. S-au ales la Neg, însă, numai formele ce se pot explica fără schimbare vocalică din subst. neg și diminutivele lui. E. Scurtări din formele precedente: 1. Guțu (Ard; Paș; Am 135), -l (Ard; Tec I; 17 B I 145; Băl VI) și s. toate < Neguțu. 2. Derivatele lui Guțu: Guțulescu (Î Div). 3. Guțilă (13-15 B 184; 17 B I 286, IV 223, V 193). 4. Guțuc, Gh., mold. (Sd V534). 5. Guțoia (Am 157) < Neguțoiu. 6. Guț/a b. (17 B IV 176) și Guțu (Tec I; Ard II 174), ca și Guțan (Paș); -u, olt. (Sd VI 490) din Neguță; tot așa: Guțiul (17 A IV, V 123) și cu -man: Guțumanul, Gl. (Isp III2). 7. Etimologia lui Pașca din subst. ard. guț „porumbiel” sau din blg. Гyцa (Weig. apud Pașca) nu poate prevala, dată fiind frecvența onomastică a lui Neguț, provenit din subst. neg și din cauză că scurtările de mai sus circulă în toate provinciile. 8. Din Negui: Guiu, munt. (BG LIII 157); Guiescu, olt. (Valea Jaleș, com. de Cărăbiș); Guiești s.; Guia b. (13-15 B 123; 16 B I 128) și Guica b., olt. (17 B I 395). 9. De altă origine, probabil: Guintil (17 B IV 132).