nefericire definitie

2 intrări

21 definiții pentru nefericire

NEFERICÍ, nefericesc, vb. IV. Tranz. A aduce cuiva nefericire. – Din nefericit (derivat regresiv).
NEFERICÍRE, nefericiri, s. f. Starea, situația celui nefericit; nenorocire; întâmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz, nenorocire. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate. – Pref. ne- + fericire.
NEFERICÍ, nefericesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A aduce cuiva nefericire. – Din nefericit (derivat regresiv).
NEFERICÍRE, nefericiri, s. f. Starea, situația celui nefericit; nenorocire; întâmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz, nenorocire. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate. – Ne- + fericire.
NEFERICÍ, nefericesc, vb. IV. Tranz. A nenoroci (pe cineva), a aduce nefericire (cuiva).
NEFERICÍRE, nefericiri, s. f. Starea celui nefericit; nenorocire. Cîteva clipe i-am făcut să uite propriile lor nefericiri și să se înduioșeze de ale altora. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 12. Îmi rămăsese adînc săpată în memorie suvenirea nefericirii și mizeriei lor. CARAGIALE, O. III 145. De cînd te-ai dus, toate nefericirile m-au împresurat. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate.
nefericí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nefericésc, imperf. 3 sg. nefericeá; conj. prez. 3 să nefericeáscă
nefericíre s. f., g.-d. art. nefericírii; pl. nefericíri
nefericí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nefericésc, imperf. 3 sg. nefericeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nefericeáscă
nefericíre s. f., g.-d. art. nefericírii; pl. nefericíri
NEFERICÍ vb. a nenoroci. (Te rog să nu-l ~.)
NEFERICÍRE s. nenoroc, nenorocire, (înv.) meserătate, mișelătate. (~ vieții lui.)
A neferici ≠ a ferici
Nefericire ≠ fericire, noroc
A NEFERICÍ ~ésc tranz. rar (persoane) A face să nu fie fericit. /Din nefericit
NEFERICÍRE ~i f. 1) Stare a celui nefericit. 2) Întâmplare care aduce suferința, necaz cuiva. ◊ Din ~ din nenorocire; din păcate. /ne- + fericire
nefericire f. 1. stare demnă de compătimire; 2. soartă, întâmplare rea.
nefericíre f. Nenorocire, situațiune saŭ întîmplare nefericită.
NEFERICI vb. a nenoroci. (Te rog să nu-l ~.)
NEFERICIRE s. nenoroc, nenorocire, (înv.) meserătate, mișelătate. (~ vieții lui.)
NEFERICIRE. Subst. Nefericire, nenorocire, necaz. Dezamăgire, decepție, deziluzie, deznădejde, desperare. Tristețe, întristare, jale, durere (fig.), îndurerare, amar, amărîre (rar), amărăciune, suferință, suferire (înv.), necaz, supărare, dezolare, mîhnire, zdrobire (fig.). Nefericit, nenorocit. Adj. Nefericit, neferice (înv.), nenorocit. Dezamăgit, decepționat, deziluzionat, deznădăjduit, desperat. Trist, întristat, abătut, zdrobit (fig.), dărîmat (fig.), neconsolat, nemîngîiat, îndurerat, amar (fig.), amărît, mîhnit, necăjit, supărat, dezolat. Vb. A fi nefericit, a fi nenorocit, a fi necăjit. A neferici (rar), a aduce (cuiva) nefericire, a nenoroci, a amărî, a necăji, a năpăstui. A deznădăjdui, a despera. A se întrista, a se amărî (fig.), a se îndurera, a se mîhni. A-i fi (cuiva) viața amară, a fi vai și amar de viața cuiva, a fi vai de capul cuiva. A se nenoroci, a-și distruge viața. Adv. Din nefericire, din nenorocire, din păcate. V. dezastru, durere, necaz, neplăcere, supărare, tristețe.

nefericire dex

Intrare: neferici
neferici verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nefericire
nefericire substantiv feminin